Despre Manchester și culorile sale

14324112_1429197323771345_2620409209519961829_o

Cu o zi înainte de 9/11, fotbalul a lăsat un omagiu acestui sport printr-o reprezentație de zile mari a derby-ului Manchester. Cu Old Firm în deschidere și disputa industrială dintre Pep și Mou, britanicii n-au avut răgaz ieri, West Ham – Watford 2-4 și Liverpool – Liecester 4-1 completând excepțional o primă zi de weekend cum doar Regatul  poate propune.

Pentru 90 de minute, orașul Manchester a fost împărțit în două. Deloc egale distribuțiile numerice dintre cele două tabere, dar asta nu a avut efect și pe Old Trafford. Cunoscut pentru capacitatea de a-și menține invincibilitatea pe teren propriu la orice echipă ar antrena, Jose Mourinho a clacat neașteptat tocmai împotriva lui Pep. 

Prima repriză, care a lăsat impresia că antrenorul catalan de pe banca lui City are nevoie de un nou rival pentru titlul neoficial de suveran, s-a metamorfozat în a doua parte când portughezul a găsit tactica și schimbările pentru a contrabalansa impresia de sufocare a propriei echipe. Cu suficientă coerență la mijloc, cele două s-au  completat reciproc într-unul din cele mai disputate derby-uri ale orașului din ultimul deceniu. Pep a câștigat și a demonstrat că poate fi versatil, detaliu care i-a fost reproșat în perioada Bayern, etalând pe Old Trafford orice dar numai un vals nu. N-a fost hard-rock-ul lui Klopp sau simfonia lui Sir Alex dar a fost un Pop-rock care i-a convins pe toți că, cel puțin pentru moment, Manchester is blue.

14290006_1429195353771542_8481289064312200798_o

De la simfonie și blues mergem la manelele de pe Camp Nou de sâmbătă seara. Cu prea puțini artiști prezenți, seara a fost una ieftină, lipsită de savoare. Nu e prima oară când scriu despre suficiența lui Luis Enrique și incapacitatea acestuia de a se remarca în momentele substanțiale. Sunt un critic calm, nu răstit, nu țip, nu-mi exprim dezamăgirea în termeni acuți, o fac argumentând și nu caut cele mai paranoice metode.

Luis Enrique are o ecuație simplă: are cifrele cele mai apreciabile și greu de egalat de la Pep încoace și a luat tripla în primul sezon. Are însă meciuri greu de explicat cam în fiecare an și mai toate își au acțiunea pe Camp Nou. A fost acel 0-1 cu Malaga de acum 2 sezoane care va rămâne, cel puțin pentru mine, un meci care nu-și va găsi explicațiile niciodată. A pierdut la San Sebastian cu 1-0 în același sezon când a și declanșat tsunami-ul ce a distrus tot dar n-a învățat prea multe din eșecurile pe care Barcelona le înregistrează acolo de vreo 7 ani încoace. Sezonul trecut, s-a dus în partea albastră a Țării Baștilor cu o nouă echipă experimentală și a pierdut la fel de lamentabil. O fi băiat simplu, de la țară căruia-i plac tradițiile. Acum a pierdut 1-2 cu Deportivo Alaves acasă, folosind un modul liniar și o echipă total neinspirată. Urmează Celtic, iar măcelul care se preconizează îi va amăgi pe mulți că acest meci practic n-a existat, dar de fapt, s-a mai adunat un compromis în bagajul lui Lucho.

14258211_10154717308589305_5274412800094549992_o

Despre Liverpool nu voi scrie, voi lăsa doar poza lui Klopp, care va descrie perfect cum și-a exprimat germanul simpatia pentru echipa sa: „When we are good, we are really good!”

14289929_1429979720359772_6862368509576199156_o

Be the first to comment on "Despre Manchester și culorile sale"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: