Davor Suker: “De 10 ori la rând i-aș fi înscris lui Stelea la World Cup ’98!”

Golgeter all-time al Croației și star mondial după ce a făcut senzație în tricoul lui Real Madrid, cu care a cucerit Liga Campionilor, Davor Suker a oferit un interviu în exclusivitate pentru frf.ro în care actualul președinte al Federației Croate și membru CEx al UEFA povestește despre întâlnirile cu fotbalul românesc și reperele carierei sale formidable.

– Pentru un atacant de calibrul dumneavoastră, care sunt cele trei goluri marcate care vă vin prima oară în minte?

– E o alegere foarte, foarte dificilă, fiecare dintre ele are o valoare anume și o importanță specifică pentru mine. Cu toate acestea, îmi amintesc mereu trei din golurile înscrise pentru Croația. Pe primul loc, golul de 2-1 cu Olanda în finala mică de la Cupa Mondială 1998, pentru că ne-a conferit o medalie de bronz istorică, un succes fantastic pentru toată țara. Și, totodată, prin acest gol am devenit golgeter al turneului, cel mai prestigioasă distincție individuală pe care o poate primi un atacant în carieră. Alte amintiri vii îmi sunt mereu golurile de la Euro 1996: lobul peste Schmeichel în meciul cu Danemarca și cel înscris lui Kopke, în partida cu Germania din sferturi de finală.

„Am fost coechipier la Sevilla cu Maradona, jucătorul pe care îl admiram la televizor pe când eram puștan. Îmi voi aminti mereu cum îmi spunea: «Tu doar aleargă, nu mai urmări altceva, și eu mă ocup să-ți dau mingea într-o poziție din care vei înscrie!». Și chiar așa făcea!” – Davor Suker

– Cum ați defini spiritul Real Madrid, după ce ați petrecut trei sezoane la club și ați cucerit La Liga, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor și Cupa Intercontinentală?

– Cel mai mare club din lume! Iar asta o simți la fiecare pas pe care îl faci pe stadion sau pe terenul de antrenament. Simți pretutindeni măreața istorie și că trebuie să dai tot ce ai mai bun pentru a cinsti marii fotbaliști care au jucat acolo înaintea ta.

– Care au fost cei mai dificili adversari pe care i-ați întâlnit pe teren?

– Ca echipe, Barcelona și Deportivo La Coruna, din perioada în care am activat în Spania. Cât despre jucători, am avut în față foarte mulți fundași extraordinari, dar mereu mă gândesc la faptul că Miguel Angel Nadal de la Barcelona a fost cel mai puternic adversar.

– Dar cele mai grele provocări pe care le-ați avut în calitate de președinte al Federației de Fotbal din Croația?

– Cele mai multe dintre ele au fost cele care nu au legătură cu fotbalul din iarbă. Ne confruntăm cu huligani care fac rău echipei noastre naționale, Federației și imaginii fotbalului în general, prin comportamentul lor violent, rasist și discriminatoriu. De asemenea, încercăm să fixăm relații mai bune cu Guvernul, deoarece cred că e de datoria lui să investească mai mult în sport, per ansamblu, în special în infrastructură și proiecte dedicate copiilor și tinerilor. Infrastructura este zona cea mai presantă pentru noi, așa că încercăm să lucrăm cât putem de mult, pe mai multe fronturi, pentru a îmbunătăți infrastructura fotbalistică pe tot cuprinsul țării.

suker– Ați înscris împotriva României la Campionatul Mondial din 1998, gol cu care Croația a eliminat România în optimile de finală…

– A fost un meci foarte dificil, foarte echilibrat, decis doar de acel penalty. Îl știam pe Bogdan Stelea din vremea când jucam în Spania, și el mă cunoștea bine, executasem câteva lovituri de pedeapsă cu el în poartă în Primera. Dar eram atât de pregătit pentru acel moment încât aș fi înscris de 10 ori la rând dacă era nevoie! România chiar avea o echipă bună, învinseseră în grupe Anglia, care avea echipă valoroasă, așa că știam că ne va aștepta un meci greu. Am reușit să controlăm bine partida, am învins dintr-un penalty și am continuat drumul obținând, la final, medalia de bronz. Întâlnirea cu România a demonstrat și cum poate o singură greșeală să facă diferența între victorie și înfrângere.

– În fotbalul de astăzi, care este importanța reală a echipei naționale pentru un jucător?

– În Croația, suntem norocoși pentru că echipa națională este, încă, foarte importantă pentru fotbaliștii noștri, noi avem un spirit patriotic puternic și asta ne ajută să obținem performanțe deosebite. Cred că echipa națională ar trebui să aibă mereu o importanță specială pentru un jucător, deoarece îți câștigi banii la club și astăzi joci pentru unul, mâine pentru altul. Dar ai o singură țară, iar când joci pentru echipa națională nu o faci doar pentru acea echipă propriu-zisă, ci pentru întreaga țară. Îți reprezinți familia, prietenii și națiunea pe cea mai mare scenă a lumii. E o oportunitate și o onoare care nu poate fi replicată la nivel de club.

interviul poate fi citit integral pe site-ul frf.ro

Be the first to comment on "Davor Suker: “De 10 ori la rând i-aș fi înscris lui Stelea la World Cup ’98!”"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: