Esența sticluțelor mici

Genul programului: Romance. Despre asta va fi vorba în rândurile următoare. Un articol personal, empatic, lipsit de eternul „politically correct” dar care trebuie citit în profunzime. Nu este despre Deportivo La Coruna – Barcelona 2-1, de ieri, însă subliniază aspecte pe care le-am putut „citi” cu toții în imaginile de pe El Riazor.

Lumea fotbalului este împărțită în 5 categorii: Barcelona, Real Madrid, Manchester United, Bayern și restul lumii. Pe cât de vulnerabil și gratuit sună acel „rest of the world” pe atât de complex și de intens este sentimentul pe care-l oferă. La ce mă refer? Ideea de a nu susține un gigant de la care aștepți doar victorii, doar scoruri mari, doar cei mai buni fotbaliști ai lumii, doar elemente de burghezie. Nu-s ipocrit și n-am să spun că nu iubesc FC Barcelona și orice are legătură cu motto-ul „mes que un club” însă catalanii nu-mi pot produce satisfacția pe care cândva Oțelul Galați o putea face, iar în prezent „Doar Deportivo La Coruna” reușește. Sunt conștient că sunt mulți fani și ale altor branduri uriașe din Serie A, Premier League ori Ligue 1 care s-ar simți lezați de includerea în secțiunea „restul lumii” dar cele patru formații amintite mai sus, au un loc pe piedestal de necontenit. Doar acestea conduc ierarhiile, produc sumele colosale și nu acceptă eșecul.

Scriam despre Deportivo – Barcelona care s-a jucat dumincă în fața a 30 000 de fani galicieni. La Coruna nu mai este „SuperDepor” de mai bine de un deceniu dar fanii sunt lângă favoriți chiar dacă au bifat și două retrogradări în ultimii ani. Cum Oțelul Galați s-a evaporat și a devenit un mit, o legendă, formația mea care-mi este cel mai aproape de coarda sensibilă acum este Deportivo, iar în locul meu sunt mulți fani care aleg să privească cu plăcere „monștrii” Manchester United, Juventus sau Bayern dar vor ține de fiecare dată în meciul direct cu Newcastle, Hamburg sau Fiorentina. Nu se pot compara trăirile. Nu te bucuri că Barcelona bate cu 5-0 pe Celta Vigo așa cum ai face-o dacă Everton se impune cu 1-0 în fața lui West Ham. Echipele de tradiție au parte de o strălucire aparte și tocmai de aceea Valencia, Marseille sau Dortmund se bucură de simpatii din toate colțurile lumii.

 Așa cum am declarat din start, nu va fi un stil publicistic, iar cuvintele fandosite nu prea-și au rostul în rândurile acestea. Revin la victoria celor de la Deportivo de ieri, subliniind în imagini cum se evidențiază un astfel de succes. Nu-ți trebuie mult să contorizezi emoțiile de după un astfel de duel, mai ales când pornești meciul cu uin deficit de 9 ani. Atât a trecut de la ultima victorie a alb-albaștrilor în fața catalanilor. Ce-i drept, sunt 9 ani de când Barcelona domină orice tip de competiție, iar Depor se scufundă în mocirlă. Nu putem vorbi de un început al unei noi generații „SuperDepor” dar fără îndoială că putem evidenția parcursul impecabil al echipei de când Pepe Mel a preluat corabia. Lovită din toate părțile, sângerând după un 0-4 la Leganes, formația de lângă plaja Riazor l-a numit pe fostul tehnician al lui Betis și evenimentele au succedat pe o pantă ascendentă deloc anticipată, urcând la 8 puncte deasupra liniei.

Sună ciudat dar așa cum miercuri m-am bucurat de calificarea Barcelonei, ieri am răgușit la golurile lui Joselu și Alex B. Nu m-am entiziasmat de înfrângerea Barcelonei, am salutat victoria pe care Deportivo o obține după atâta timp și mai ales m-am pus în pielea lor și mi-am putut imagina cât de intensă este senzația lor în acea zi de duminică, comparativ cu sentimentul gol și previzibil de „am mai bifat 3 puncte” pe care granzii îl au după meciurile acestea.  Din nou, nu-s ipocrit să nu recunosc că mă voi bucura de victoriile Barcelonei din viitor cu echipele mici, dar de două ori pe sezon, nu Barcelona va fi cea pentru care voi celebra.



Se auto-impune un detaliu ciudat când întrebi o persoană cu cine ține deoarece reacția, în cele mai multe cazuri este eronată: din țară sau de afară?! Răspunsul n-ar trebui să fie greu dacă ai în minte și în inimă o echipă care-ți dorești să câștige, indiferent de adversar. Așa se diferențiază echipa favorită de simpatii.  Poate fi formulat greșit dar mă bucură nespus un egal smuls inextremis cu Betis acasă, din penalty, în minutul 92, deoarece știu care este nivelul și că lucrurile pot funcționa mai bine cu un alt atacant, o altă extremă sau un portar nou. La un club de talia Barcelonei modul ideal a fost deja fixat, iar în unele cazuri, utopia ține loc de realitate.

Scriam în titlu de sticluțe mici. Deportivo, Leeds, , Oțelul Galați sau Rennes au fost și vor rămâne echipe mici. Chiar dacă au fost puseuri temporare ce au adus trofee sau prezențe europene, anumite echipe își păstrează peste ani titulaturile, iar trecerea de la echipa mica la gigant, pe care fanii lui Manchester City o încearcă este, indiscutabil, foarte ciudată. Personal, prefer să mai prind o generație care să rebranduiască ”SuperDepor” dar perfomanțele să nu depindă de investiții masive ci de un antrenor inspirat sau de jucători implicați în proiect.

 

Be the first to comment on "Esența sticluțelor mici"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: