Fotbalul ca spectacol

147016764541O mare parte din discuția în urma meciului Steaua – CSMS Iași 1-1 a adus pe ordinea zilei o idee care a început să prindă rădăcină din ce în ce mai mult în lumea pasionaților de fotbal. Multe publicații sportive au lamentat tactica defensivă folosită de moldoveni, cât și faptul că nu riscau în atac. Până la urmă, au considerat experții în fotbal, trebuie să oferi spectacol, indiferent dacă pierzi sau nu. Întâmpin această atitudine din ce în ce mai des; echipe care se apără sunt urâte, practică „antifotbal” și distrug jocul pentru suporteri, care au dat bani să vadă goluri cât mai multe. Problema, consider eu, este că acest gen de atitudine reprezintă o denaturare a esenței principale din fotbal; există o diferență foarte mare între spectacol și fotbal: scopul spectacolului este acela de divertisment, în timp ce scopul fotbalui este acela de a câștiga. De aceea, consider că suporterii care se plâng de non-spectacol la fotbal se află în locul greșit.

Fotbalul înseamnă a câștiga

Frumusețea fotbalui stă în simplitatea jocului. Regulile de bază sunt simple: înscrie mai multe goluri decât adversarul tău pentru a câștiga meciul. Tocmai aceste reguli simple face jocul atât de fascinant, fiindcă jocul poate fi abordat în moduri variate și (probabil) infinite. Față de sporturi precum baschet sau handbal, care obligă echipele să joace ofensiv (prin impunerea unor măsuri regulamentare), în fotbal contează doar să câștigi. Iar tocmai această libertate în joc cred că ne face pe mulți să îndrăgim acest sport. Unii preferă atacul total. Alții preferă să nu riște și să fie pragmatici. De asemenea, consider că fotbalul facilitează și diferite tipuri de jucători, de la îndrăgostitul de minge care știe doar să dribleze, până la cel limitat tehnic care stă mereu pe locul potrivit la momentul potrivit. Fotbalul este frumos fiindcă există atâtea moduri de a câștiga un meci. În curtea școlii, era frumos să îți învingi adversarii cu un scor usturător, dar la fel de frumos era să îi învingi pe adversarii superiori jucând defensiv și înscriind o singură dată. Evident, fotbalul s-a schimbat, iar de la jocul practicat pe maidane în copilărie avem în ziua de azi o industrie întreagă care produce bani și atrage milioane de oameni pe stadion și în fața micilor ecrane.

Suporterii neutrii

Un alt argument care se aduce în discuția despre fotbalul ca spectacol este acela că suporterii neutrii vor să vadă multe goluri, fiindcă de aceea acordă din banii și timpul lor pentru a vedea un meci. Ideea de suporteri neutri este una recentă, care a apărut odată cu răspândirea tehnologiei care a făcut posibil transmiterea meciurilor din toate colțurile lumii. Istoric vorbind, suporterii din fotbal au fost mereu legați fie de localitate sau clasă socială. Cluburile de fotbal erau înființate de muncitori la fabrici, de studenți sau de oameni de afaceri, iar ele erau susținute de oameni care aparțineau claselor sociale respective. De aceea, un meci între două echipe putea de asemenea fi un meci între două clase sociale diferite, ceea ce a rezultat și în nașterea celor mai faimoase derbiuri din lume. Meciul Inter – Milan era în primul rând un meci între „burghezii” interiști și „clasele muncitoare” milaniste. La fel avem și cazul celebrului Superclasico, între „milionarii” River Plate și muncitorii de la Boca Juniors. În timpul regimului Franco, El Clasico era considerat un meci simbolic: Real Madrid, echipa regimului, întâlnea Barcelona, echipa care reprezenta minoritatea catalană și era considerată un simbol al rezistenței împotriva regimului. Avem și cazul Rapidului în România, echipa care a atras simpatia clasei muncitoare în vremea comunistă tocmai fiindcă era considerată rebelă și un simbol al opoziției față de echipele regimului, Steaua și Dinamo.

Putem vedea astfel cum multe echipe au fost mai degrabă privite ca un reprezentant al propriei clase sociale, iar fotbalul oferea șansa de afirmare și de a concura cu alții într-un mod oarecum egal. De aceea, ideea de suporter neutru nu era răspândită; cel mai des țineai cu echipa care te „reprezenta” cel mai bine ca individ. Victoriile echipei erau victoriile clasei sociale, mai ales în derbiurile cu rivalele cele mai mari. Nu puteai să te lupți cu adversarii pe străzi, dar puteai să îi bați în teren, iar asta era cam același lucru. Abia cu răspândirea globalizării și revoluția IT, aceste noțiuni au început să se dizolve, iar echipele locale au început să obțină expunere mondială.

Consumul de informații

Acum mulți ani în urmă, un meci de fotbal era un eveniment rar. Aveai noroc dacă prindeai un meci pe săptămână cu echipa locală, sau dacă te numărai printre cei care avea un televizor și avea posibilitatea să prindă o transmisie în direct sau în reluare. Să vezi campionatele din Anglia, Spania sau Italia la un click distanță părea o utopie, mai ales dacă te aflai în spatele Cortinei de Fier. Tocmai de aceea, cred că atunci când puteai vedea un meci, era cu adevărat o ocazie specială. Am impresia că cel mai mult atunci conta experiența în sine, să vezi meciul, fie pe stadion sau la televizor, și să poți discuta ore în șir apoi cu prietenii despre meci, jucători și ocazii. Odată cu globalizarea și evoluția societății bazate pe consum, s-a schimbat și modul nostru de a vedea meciuri de fotbal. La fel ca în multe alte domenii, am ajuns să consumăm fotbalul ca pe un produs; iar la fel ca multe alte produse, ne este servit din abundență. Suprasaturarea de informație în jurul nostru ne-a diminuat capacitățile de a acorda atenție. Un subiect care nu ne face curioși după câteva secunde este trecut cu vederea; la fel, meciurile de fotbal care nu ne captează atenția prin evenimente spectaculoase (de exemplu, goluri multe) sunt considerate ca fiind plictisitoare, iar echipe care nu fac un efort de a oferi un meci demn de atenția noastră sunt privite ca „practicante de antifotbal”. Din păcate, acest fenomen ne răpește de abilitatea de a aprecia frumusețea fotbalui și varietatea lui. Mai mult, acest lucru afectează și fotbalul ca joc, care devine golit de conținut și mai mult despre imagine și divertisment. Avem exemplul Premier League, un produs de marketing reușit (promovat ca fiind cel mai spectaculos campionat din lume), cât și demersurile UEFA de a schimba Champions League în favorul echipelor care beneficiază de cea mai bună imagine la nivel global. Singurul lucru care mai rămâne de făcut este introducerea arbitrului estetic, care va desemna câștigătoarea unui meci nu după golurile de pe tabelă, ci în măsura în care a reușit să distreze publicul.

Be the first to comment on "Fotbalul ca spectacol"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: