Decăderea sportului românesc

scandaluriasdedopajinsportulroma-1464448423Olimpiada, momentul în care lumea sportului își îmbracă haina festivă și, însoțită de gândul întregii planete, pășește mandră, în teatrul viselor și al aspirațiilor, spre a fi admirată și adulată.

O sărbătoare efervescentă, menită să dinamizeze monotona viață cotidiană.

Pentru unii un prilej de bucurie și de încununare a muncii din ultimii ani, pentru alții, în speță noi, o nouă baie în înghețata, dar deja familiara, apă a eșecului. Sau poate un nou tribut strategiei adoptate acum 10-15 ani, ori lipsei acesteia.

Dacă la ultimele 4 ediții ale Olimpiadei am strâns, în total, 62 de medalii ( 26 la Sydney, 19 la Atena, 8 la Beijing, 9 la Londra), acest număr nu o să crească spectaculos după ediția din acest an, unde performanțele notabile încă se lasă așteptate.

Se poate observa cu lejeritate trendul negativ ce caracterizează sportul românesc de câțiva ani buni. Odată cu ignorarea importanței unei strategii bine definite, cu obiective clare și cât mai ambițioase, am intrat într-un labirint al iluziilor, alimentat de succesele sporadice ale atleților noștri.

Olimpiada de la Rio a început promițător pentru noi. Fluierul de start, al primei partide de fotbal (Suedia – Africa de Sud) a fost dat de o româncă: Teodora Albon, fostă internațională de fotbal.

Lucrurile n-au continuat însă în aceeași notă optimistă. Scrimera Simona Pop a fost învinsă în primul țur al calificărilor cu 15-10 de canadianca MacKinnon.

Nici tenisul nu a adus satisfacția așteptată, Irina Begu și Andreea Mitu pierzând încă din primul tur. Monica Niculescu a dus puțin mai departe speranțele noastre, câștigând primul meci, doar pentru a declara forfait în turul următor. Imaginea româniei în această disciplină încă poate fi salvată de perechea de dublu, Tecau-Mergea, calificată deja în finală.

În ceea ce privește tenisul de masă, Adrian Crișan a avut un parcurs solid, oprindu-se însă în optimile de finală, în fața lui Zhang Jike, campionul en-titre, la capătul unui meci foarte spectaculos. Ceilalți jucători români, Daniela Dodean, Elizabeta Samara și Ovidiu Ionescu au fost eliminați în turul al 3-lea.

La gimnastică artistică, portdrapelul României, Cătălina Ponor, a reușit un loc 14 la sol și un loc 5 la barnă. Marian Drăgulescu, sportivul care a criticat-o vehement pe Simona Halep înainte de startul competiției, a rămas la gât cu declarațiile deplasate, pentru că performanțele sale au arătat astfel: locul 70 la bară, locul 5 la sărituri, locul 67 la sol.

Veștile bune (în sfârșit!) au venit din scrimă, disciplină unde, grație efortului colectiv, România a obținut medalia de aur, după ce a învins China, deținătoarea titlului, cu scorul de 44-38.

Cristina Neagu și colegele ei, nedorind parcă să iasă din nota celorlalți sportivi români prezenți la Rio, au pierdut, surprinzător, primele 2 meciuri, în fața Angolei și Braziliei. Zguduite de aceste 2 eșecuri, fetele s-au adunat la timp și au învins reprezentativa Muntenegrului cu 25-21. Urmează alte 2 partide decisive pentru parcursul României în  turneul feminin de handbal, împotriva Norvegiei și Spaniei.

Nici în apă nu ne-am mișcat mai bine, cea mai bună clasare, locul 8,  aparținându-i lui Robert Glință, la 100 m spate.

Canotajul nu a făcut opinie separată, sportivele noastre clasându-se pe locul 4, la dublu rame fără cârmaci.

Cea mai grea lovitură a venit poate din judo. Corina Căprioriu s-a clasat pe un dezamăgitor loc 5, iar Andreea Chițu pe locul 7. În spatele acestor performanțe se mai ascunde ceva ce ar trebui să fie îngrijorător pentru cei ce au soarta sportului românesc în mâini. Pentru locul 5, Corina Căprioru va primi 10.000 de Euro. Pentru locul 7, Andreea Chițu nu va primi nimic! Ambele performanțe vin la capătul a 23 de ani de muncă asiduă, ce, pe plan material, începe să aducă a muncă sisifică. De asemenea, nici Florin Bercean, de 19 ani antrenor al lotului feminin de judo, care are un salariu lunar de 1.100 lei, nu va primi nimic. Inconștiență cu iz de nesimțire pare să fie rețeta după care pregătim înmormântarea sportului românesc.

Nu am să mai abuzez de răbdarea cititorului trecând în revistă și celelalte performanțe care n-ar face altceva decât să-l întristeze.

Toate aceste elemente descrise, puse cap la cap,  redau un tablou dezolant, întunecat, în care regăsim imaginea unei națiuni dezorientate, ce străbate o pădure ce pare fără sfârșit, a dezamăgirii. Călătorie ce este însoțită sonor de un requiem orchestrat de cei responsabili pentru soarta sportului românesc.

La Atena au fost 19, la Beijing 8, la Londra 9. Chiar dacă se mai pot întâmpla multe și România o să se întoarcă cu câteva medalii, asta nu o să fie altceva decât o iluzie ce o să ne adâncească și mai mult în labirintul de care vorbeam la început.

Evident, responsabile pentru decăderea sportului românesc, sunt persoanele care conduc federațiile și Ministerul. Parcursul sportivilor români atestă, fără îndoială, incompetența acestora. Incompetență ce se traduce prin lipsa strategiilor pe termen mediu și lung, lipsa pregătirii și bineînțeles, prin rezultate. Dincolo de aceste aspecte, după cum am prezentat mai sus, sportivii care muncesc întreaga viață pentru a își reprezenta țara la Olimpiadă, sfârșesc prin a primi strângeri de mână însoțite de priviri false și ipocrite, în locul remunerației câștigate cu sudoare și pasiune.

Pentru a putea fi competitiv, trebuie să te pregătești intens. Pe lângă dorința de progres, de care nu se îndoiește nimeni, sportivii noștri trebuie să beneficieze și de un mediu favorabil performanței, iar de acest lucru nu se pot achita federațiile tocmai din cauza managementului defectuos și din lipsă de finanțare din partea Ministerului. Tot din lipsa de fonduri, majoritatea bazelor de recuperare sunt la același stadiu ca acum 25 de ani, principalul mod de recuparere fiind în continuare băile cu gheață. De asemenea, o alimentație adecvată a devenit imperios necesară pentru standardele impuse de sportul modern. Cu toate acestea, tot din lipsa banilor, atleții noștri au un buget de aproximativ 70 lei pentru alimentația zilnică, insuficient pentru aportul caloric.

Afundați fiind în acest regres continuu, să fie oare ediția din 2020 a Jocurilor Olimpice, ediția la finalul căreia o să ne întoarcem în spate cu un uriaș și rușinos „0” și o să spunem „Mai jos nu se poate”

Be the first to comment on "Decăderea sportului românesc"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: