Aspecte tactice pentru meciul România – Polonia

16-ange2532-e1472911691750-1024x651

În ciuda părerilor care vin din partea experților și analiștilor la TV, avem o șansă să câștigăm înfruntarea cu polonezii. Privind dincolo de Lewandowski, un jucător care nu are nevoie de vreo prezentare, putem constata că adversarii noștri sunt abordabili din privința jocului pe care îl practică, unul simplu și bazat foarte mult pe forță și viteză. Cu toate acestea, să nu ne repezim să criticăm intențiile lui Daum de a fi pragmatic dar mai ales, realist. Este ca și cum l-am critica pentru că nu are performanța unei mașini Porsche de ultima generație, dar uităm că folosește piese de Dacia Logan. Pentru a obține maximum din acest meci, cred că este nevoie să fiim atenți la următoarele aspecte tactice:

  • Principalul mod de a ataca pentru polonezi este prin flancuri, cu centrări pe Lewandowski. Grosicki și Blaszczykowski sunt esențiali din acest punct de vedere, iar una din misiunile în acest meci va fi tocmai să îi blocăm pe acești jucători cheie.
  • De asemena, va fi foarte important să câștigăm mingea a doua, mai ales în preajma propriului careu. Nu puține au fost cazurile în care Lewandowski a reușit să prindă pe picior greșit apărarea adversă tocmai prin mingile câștigate în urma unui retur sau unei pase respinse în centrul terenului.
  • Un tipar interesant al polonezilor este acela că lasă spații mari între compartimente. Acest aspect ar putea fi exploatat de jucătorii noștri, mai ales că avem indivizi care joacă bine între liniile adversarilor.
  • Așa cum s-a putut observa și în meciurile anterioare din grupă, defensivă poloneză este vulnerabilă. Fundașii au probleme cu marcajul și pot comite greșeli care să ne avantajeze pe noi.
  • O previziune: există o șansă mare ca Stanciu să facă un meci foarte bun mâine. Întâlnim un adversar cu un joc potrivit lui, care lasă spații mari atunci când atacă și nu se apără foarte compact. Adică exact genul de adversar împotriva căreia Stanciu strălucește deobicei.
  • Impresia din ultimele meciuri și antrenamente este că Daum încearcă să implementeze un joc mult mai direct, cu intensitate și pase din prima. Un alt aspect neremarcat în meciurile cu Armenia și Kazakstan este numărul mai redus de centrări inutile în careu, cât și intenția de a crea șanse de gol din centrul careului advers.
  • Va fi foarte important ca jucătorii să nu revină la păcate vechi în cazul în care jocul nu funcționează în prima parte a meciului. Mă refer la tiparul de a bubui mingi inutile direct pe atacant, centrări fără destinație în careul advers și nerăbdarea de a căuta soluțiile cele mai potrivite pentru fiecare fază.

Pentru final, primul 11 va fi cel mai probabil foarte asemănător cu meciurile anterioare. Deși consider că Pantilimon ar fi o soluție mai bună în poartă (datorită taliei pe care o are și jocul bun în spațiul aerian), în mod sigur va fi Tătărușanu în poartă. Linia de fundași: Benzar, Grigore, Chiricheș și Toșca, ultimul fiind preferat pentru că se descurcă mai bine în defensivă față de Latovlevici. Hoban închizător și o linie de patru mijlocași: Popa, Stanciu, Marin, Chipciu. Cum am zis și înainte, există șanse ca Stanciu să strălucească în acest meci fiindcă va avea spațiu să-și etaleze jocul.  În atac cred că vom avea parte de o surpriză: Bogdan Stancu titular. Deși publicațiile sportive îl dau pe Andone titular, consider că Stancu are șanse mai mari de a porni meciul. A fost titular în fiecare meci din această campanie de calificări și cred că ar fi preferat în fața lui Andone și Keșeru datorită mobilității pe care o are, capacitatea de efort și spațiile pe care le crează pentru colegii săi din linia a doua. Hai România!

Be the first to comment on "Aspecte tactice pentru meciul România – Polonia"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: