Fotbalul în stil german – viziune și strategie

Rotterdam, 20 iunie 2000. Germania încheia dezastruos Turneul Final, terminând grupa pe ultimul loc, cu doar un singur punct agonisit. Punctul respectiv a fost obținut în urma unei remize cu naționala României, în chiar primul meci al Germaniei. Acesta avea să fie însă doar începutul sfârșitului.

În următoarele două meciuri, nemții au fost învinși 1-0 și 3-0 de Anglia, respectiv Portugalia.

După ce au câștigat Cupa Mondială în 1990, Beckenbauer a declarat că având în vedere forța echipei și valoarea tinerilor jucătorilor din Germania de Est, ei vor continua să domine următoarele decenii, ignorând astfel schimbările prin care trecea lumea înconjurătoare a fotbalului. O stare de spirit păcătoasă, dar care pusese stăpânire pe întreaga suflare fotbalistică din Germania.

Totuși, evoluția dezamăgitoare de la Euro 2000 a îndemnat la o analiză amănunțită, care a reliefat lanțurile ce sufocau progresul nemților:

–              o națională bătrână, a cărei medie de vârstă era de 31 de ani;

–              un număr prea mare de jucători străini în Bundesliga;

–              prea puține talente autohtone.

În 2001, la doar câteva luni de la declararea momentului zero, președintele Federației de Fotbal din Germania, s-a întâlnit cu reprezentații Ligii de Fotbal și cu președinții cluburilor, pentru a dezvolta noi strategii care să conducă la formarea mai multor jucători germani de talie mondială.

Un an mai târziu, în 2002, Federația Germană a lansat o campanie de mai multe milioane de euro pentru promovarea tinerilor jucători și pentru reinventarea întregului sistem de dezvoltare al acestora. Secretul a constat în cooperarea tuturor celor implicați și care ar fi putut avea un impact: Federația, Liga și toate cele 26 000 de cluburi din Germania.

Totul a început de la bază. Responsabilii au înțeles că dacă nu realizează modificări la nivel fundamental, eventualele schimbări, pe ici, pe colo, ar fi înghițite de sistemul defectuos. Prin urmare s-au dus direct la rădăcina problemei: fotbalul de amatori.

Prima inițiativă s-a materializat prin trimiterea unor antrenori profesioniști, în câte o dubiță dotată cu materialele necesare, care au mers la cluburile de amatori, unde nu au antrenat copiii, ci antrenorii acestora, pentru a crește astfel standardele fotbalului de amatori și pentru ca fotbaliștii de mâine să beneficieze de cele mai bune sfaturi încă de la primii pași în fotbal.

Bundesliga este vârful aisbergului, adevăratele lupte se dau în cluburile de amatori.

Filozofia pe care se bazează acum fotbalul german a fost transmisă încă din 2002 tinerilor. În urmă cu 15 ani, copiii învățau principiile pe care acum se bazează jocul lui Kroos sau Ozil: pase precise și rapide.

Pentru a devenii jucător profesionist, trebuie ca mai întâi să fii descoperit. 1, 300 de persoane autorizate, care au trecut prin zeci de teste și sute de ore de pregătire intensă, au grijă ca niciun potențial jucător profesionist să nu treacă neobservat de cele 366 de centre specializate. Pentru Federația Germană, orice puști care practică fotbalul într-un cadru organizat este un potențial jucător internațional.

Un astfel de tânăr, care a fost identificat de cadrele specializate, are de regulă 3 antrenamente pe săptămână la clubul de care aparține, 1 meci și o sesiune specială la Centrul de Înaltă Performanță, unde pregătirea transcende limitele vârstei (vârsta copiilor din acest centru este de 11-12 ani). Aici le sunt explicate principii tehnico-tactice și sunt create automatisme în vederea realizării într-o manieră naturală a diferitelor planuri de joc.

Cu toate că în esență această strategia pare una sănătoasă și benefică, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Instituții specializate urmăresc evoluția tinerilor jucători care se bucură de întreaga atenție a Federației și o redau prin numere. Acestea par surprinzătoare la prima vedere:

  • 99% din – jucătorii care sunt în atenția Federației și profită de Centrul de Înaltă Performantă nu ajung să joace la nivel internațional;
  • peste 80% din jucătorii care ajung în Bundesliga sau la orice club de prima divizie nu au beneficiat niciodată de acest program;

Această monitorizare arată totuși luciditatea cu care este văzută metoda si conștientizarea că mai sunt o mulțime de lucruri de îmbunătățit.

La nivel empiric: foarte mulți tineri sunt selectați, însă doar puțini reușesc să supraviețuiască sistemului, cei mai mulți fiind respinși și înlocuiți cu alții. Metoda nemților este creată în special pentru identificarea celor mai buni candidați și nu pentru pregătirea celor mediocrii.

Începând cu anul 2002, toate cluburile din prima ligă germană au fost obligate să investească un anumit procent din bugetul lor în dezvoltarea propriilor academii. În 2003, cluburile din liga a doua. Acesta este pasul decisiv pentru cariera celor care trec cu bine de testele sistemului Federației.

În cadrul acestor academii, adolescenții își trăiesc o mare parte a vieții. Aici (la sute de kilometri distanță de familiile lor) dorm, aici mănâncă, aici studiază, aici se antrenează. Totul asemenea unui tribut pentru măreție și succes.

Pentru a face mai ușoară tranziția, cluburile investesc peste 130 de milioane de euro pe an în infrastructură, tehnologie și condiții.

În trecut , o victorie a nemților era caracterizată de efort, putere de sacrificiu, lacrimi și sudoare. Acum, grație acestei noi viziuni, elementelor menționate anterior li s-au adăugat altele, precum pregătire tactică la cel mai înalt nivel și rafinament tehnic. Fotbalul german se definește acum prin viteză, îndemânare și inovație, nu doar prin robustețe.

Rezultatele acestei planificări minuțioase, în care s-au pus nu doar banii, ci și speranțele unei națiuni, au început să se vadă în 2009, când Germania a câștigat Europeanul U21, pentru prima dată în istorie!

6 jucători care au făcut parte din cel mai bun unsprezece în 2009, au fost decisivi și în angrenajul naționalei Germaniei care, 5 ani ani mai târziu, câștiga Cupa Mondială: Neuer, Boateng, Hummels, Khedira, Ozil și Howedes.

Și nu doar performanța din 2009 este dovada muncii exemplare pe care au înregistrat-o cei care au luat viitorul fotbalului german în propriile mâini: Germania a câștigat 4 titluri la juniori în ultimii 8 ani, mai mult decât în ultimii 25!

Performanțele nu au întârziat să apară și la nivelul primei reprezentative. La ultimele 3 ediții ale  Campionatului Mondial, Germania a ajuns de două ori în semifinale și a câștigat o dată. În ceea ce privește Campionatul European, în ultimele 3 participări, în 2008 a fost vicecampioană, iar în 2012 și 2016 s-a oprit în semifinale. Așadar, la nivel mondial și european, de aproape 10 ani, Germania nu lipsește din careul de ași al turneelor finale.

Toată lumea le admiră succesul, dar puțini înțeleg mecanismul din spatele cortinei. A fost nevoie de un moment zero, de o doză mare de sinceritate pentru a recunoaște că mândrul popor german este tot mai des eclipsat și de o viziune care s-a concretizat datorită unui plan bine pus la punct, la care au participat și cei mici, alături de cei mari.

Be the first to comment on "Fotbalul în stil german – viziune și strategie"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: