De ce Eric și Samuel?!

15966813_1283620731694612_1693412395_o

Perioada în care fundașii africani nu reprezentau o opțiune pentru cluburile cu pretenții s-a cam terminat. Cel puțin în cazul meu, această prejudecată nu-și mai găsește locul printre certitudini. Voi scrie despre fundașii mei preferați și despre modul în care aceștia s-au desprins de nume mult mai sonore, în ierarhia mea. Deși vorbim de un camerunez și un ivorian, nu ambii joacă pentru naționale africane, Franța fiind cea care l-a selecționat pe Umititi încă din perioada junioratului. Despre Eric Bailly și Samuel Umtiti voi încerca să potrivesc o serie de cuvinte într-o versiune subiectivă dar argumentată.

15317820_10154279325257746_7495298584195036275_n

Despre Eric Bailly, care împlinește 23 de ani în aprilie, nu știam mai nimic prin iulie-august. L-am văzut în tricoul lui Manchester United și mi-am format rapid o opinie. A fost genul de jucător pe care nu e nevoie să îl vezi un întreg sezon pentru a fi sigur că nu te-ai grăbit laudându-l. Îi știam numele de la Villareal dar nu s-a evidențiat niciodată când telecomanda televizorului se mai oprea la o partidă sau două a submarinului galben din sezonul trecut. Fără să am un istoric al său, am rămas mut de uimire când evoluțiile i-au adus, în primele 4 meciuri pentru diavoli, 3 distincții „Man of the match”. Se pare, așadar că n-am fost singurul impresionat de primele sale minute în roșu. Simțul anticipației este caracteristica primordială a acestui fundaș ivorian, forța și fizicul atletic completând perfect acest detaliu. Siguranța de sine dar și cea pe care a câștigat-o într-un vestiar dominat de nume colosale și caractere dificile, i-au asigurat un post de titular incontestabil în agrenajul lui Mourinho. Viziunea foarte bună asupra jocului și pasele precise, îl plasează pe câștigătorul Cupei Africii pe Națiuni din 2015, pe primul loc în topul preferințelor mele, în materie de fundași. Urmând școala catalană, pe cea a lui Espanyol, Eric a progresat constant, făcând trecerea la Villareal după doar un an pe Cornella-el Prat, iar din 2016 îmbracă culorile celui mai galonat club britanic: Manchester United. În 2015 a debutat la echipa națională a Coastei de Fildeș, alături de care a cucerit cel mai râvnit trofeu african, pe care generația lui Drogba nu l-a putut bifa.

fcbarcelonavsampdoriajoangampertrophyp0sbtwdyn5pl

Despre Umtiti pot vorbi mult mai coerent, fundașul crescut de Lyon fiind în atenția mea de când avea 19 ani. Atunci i-am ochit pe el și pe Martial, ambii provenind din aceeași academie. Samuel a ajuns cu naționala țării sale până în finala Euro, pierdută surprinzător în fața Portugaliei. Un fotbalist ieșit în evidență în 2012 despre care ajunsesem să cred că nu va reuși să progreseze după ce Lyon nu părea dispusă să se despartă de favoritul fanilor în sezonul 2015-2016. A venit oferta Barcelonei înainte de Euro, iar francezii n-au putut să refuze. Adus pe o sumă modică pentru fotbalul actual, după 131 de partide în tricoul lui Lyon, acesta conștientiza că Pique și Mascherano au, în continuare, prioritate în echipa de start. Deși nici în prezent nu este o piesă de bază la Barcelona, Enrique având o datorie morală față de Mascherano pe care nu l-a lăsat în vară să plece la Juventus, Umtiti m-a convins că este unul din cei mai buni fundași ai prezentului. Precum Bailly, este excepțional în duelurile unu la unu, francezul fiind mai scund dar compensând cu o determinare foarte bine coordonată. Dacă ar fi să aleg o caracteristică fundamentală ce mi-a atras atenția la el, aș menționa imediat viziunea asupra jocului și curajul de a construi indiferent de presiunea în care se găsește în anumite momente ale jocului. Ambidextru, francezul nu utilizează pasa înapoi nici măcar în situații de criză, iar pasele filtrante spre Iniesta din meciul de Cupă cu Bilbao de acum 5 zile, când era presat de 2-3 adversari, îmi rămân pe retină. La 23 de ani, Umtiti este fundașul ideal pentru Barcelona, iar în cel mai scurt timp, nici măcar anumite „datorii morale” pe care Lucho le mai are, nu-l vor putea ține departe de primul 11.

Probabil Bonucci este cel mai bun fundaș central din lume în acest moment dar eu îi prefer pe Eric și Samuel. Cu stiluri adaptate fotbalului actual, cei doi, încă tineri, se găsesc în vârful ierarhiei pentru mine și sunt convins că progresul acestora nu s-a oprit, iar cea mai complexă versiune a lor este aproape.

Be the first to comment on "De ce Eric și Samuel?!"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: