Euro 2000 – cum a capitulat ofensiva batavă în fața zidului italian

În anul 2000 Italia ajungea pentru prima oară după 32 de ani în finala Campionatului European după ce în semifinale o elimina pe una dintre gazdele competiției, Olanda. Batavii erau considerați înainte de startul competiției printre favoriții la câștigarea turneului.

Naționala Squadrei Azzurra era antrenată de legendarul Dino Zoff și pe parcursul turneului și-a etalat principalele calități: defensiva, rezistența și stoicismul! De partea cealaltă filozofia olandezilor era una axată pe atac, o ofensivă dezlănțuită și un joc de posesie impresionant. Pe faza ofensivă Italia beneficia de forma excelentă a lui Francesco Totti, care a reușit probabil cel mai bun turneu final din carieră, de creația lui Stefano Fiore, dar și de clasa lui Alessandro Del Piero. Cu toate acestea jocul italienilor era axat în mare parte pe rigurozitatea în defensivă. Francesco Toldo se afla în vârf de formă, iar în fața sa Dino Zoff alinia un adevărat zid format din Paolo Maldini, Fabio Cannavaro și Alessandro Nesta, trei dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului. Duo-ul de la mijlocul terenului format din Luigi di Biagio și Demetrio Albertini completa această plasă de recuperare, așa că nu era de mirare că până în semifinale italienii primiseră doar două goluri!

Pentru partida cu olandezii Dino Zoff a suprins pe toată lumea atunci când a decis să joace din primul minut cu Del Piero și Inzaghi în atac. Olandezii o demolaseră în sferturile de finală pe Yugoslavia cu 6-1, partidă în care Kluivert reușise un hat-trick, așa că Zoff „nu dorea să ia prizonieri” și l-a pus pe Nesta să-l marcheze om la om. De partea cealaltă antrenorul olandezilor, Frank Rijkaard, îi trimitea în teren pe Van der Sar în poartă, Frank de Boer și Jaap Staam fundași centrali, iar linia de mijloc a batavilor era dea dreptul încântătoare: Marc Overmars, Philip Cocu, Edgar Davids și Dennis Bergkamp în spatele vârfului Patrick Kluivert.

Partida începea așa cum era de așteptat, olandezii atacau în valuri împinși de la spate de proprii fani de pe Amsterdam Arena. Bergkamp șuta în bară după ce îl dribla ușor pe Iuliano, iar câteva minute mai târziu Italia rămânea în 10, după ce Zambrotta încasa prostește al doilea cartonaș galben. Era doar minutul ’34, iar registrul tactic se schimba din mers. Del Piero era retras pe partea dreaptă a liniei de mijloc, în timp de Inzaghi rămânea singur în atac. Misiunea părea imposibilă pentru italieni, iar singura speranță rămânea defensiva și un eventual contraatac.

După doar 4 minute de la eliminarea lui Zambrotta planul părea să se năruie. Nesta îl ținea ușor de tricou în careu pe Kluivert, iar arbitrul Markus Merk acorda penalty pentru Olanda. Căpitanul De Boer trăgea tare spre stânga portarului, dar Toldo se întindea și respingea în corner!

Repriza secundă s-a desfășurat după același tipar: Olanda ataca furibund, în timp ce defensiva Italiei rezista cu stoicism. Nesta făcea o un meci fantastic, fiind în permanență primul la minge și câștigând aproape toate duelurile cu Kluivert.

În minutul ’62 Iuliano făcea o alunecare întârziată asupra lui Davids și arbitrul arăta încă o dată punctul cu var. De această dată Kluivert și-a asumat responsabilitatea, a trimis în dreaptă portarului, Toldo s-a aruncat în direcția opusă, dar mingea lovea bara și scorul rămânea 0-0! Cei prezenți pe Amsterdam Arena nu își puteau crede ochilor. Inclusiv Pele zâmbea amar, nimeni nu putea înțelege cum de scorul pe tabelă rămânea nemodificat!

Zoff juca ultima carte de atac în minutul ’83 când îl introducea în teren pe Francesco Totti, mizând pe fantezia acestuia pentru prelungirile partidei. La acea ediție a Campionatului European se aplica regula Golului de aur așa că un eventual contraatac soldat cu gol o trimitea pe Italia direct în finala competiției!

Cu trecerea timpului olandezii au început să rămână fără idei pe plan ofensiv și să se frustreze văzând că nu găsesc nici o fisură în defensiva adversă. Italia punea stăpânire pe joc, dominând tactic, iar Totti și Del Piero făceau un pressing sufocant. Cu un efort din partea tuturor jucătorilor în cele din urmă Italia a ajuns unde și-a dorit, la loviturile de departajare. Moralul era de partea lor de vreme ce olandezii rataseră deja de două ori de la punctul cu var în timpul regulamentar, iar Francesco Toldo părea dispus să nu lase nimic să treacă!

Începe loteria, italienii execută primii. Di Biagio înscrie, este rândul lui De Boer, dar Toldo apăra încă o dată în fața căpitanului Olandei! Pesotto înscria și el, în timp ce Staam trimitea peste poartă, așa că după primele două serii Italia conducea cu 2-0! La punctul cu var urma să vină Francesco Totti, care amuțea Amsterdam Arena după ce înscria cu o scăriță superbă într-un moment în care nimeni nu se aștepta! Kluivert înscria în sfârșit primul gol pentru Olanda, iar Maldini rata, reaprinzând speranțele batavilor! Dar Toldo apăra și execuția lui Bosvelt, iar Italia se califica în finală în urma unui meci memorabil!

Aceasta a fost povestea uneia dintre cele mai mari partide din istoria Campionatului European, povestea succesului Italiei după 120 de minute de agonie și de efort supraomenesc din partea tuturor jucătorilor care s-au aflat pe teren!

Be the first to comment on "Euro 2000 – cum a capitulat ofensiva batavă în fața zidului italian"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: