Caracatita neagra

Intaia editie a campionatului european, denumita ”Cupa Henry Delaunay” organizata in Franta intre 6 si 10 iulie 1960, nu a avut amploare prea mare. Numai 17 tari angajate in preliminarii si doar 4 prezente la turneul final. Pe 10 iulie, publicul s-a imbulzit pe Parc des Princes pentru a asista la o finala care opunea URSS Iugoslaviei. Absentii nici nu stiau insa cat aveau sa piarda, caci l-ar fi putut vedea evoluand sub ochii lor pe cel mai mare portar din toate timpurile care si-a salvat echipa permitandu-i sa figureze in prima linie a palmaresului competitiei.

Lev-Yashin-4O prezenta linistitoare

Meciul incepe confuz. Cele doua formatii, fapt important pentru desfasurarea intalnirii sunt concentrate si adopta o aparare rudimentara pentru a descuraja orice incercare de atac. Cei doi portari, rusul Lev Yashin si iugoslavul Vidink, ies rapid in evidenta prin siguranta interventiilor si linistea transmisa intregii echipe. Lev Yashin e stapanul careului de 16 metri iar blocajele sunt ”curate”. Incontestabil, prezenta lui ii calmeaza pe coechipieri. Astfel, in minuntul 10, pe o plecare a lui Kostic, varful Galic reuseste un sut excelent, dar portarul rus deturneaza mingea in corner cu varful degetelor. Palma uriasa a maestrului intra in actiune.

Nemultumit doar sa-si apere poarta, Yashin da viteza jocului. Nu ezita sa relanseze balonul cu mana departe de careul propriu si sa se aventureze in afara suprafetei de pedeapsa pentru a-si imboldi colegii. Acelasi Kostic din doua lovituri libere executate cu o forta uriasa in minuntele 16 si 20, este convins ca mingea se va opri in plasa. Dar vigilenta, intuitia si plasamentul lui Yashin, precum si mainele lui de otel, bareaza aceste lovituri mortale. Totusi in minuntul 41 insistenta sarbilor este rasplatita. Dupa o cursa a interului Jerkovic, centrarea acestuia este reluata puternic de varful Galic. Yashin prin pe picior gresit nu mai are ce face. Rusii egaleaza la reluare (min 48) prin Metreveli, care impinge in plasa un balon alunecos, scapat din maini de portarul Vidinik. Jocul se incinge. Yashin isi demonstreaza talentul imens. Prinde orice minge periculoasa. Indrazneala este insa aproape sa-l coste scump. Un lob al lui Sekularac, din lovitura libera, il surprinde in minuntul 68, iar el se retrage precipitat pana pe linia portii, evitand golul in ultima clipa. Dupa 90 de minunte de joc, prelungirile sunt vaforabile rusilor, care marcheaza in minuntul 113 prin Ponedelnik. Desi sarbii nu meritau sa piarda, ei au fost batuti de Yashin. Reflexele si plasamentul sau l-au fixat in fata mingilor pe care scria gol. Kostic a fost primul care s-a plans de zidul impenetrabil ridicat in poarta adversa: ”Acest Yashin, a spus el la capatul intalnirii, este un veritabil demon. Am avut trei lovituri libere si am tras cat am putut de tare, dar de fiecare data a fost acolo”.

In varful fotbalului sovietic

In timpul acestei finale, publicul parizian il descoprea e Yashin. De atunci, el a fost aclamat si admirat. Silueta si detenta lui erau remarcabile. Lansarile sale cu mana faceau senzatie pe terenurile de fotbal. Foarte bine construit, 1,85 inaltime si 83 de kg, cu brate si picioare lungi si niste maini enorme, a ilustrat vreme de 18 ani arta de a fi portar. Paradele rusului e linia portii au devenit modele de studiu, in toate scolile de fotbal, iar cariera l-a ridicat la rangul de simbol, caci a creat un stil. A fost stapanul absolut al suprafetei de pedeapsa, pe care o proteja cu un curaj nemaivazut. Interventiile aeriene erau eficace, dar ceea ce emana din gesturile lui era determinarea, cutezanta iesirilor din poarta.

”Pentru ce sa privezi echipa de un jucator de camp suplimentar?, isi argumenta el avansarile temerare. Portarul vede cel mai bine jocul dintr-o ozitie retrasa. Este un excelent post de observatie”.

Portarul rus Lev Yashin a condus singur URSS spre culmile fotbalului. Palmaresul sau este elocvent: 78 de selectii in nationala URSS, campion olimpic in 1956, campion european in 1960, finalist in 1964, semifinalist al Cupei Mondiale in 1966, Balon de Aur in 1963. Silueta sa care se profileza in fata portii seamana cu cea a unei pantere sau a unui paianjen (de unde si poreclele lui: pantera sau paianjenul negru). Englezii l-au supranumit ”caracatita neagra”.

SURSA LAROUSSE ENCICLOPEDIA FOTBALULUI

Be the first to comment on "Caracatita neagra"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: