Boxing Day – păcatul pentru care plătește Anglia?!

Ziua de 26 decembrie este una specială pentru iubitorii fotbalului din Anglia. Pe lângă semnificația religioasă această dată are o însemnătate fotbalistică aparte și nu mă înșel dacă spun că pentru o pondere importantă a locuitorilor Marii Britanii fotbalul este o religie în sine!460746620În fiecare an pe data de 26 decembrie se joacă fotbal în Premier League în etapa cunoscută de întreg mapamondul ca Boxing Day și care este considerată de fanii fotbalului din insulă ca fiind cea mai importantă etapă a sezonului. Numele de Boxing Day își are originile într-un vechi obicei britanic deoarece în această zi stăpânii obișnuiau să dăruiască servitorilor cadouri în diferite cutii (box).

Aceasta este etapa în care avem cea mai ridicată pondere a copiilor prezenți pe stadioanele din Anglia, în majoritatea familiilor fiind o adevărată tradiție ca tații să își ducă fiii la meci pentru a își susține echipa favorită.

boxing-2De etapa de Boxing Day se leagă nu doar tradiții, ci și superstiții și statistici pentru pasionați. Se spune și cifrele au arătat-o că cine este liderul clasamentului după terminarea etapei din a doua zi de Crăciun va câștiga campionatul, probabil de aceea și interesul atât de mare pe care îl stârnește această etapă, exceptând faptul că Premier League este printre singurele campionate în care fotbalul nu ia pauză.

Tocmai din acest motiv în urmă cu ceva timp, la scurtă vreme după ce fusese instalat ca manager al lui Manchester United, Louis van Gaal a lansat o afirmație referitoare la Boxing Day ce mi-a stârnit interesul. O să încerc să subliniez ideea pe care s-a axat în conferința de presă. Olandezul susținea că din cauza faptului că în Anglia nu se ia pauză în decembrie jucătorii acumulează oboseală, iar în lunile aprilie și mai când sunt fazele finale ale competițiilor europene intercluburi aceștia ajung la epuizare. Conform lui van Gaal acesta ar fi unul dintre motivele ale lipsei de rezultate ale echipelor engleze la nivel european, motiv pentru care Anglia este într-un real pericol de a pierde al patrulea loc de Champions League în favoarea Italiei. Coeficientul echipelor engleze în cupele europene din ultimii ani este dezastruos, iar pierderea celui de-al patrulea loc de Champions League ar însemna o lovitură de imagine importantă pentru campionatul englez, cotat de marii specialiști ca fiind cel mai bun din lume.

capture

Dacă stăm să analizăm afirmația lui Louis van Gaal stă în picioare doar până la un punct. Este adevărat că din cauza faptului că în Anglia se joacă fără pauză conduce la epuizarea jucătorilor și scăderea randamentului în primăvară. Cu toate acestea etapa de Boxing Day s-a disputat dintotdeauna, iar în urmă cu ceva ani echipele engleze aveau 3 echipe în semifinalele Champions League. Nu sunt departe vremurile când Manchester United sau Chelsea câștigau cel mai important trofeu european și erau an de an în fazele finale ale competiției.

Ne uităm puțin la tragerile la sorți de astăzi și vedem că în Liga Campionilor de departe cea mai ghinionistă dintre echipele engleze este Arsenal care o va întâlni încă o dată pe Bayern Munchen. Manchester City pornește teoretic ca și favorită în fața lui Monaco, în timp ce Leicester va avea disputat o partidă tare în fața deținătoarei ultimelor 3 trofee Europa League, Sevilla.

În ceea ce privește Europa League, deși Manchester United e net favorită în fața lui Saint-Etienne ca și Tottenham în fața lui Gent, istoria ne arată faptul că echipele engleze nu s-au arătat niciodată foarte interesate de această competiție. Să fie oare acesta anul când vreuna din ele va triumfa? Rămâne de văzut. Statisticile ultimilor ani ne arată niște rezultate sub așteptări pentru toate echipele din Albion.

Fiind țara care a dat lumii fotbalului în Anglia tradiția este mai presus de orice, este ridicată la rang de artă. Oare este Boxing Day păcatul pentru care plătesc cluburile din Anglia la nivel european?

Be the first to comment on "Boxing Day – păcatul pentru care plătește Anglia?!"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: