Eternul Sergio Ramos rupe vraja de pe ”San Paolo”

Real Madrid a reusit sa-si confirme statutul de favorita certa in optimile de finala UEFA Champions Leaue in fata celor de la SSC Napoli si se califica in faza sferturilor cu scorul general de 6-2, dupa ce a reusit sa intoarca tabela si in returul de pe ”San Paolo”, invingand cu scorul de 3-1 datorita golurilor marcate de Sergio Ramos (min 51 si 57) si rezerva Alvaro Morata (min 90). Pentru Napoli a marcat Dries Mertens in minuntul 24.

Speranta – Titularizarea lui Allan in dauna lui Marko Rog pe cat de neasteptata pe atat de benefica a fost in prima repriza pentru formatia gazda. Cu Toni Kroos gripat de intensitatea fizica impusa de Allan si cu Luka Modric preocupat mai mult de faza defensiva in fata lui Marek Hamsik, Real Madrid cu greu a reusit sa iasa din propria jumatate in prima repriza. Diferenta fata de debutul meciului tur, acolo unde in primele 5 minunte baietii lui Sarri cu greu au reusit sa lege doua pase a fost de natura psihologica. Cand ai in spate un public precum cel care a fost aseara pe ”San Paolo” nici un adversar din lume nu-ti mai poate induce in mental sentimentul de frica.

In prima repriza SSC Napoli a facut un meci perfect. Spre deosebire de meciul tur, Maurizio Sarri a ridicat liniile, echipa a avut un angajament fizic mult mai bun decat adversarul si circulatia mingii a avut cursivitate la firul ierbii. Cu putina sansa puteau deschide scorul inca din startul meciului. Sutul lui Mertens din afara careului este deviat peste poarta si putin mai tarziu Hamsik trage pe langa bara din stanga lui Keylor Navas. Real Madrid a reusit sa raspunda printr-un contraatac generat de o eroare inexplicabila comisa de Koulibaly si finalizat de Gareth Bale pe directia lui Pepe Reina, insa golul napoletan plutea in aer inca de la primul fluier. Prin urmare apararea madrilena a fost facuta sah mat de triunghiul Insigne- Hamsik- Mertens in minuntul 64. Pe situatie de atac purtata in regim de viteza Hamsik ii paseaza lui Mertens in interiorul careului. Jose Callejon ataca la bara a doua, insa belgianul suteaza in diagonala fara sperante pentru Keylor Navas.




Atmosfera in tribune este incendiara. Real Madrid tremuta din toate incheieturile, pierde aproape orice minge la mijlocul terenului iar mingile lungi incercate din defensiva in marea lor majoritate se lovesc de Koulibaly si Raul Albiol sau ies in afara terenului. Singura ocazie de gol este irosita prin Cristiano Ronaldo. Bara lui Cristiano Ronaldo parea a fi un semn divin dar totul se spulbera cand Mertens egaleaza situatia barelor, Hamsik ramane fara suflu pe sprint si finalizeaza slab un contraatac pe care tot stadionul il vedea finalizat in poarta lui Navas. Pe final de repriza Mertens rateaza driblingul decisiv in fata lui Sergio Ramos. Se intra la vestiare cu 1-0 pe tabela cu foarte multe motive de speranta si cu foarte multe regrete. Dupa cursul jocului un 2-0 la pauza era un scor mult drept cu realitatea.

Eternul Sergio Ramos – Pe undeva se poate admite ca Real Madrid a fost salvata de gong pe ”San Paolo”. Pe facebook in descrierea primei reprize am avut proasta neinspiratie sa mentionez faptul ca Marek Hamsik isi terminase benzina. Avem senzatia ca pentru el meciul se incheiase din punct de vedere fizic. Din pacate de ce mi-a fost frica la pauza nu am scapat in partea secunda. Real Madrid pare corectata psihic la vestiare de Zinedine Zidane si avanseaza in jumatatea adversa. In tur, Ghoulam rateaza o pasa simpla la mijlocul terenului si Kroos duce scorul la 2-1, in retur Hamsik greseste inexplicabil o pasa banala de 4-5 metri, Hysaj salveaza in ultim moment din fata lui Benzema, iar din cornerul ce urmeaza, eternul Sergio Ramos pluteste in careul advers si stabileste egalitatea printr-o lovitura de cap. Marca inregistrata. Baietii lui Sarri nici nu reusesc sa se acomodeze cu gandul ca nimic nu-i pierdut, doar totul se reia de la capat si Sergio Ramos repeta procedeul la o noua faza fixa, Reina se lasa pe minge insa Mertens deviaza si schimba decisiv traictoria mingii pentru 2-1.

Publicul – Dupa dubla lui Sergio Ramos vraja se rupe si suspansul se inchide. Golul lui Alvaro Morata se aseaza in nota firescului, iar tie ca spectator neutru sau implicat sentimental nu-ti ramane nimic altceva decat de admirat tribuna, tesatura albastra de pase si maturitatea madrilena. Am tot vorbit de tribuna si nu pot sa nu remarc o chestiune. Se prinde un cadru din tribuna cu un copil de maxim 6-7 ani cu ochii in lacrimi. O drama, dar din astfel de momente de neputinta si neajunsuri materiale se naste starea de spirit care descrie orasul si transforma un club cu palmares minuscul din sudul Italiei intr-o echipa imensa la scara europeana.

Concluzia – Pe langa faptul ca pe parcursul celor 180 de minunte Real Madrid si-a demonstrat maturitatea si superioritatea valorica, suporterul napoletan nu poate fi resemnat cu rezultatul. Este o dubla plina de regrete si pierduta la micile detalii. Pe ”Santiago Bernabeu” primele doua goluri primite sunt goluri primite din naivitate, iar Mertens a avut doua situatii clare de 3-2. In retur datorita entuziasmului redeschide problema calificarii, este net superioara fizic si tactic in prima repriza, insa pierde totul pe o eroare copilareasca (Marek Hamsik).
Daca se va resemna cu gandul ca adversarul a fost superior, SSC Napoli nu va construi nimic in viitor si ar fi pacat. Cu invataturile trase din aceasta experienta si cu doua corecturi de lot (portar si fundas central), in maxim doua sezoane, acest nucleu de jucatori format de Maurizio Sarri va domina Italia fara probleme si vor avea un cuvant greu de spus in urmatoarele editie de Champions League.

2 Comments on "Eternul Sergio Ramos rupe vraja de pe ”San Paolo”"

  1. Cam asa am vazut si eu meciul. La 1-1, napoletanii parca nici nu realizau ca inca nu e totul pierdut. Mi-au lasat impresia ca se impaca cu gandul eliminarii. Pacat, daca ar fi putut sustine ritmul din prima repriza, sigur marcau si in a doua. Se pare ca si-au consumat bateriile mult prea repede.

  2. Iar a comis-o Sergiu Ramă ! Real rămâne pentru mine cea mai urâtă(de la vb. a urî) echipă din lume!
    Sper ca viitorul apropiat să o vadă în Segunda B deși cred că doar visez mult prea frumos!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: