De la ipocrizie la realitate

LYON, FRANCE - JUNE 19: Denis Alibec of Romania runs with the ball during the UEFA EURO 2016 Group A match between Romania and Albania at Stade des Lumieres on June 19, 2016 in Lyon, France. (Photo by Clive Brunskill/Getty Images)

LYON, FRANCE - JUNE 19: Denis Alibec of Romania runs with the ball during the UEFA EURO 2016 Group A match between Romania and Albania at Stade des Lumieres on June 19, 2016 in Lyon, France. (Photo by Clive Brunskill/Getty Images)

Nici nu intrasem în luna iunie, nici nu pregătiseră cei 3 secunzi primele antrenamente pentru Euro 2016 pe tărâm francez că deja bășcălia, ce se abătea asupra celor 20 și ceva de tricolori ridica puternice semne de întrebare cu privire la modul nostru de a gestiona o calificare. Când vorbesc de noi, mă refer la cei 20 de milioane de selecționeri care, ca de fiecare dată, sunt cu un pas înaintea antrenorului, jucătorilor și așa mai departe.

Duplicitatea fanilor pe parcursul celor 9 zile în care ne-am aflat în Grupa A este cumplită. Am pornit de la „scorul turneului îl vor face francezii cu noi” și am terminat aseară, șocați că naționala care trebuia să lase autocarul pe avarii a ieșit pe 4 în grupă. Nu știu dacă există oameni mai ipocriți ca fanii echipei naționale. După o reprezentație mai mult decât decentă cu Franța, optimismul era alarmant de periculos. Ne-am mințit cu atât patos încât ajunsesem să ne considerăm favoriți cu Elveția, uitând parcă de glumele gen Cola Zero ce au precedat debutul nostru în competiție.

Cu toate astea, am ajuns la meciul cu Albania, depizând doar de noi. Ceva nu se potrivea totuși. România nu știa cum e să fie la mâna ei, nu avea antecedente în acest sens. Am fost obișnuiți să ne atârnăm speranțele de alte națiuni. Revenind la partida de la Lyon, multe ar fi de analizat dar puțini ar avea explicații prompte.

Spre deosebire de toate circumstanțele anterioare când ne vedeam cu toții selecționeri mai inspirați decât cel ales de FRF, acum dreptatea e de partea noastră. Un meci decisiv cu Albania nu poate fi gândit cu tentă defensivă. Nu ne legăm de istorie, nu prea are relevanță că nu ne-au batut de 68 de ani. Prezentul e mereu autoritar în fotbal și nu depinde de amintiri. Totuși, nu luăm în calcul un aspect: poate chiar ăsta ne e nivelul. Evităm acest detaliu și nu am cum să dezvolt deoarece nu e opinia mea asta, absolut nu. Nu mă gândeam că putem pierde cu Albania nici măcar dacă foloseam o selecționată divizionară. Standardele echipei naționale nu pot fi acestea și nu sunt vorbele unui optimist și vreau să cred că și în 2016 suntem mai buni ca Albania, Macedonia sau Armenia.

Tonul moralizator și acut va răsuna acum în România, toți fiind cu un pas înaintea naționalei. De această dată, dezamăgirea a lăsat în spate orice urmă de mândrie națională și a dat transparență tuturor glumelor ce au precedat turneul final.

 

Articol redactat de Andrei-Sorin Grecu

1 Comment on "De la ipocrizie la realitate"

  1. Mandria nationala nu castiga meciuri, iar gonflarea frustrarilor si neputintelor nici atat; inainte de a fi nationalisti ar tfi mai bine sa aflam modestia patriotismului. Al acelei daruiri tacute si demne cu care popoarele adevarate lucreaza la un proiect de tara. Vorbiti de cei 20 de milioane de ”selectioneri”, dar si media e suprasaturata de ”parerologi”, uitati-va la calofilia suprarealista a tuturor dezbaterilor tv si la lipsa crasa de profesionalism a moderatorilor; la organigrama presei scrise, unde nu mai incap decat orgoliile minore ale unor eterni blatisti ai informarii. Astazi s-a jucat primul meci mare al ”Europenelor”, Italia – Spania, dar, bineinteles, n-o sa avem parte de nicio analiza pertinenta in asa zisa presa de specialitate. Mistourile golanesti ale vreunui frusrat de copilarie sau ale unui ”rege” al fotbalului nostru care citeste ziarul invers vor incalzi din nou aceasta supa lunga a comentariilor de subsol. Pe vremuri mai citeam o ”nemuritoare” scrisa la cald de ”nea” Vanea sau Ion Cupen, cu ”driblinguri” fine de condei prin literatura mare; fotbalul era incastrat in civilizatiesi chiar in cultura.
    Si cred ca judecati simplist echipa albaneza – uitati-va unde joaca si cat joaca acesti baieti. Nationala ”vulturilor” e rodul unui proiect migalit in ani de zile de o federatie responsabila si de un antrenor care a colindat Europa in cautarea copiilor ”pierduti” ai acestei tari mici, dar cu inima mare. Pana si la kilometri de autostrada ne surclaseaza Albania, in timp ce noi ne hranim cu iluzii de 25 de ani. Generatia de aur a fost cladita pe proiectul Luceafarului – cine isi mai aduce aminte? La acea vreme aveam cam 200.000 de jucatori legitimati, iar prin 2000 ramasesera doar 80.000. Astazi, cine mai stie…La fel cum din tablitele de la Tartaria si din cotloanele de sub Babele am facut un fel de istorie sub acoperire, asa am reusit si din fotbal sa producem o forma fara fond dirijata cu solemnitatea de imprumut a epoletilor de carton castigati in razboaiele cu nimeni.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: