Derby della Madonnina – istorie, statistici și orgoliu

inter-ac-milanAtunci când auzi numele celor două echipe din Milano te gândești la una dintre cele mai mari rivalități fotbalistice din toate timpurile. Discutăm despre două dintre echipele care în decursul anilor au scris istorie în fotbalul italian și mondial. Dacă la nivel național palmaresul este unul echilibrat, ambele formații câștigând câte 18 titluri de campioană a Italiei, pe plan european AC Milan se mândrește cu vitrina în care stau la loc de cinste cele 7 trofee ale Ligii Campionilor, în timp ce Internazionale este prima și până în prezent singura echipă din Italia care a realizat „Tripla” istorică: Campionat – Cupă – Champions League!

În ciuda acestei rivalități care dăinuie de mai bine de un secol povestea originii celor două formații ne arată că acestea au totuși ceva în comun, exceptând faptul că joacă pe același stadion: ambele au luat naștere într-un restaurant!

Să facem o excursie în timp, mai exact pe data de 16 decembrie 1899 pe via Berchet din Milano la Fiaschetteria Toscana. Din dorința de a opri dominația celor de la Genoa, cea mai veche și de succes echipă din Italia acelor vremuri, un grup de oameni în frunte cu englezul Herbert Kilpin și prietenul său Alfred Edwards, pun bazele primului club al orașului: AC Milan! Ulterior Kelpin avea să fie primul antrenor și căpitan al milanezilor, iar Edwards primul președinte din istoria clubului!

Însă imediat după întemeierea acestui club au început ia naștere divergențe între membri fondatori: o parte a acestora dorea aducerea jucătorilor străini la echipă, în vreme ce restul militau doar pentru italieni. Ruptura avea să se producă doar câțiva ani mai târziu când pe data de 9 martie 1908 la Ristorante L’Orologio, 44 dintre foștii componenți ai lui AC Milan înființează un alt club, Internazionale Milano, tocmai din motivul care a dus la ruptura de cealaltă echipă din oraș: voiau să fie un club al întregii lumi, un club internațional, așa cum o sugerează și numele ales. Dacă milanezii optaseră pentru culorile roșu (pentru că se considerau diavoli) și negru (sugerând teama pe care o inspirau adversarilor), cei de la Inter au ales culorile albastru (pentru că era opusul roșului și voiau să evidențieze rivalitatea cu cealaltă echipă din oraș) și negru.

fiaschett

 Fiaschetteria Toscana – restaurantul unde a luat naștere AC Milan, prima echipă din Milano

Cei 44 membri fondatori ai lui Internazionale Milano

Astfel a luat naștere Derby della Madonnina. Denumirea vine de la unul dintre simbolurile orașului, statuia Fecioarei Maria (Madonna în italiană, Madonnina – mică Fecioară) situată în vârful Domului din Milano.

La câteva luni de la înființare Internazionale avea să dispute un meci în compania rivalilor din oraș în cadrul celei de-a treia ediții a Cupei Chiasso. Prima întâlnire dintre cele două formații a avut loc pe data de 18 octombrie 1908 la Chiasso, un micuț oraș elvețian situat la granița dintre Italia și țara cantoanelor. Pe lângă cele două echipe milaneze la acel turneu urma să mai participe clubul local, Lugano și Bellinzona.

Pe drumul cu trenul până în Elveția jucătorii celor două echipe au petrecut timpul împreună: au jucat cărți, și-au împărțit mâncarea, semn că prietenia nu dispăruse, iar rivalitatea încă nu își făcuse loc între ei. La acea vreme ei nu realizau că numele lor vor intra în istorie și că vor deveni adevărate legende ale cluburilor la care jucau.

Dintre aceștia îi amintim pe Virgilio Fossati, care la vârsta de doar 19 ani era căpitanul și antrenorul celor de la Inter și care și-a găsit sfârșitul tragic în Primul Război Mondial și pe portarul Piero Campelli, cel care la vremea sa era primul portar care prefera să prindă mingea în loc să o respingă. De la AC Milan îi menționăm pe marcatorul singurului gol al acelui prim meci din istoria confruntărilor directe, Luigi Forlano, membru fondator al lui Juventus, care, asemenea lui Fossati, a murit în vremurile negre ale Primul Război Mondial și Pierino Lana, unul dintre membrii fondatori ai rivalei Inter, dar care ulterior avea să revină la prima sa echipă, AC Milan.

Dacă în primul meci în care s-au jucat două reprize de câte 25 de minute s-a impus AC Milan cu scorul de 1-0, pe data de 10 ianuarie 1909 s-a disputat prima partidă oficială între cele două echipe, iar învingătoare a fost tot Milan cu 3-2. Revanșa Interului a venit pe data de 6 februarie 1910 cu scorul de 5-0, rezultat care reprezintă și în ziua de astăzi cea mai clară victorie a nerazzurilor în derby-ul orașului Milano. De partea cealaltă cea mai clară victorie a lui AC Milan a venit în anul 1918 atunci când a învins-o pe Internazionale cu 8-1.

AC Milan (1910)

inter-1910

Internazionale Milano (1910)

 

 

 

 

 

 

 

 

Duminică va avea loc a 217-a întâlnire dintre cele două echipe ale orașului Milano. Palmaresul meciurilor directe este oarecum egal: în cele 216 meciuri disputate până acum Internazionale a câștigat de 77 de ori, iar Milan a reușit 75 de victorii. Golaverajul este favorabil nerazzurilor, 292 de goluri marcate, în timp ce Milan a înscris 290 de goluri în partidele împotriva marii rivale.

Ca și jucători ce și-au pus amprenta asupra întâlnirilor directe îi amintim pe celebri fundași de fier Sandro Mazzola de la Inter și Gianni Rivera de la Milan (în epoca de aur a anilor ’60) și pe legendarul Paolo Maldini, jucătorul cu cele mai multe apariții apariții în Derby de la Madonnina (56 de partide). Cei mai prolifici marcatori ai acestei confruntări sunt Andrei Shevchenko, golgeter-ul all time (14 goluri) pentru AC Milan și Giuseppe Meazza (12 goluri) pentru Inter.

Toți iubitorii fotbalului așteptăm cu mare interes această partidă, un meci care, în pofida impasului prin care trec cele două echipe în momentul actual, ne ține cu sufletul la gură. Istoria și blazonul nu sunt date uitării, deși acest derby reflectă în totalitate perioada mai puțin fastă pe care o traversează campionatul Italiei și fotbalul din cizmă în general, un campionat care nu demult era cel mai bun din lume.

În încheiere, o declarație a regretatului jurnalist Gianni Brera despre Derby della Madonnina:

„În ciuda rivalității uriașe dintre ele Inter și Milan reprezintă mândria și spiritul unui oraș care a iubit mereu fotbalul! A fi milanez înseamnă orgoliul de a locui în singurul oraș din Europa cu două câștigatoare ale Cupei/Ligii Campionilor!”

52620584

page

3 Comments on "Derby della Madonnina – istorie, statistici și orgoliu"

  1. ” celebri fundași de fier Sandro Mazzola de la Inter și Gianni Rivera de la Milan ” Mazola si Rivera n-au fost fundasi. din contra! In rest felicitari!

    • Multumesc pentru corectura, mi-a scapat la editare. Voiam sa scriu despre Maldini si dupa ce am tot modificat mi-a ramas asa.
      Ma bucur ca iti place articolul si l-ai citit cu placere!

  2. Un articol foarte bun. Felicitări autorului!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: