„David a crezut că este peste mine în vestiar. Acela a fost momentul în care am realizat că trebuie să plece!”

„Confruntarea dintre noi a început în februarie 2003 după un meci din Cupa Angliei pe care l-am pierdut în fața celor de la Arsenal cu 2-0. La golul secund Wiltord a trecut foarte ușor pe lângă Beckham, iar acesta nu a băgat piciorul la minge. Am strigat la el, însă, ca de obicei, David era impasibil la criticile mele.

După terminarea partidei m-am dus în vestiar. David era cam la vreo 4 metri distanță, iar în fața mea erau mai multe ghete. Când m-am apropiat de el m-am enervat și am dat cu piciorul în acele ghete, iar una dintre ele i-a ricoșat în față, lovindu-l în arcadă. El s-a ridicat nervos și voia să vină spre mine, dar ceilalți jucători l-au oprit. Am țipat la el:

– Stai jos! Ți-ai dezamăgit colegii, ne-ai lăsat baltă!

L-am chemat la mine în birou a doua zi pentru a urmări reluarea video, dar el încă nu își accepta greșeala. În timp ce îi explicam el nu a scos nici un cuvânt. Nici măcar un cuvânt!

– Înțelegi despre ce este vorba aici? Acum realizezi de ce m-am luat de tine?

Nici măcar nu s-a deranjat să-mi răspundă.

Următoarea zi incidentul apăruse deja în presă. În acele zile le-am spus celor din conducere că David trebuie să plece. Aceștia nu au fost surprinși deloc de decizia mea pentru că mă cunoșteau foarte bine. În momentul în care un jucător de la Manchester United crede că este deasupra managerului trebuie să plece. Acesta a fost deviza mea întreaga carieră: în momentul în care îți pierzi autoritatea clubul are probleme, jucătorii vor face ce vor, iar tu ca și manager vei avea de suferit!

David a crezut că este mai presus de Alex Ferguson. Nu am nici o îndoială în privința asta. Nu contează că este vorba de Alex Ferguson sau de Pete instalatorul. Numele managerului este irelevant. Ceea ce contează este autoritatea. Nu poți să ai un jucător care să preia conducerea vestiarului. De-a lungul timpului mai mulți au încercat să facă asta. Centrul autorității la Manchester United este biroul managerului. Aceasta a fost greșeala lui Beckham.

În Liga Campionilor sorții ni i-au scos în față pe cei de la Real Madrid. În partida tur din Spania, pe care am pierdut-o cu 3-1, David era foarte preocupat să se salute cu Roberto Carlos. Urma meciul din campionat de sâmbătă împotriva lui Newcastle, iar Beckham mi-a spus că nu poate să joace pentru că nu este în formă. Am jucat cu Solskjaer, care a fost magnific și am câștigat cu 6-2.

Forma lui David nu era suficient de bună pentru a mă determina să îl scot din echipă pe Solskjaer pentru returul cu Real. În timpul unei partide de tenis cu piciorul de la antrenament l-am luat pe David deoparte și i-am zis:

– David, voi începe cu Ole titular!

S-a supărat și a plecat fără să spună nimic.

A fost un vacarm în seara aceea, a meciului retur cu Real, iar David l-a înlocuit pe Veron în minutul 63 în ceea ce părea să fie ultima sa partidă în fața suporterilor de pe Old Trafford. A înscris dintr-o lovitură liberă, iar apoi a marcat golul victoriei în minutul 85. Am câștigat cu 4-3, dar hat-trick-ul superb al lui Ronaldo și înfrângerea din partida tur ne-au scos din competiție.

David căuta să atragă simpatia fanilor, dar nu am nici un dubiu că în spatele acestei intenții era un atac la adresa mea. Transferul său la Real Madrid începea să capete contur. Din informațiile noastre existase deja un contact între reprezentanții spaniolilor și agentul lui Beckham. La finalul sezonului, undeva pe la jumătatea lunii mai, directorul nostru executiv, Peter Kenyon m-a sunat:

– Cei de la Real m-au contactat. Îl vor pe Beckham!

– Ok, mă așteptam la asta! am răspuns eu.

Doream în schimbul lui Beckham 25 de milioane de lire sterline. Am plecat în Franța în vacanță, iar Peter m-a sunat pe telefonul meu mobil în timp ce mă aflam la cină cu Jim Sheridan, renumitul director de film, care avea un apartament deasupra restaurantului unde ne aflam. Aveam nevoie de un telefon privat, iar Jim mi-a spus:

– Du-te în apartament și folosește telefonul meu!

Am urcat și l-am sunat pe Peter înapoi:

– Peter, fără 25 de milioane de lire nu pleacă!

Într-un final am acceptat oferta celor de la Real. Dar David nu a dispărut din echipă brusc. Am câștigat titlul împreună cu o victorie cu 4-1 împotriva lui Charlton pe 3 mai 2003, iar el a înscris în acea partidă. A marcat și împotriva lui Everton în victoria cu 2-1 de pe 11 mai.

În vremea aceea celebritatea lui mă făcea să mă simt inconfortabil. De exemplu într-o zi am ajuns la baza de antrenament la ora 15.00 înaintea plecării spre Leicester și acolo erau aproximativ 20 de fotografi.

– Ce se întâmplă aici? i-am întrebat.

– Se pare că Beckham își va arăta noua tunsoare!

Poate că atunci David Beckham nu era suficient de matur pentru a face față tuturor lucrurilor care se întâmplau în viața lui. Astăzi pare că are lucrurile sub control și că se descurcă mult mai bine în această privință.”

Sir Alex Ferguson – Autobiografia mea

2 Comments on "„David a crezut că este peste mine în vestiar. Acela a fost momentul în care am realizat că trebuie să plece!”"

  1. asta este ajungea si el probabil la o varsta atunci si normal ca se comporta asa copilaresc dar nu e vina lui totusi atat a putut in meciul ala probabil cealalta echipa a fost mai buna ce sa ii faci nu ai ce sa ii faci

  2. ori ma gandesc ca a vrut sa faca totul singur asa inseamna ca a fost egoist iar la colegii sai de echipa nu s-a gandit asta inseamna sa nu iti pese si sa te gandesti numai la tine

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: