Criticii criticilor

media-147129140633610300

Există o glumă destul de cunoscută în Israel care sună în felul următor:
„Un antrenor de fotbal israelian călătorește în Anglia pentru a învăța meserie de la cei mai buni antrenori din fotbalul englezesc. Asistă la un antrenament deschis al lui Manchester United, antrenată de Sir Alex Ferguson. Când se termină antrenamentul, israelianul se duce la Sir Alex și exclamă: – Este incredibil! Aici în Anglia, aveți un singur antrenor și 11 jucători care aleargă în teren. La noi, în Israel, avem 11 antrenori și un singur jucător care aleargă în teren.”

O mare parte din discursurile noastre sportive din ultimul timp s-au concrentrat pe critica criticilor. Sportivii sunt descurajați de criticile pe care le spun publicul, iar ziariștii se mobilizează să îi certe pe cei care nu susțin sportivii români așa cum se cuvine, asta dacă nu sunt ocupați cu o dispută personală contra unei federații sau unui atlet. La fel cum după ploaie apar ciupercile, așa și după succese sau eșecuri ce implică sportivi români apar haterii, cât și antiteza lor, haterii hateriilor. Îi știți voi, acei oameni care acuză în stânga și în dreapta că „nu suntem în stare să ne apreciăm valorile” și care folosesc fraza celebră „doar la noi este așa!”.

Îmi pare rău să vă stric iluziile, dar nu doar la noi este așa. Criticii și haterii există peste tot, indiferent că este vorba de România, Israel sau Marea Britanie. Singura diferență este că noi încă nu suntem obișnuiți pe deplin să tolerăm și să gestionăm critica. Tot mai avem reflexul comunist de a dori să reducem la tăcere disidenții, mai ales când ei încep să se adune în mulțime, iar critica începe să clocotească. Mai ales la evenimente sportive de amploare (jocuri olimpice, cupe mondiale, etc.) remarcăm acest lucru, când sunt mulți indivizi care spun „că trebuie să îi susținem necondiționat pe români” și că „negativismul strică atmosfera”. La fel, de multe ori avem impresia că presa ar trebui să fie mai puțin negativistă și că ar trebui să scrie mai mult pozitiv și optimist. Nimic surprinzător, având în vedere că partidul comunist a folosit timp de 40 de ani presa ca un instrument de propagandă. Urmele rămân până în ziua de azi.

Nu criticii sunt o problemă, ci mai degrabă faptul că sportivii, jurnaliștii cât și noi, publicul sportiv, nu suntem în stare să gestionăm critica. Ne este dificil să acceptăm că există persoane cu opinii diferite, care nu privesc lucrurile așa cum considerăm noi că ar trebui să le privească. Din păcate, nici nu prea ne învățăm cum să abordăm criticii. Așa ajungem la gimnaste care sunt afectate de opinia publică, sau la fotbaliști care devin aroganți și recurg la ironii ieftine. Nu suntem învățați să avem o oarecare distanță de sine și să fiim detașați în privința opiniilor pe care le avem. Vestea proastă este că acești critici vor fi mereu în presă, pe rețele de socializare, la televizor sau pe stradă. De aceea, este bine să ne învățăm cum să nu mai punem botul la orice câine care latră pentru a fi băgat în seamă, iar în același timp să ne antrenăm discernământul pentru a fi receptivi la acele critici care ne-ar putea ajuta să evoluăm în performanța sportivă. În ultimul rând, nu strică să fiim în stare să mai râdem din când în când. O vorbă din popor spune că atunci când îți pierzi un simț, celelalte se amplifică. Din acest motiv, oamenii care își pierd simțul umorului ajung să aibă un simț foarte ridicat al propriei importanțe de sine.

Be the first to comment on "Criticii criticilor"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: