Garanțiile trecutului, amintirile prezentului

Galicienii de la Deportivo La Coruna nu au un renume bravat cu trofee prestigioase sau prezențe constante în competițiile europene. Au fost, sunt și vor purta și pe viitor titulatura de echipă de mijlocul clasamentului. Tipul de formație care nu te încurcă „afară” și îți face zile grele când o vizitezi. A luat și campionatul însă. Era sezonul care se încheia în 2000, în mai. Acela a fost Super-Depor! Totuși, tind să cred că popularitatea și-a câștigat-o mai cu seamă în sezonul de Champions League din 2004 când a ajuns până în semifinale, unde a fost scoasă de Porto, echipa lui Mourinho, după 0-1 și 0-0 și  care avea să câștige și finala cu Monaco, 3-0. Sfertul de finală cu Milan, rămâne de neclintit în istoria competiției. Milan nici nu transpirase la 4-1 pe San Siro ,ca în returul de pe El Riazor, Super-Depor să pulverizeze o trupă cu nume grele a italienilor, cu un 4-0 monumental.

Anii au trecut și Deportivo trăiește și acum din acel meci, acea dublă, acel deceniu al centenarului. Presa galiciană a denumit astfel perioadă în care La Coruna pornea mileniul cu primul titlu din istorie și îl încheia, în 2010, cu o retrogradare. În 2009 echipa a jucat ultima dată în cupele europene, Cupa Uefa fiind scena. Închei rubrica istorică a celor de la Depor cu niște recorduri : Fran, cu 435 de aparitii în tricoul galicienilor și Mauro Silva cu 369 par greu de depășit la tendințele actuale din fotbal. La capitolul marcatori, podiumul este speecheless: Bebeto, Makaay, Tristan.

Dacă din 2010, timp de 5 ani, alb-albaștrii s-au plimbat între Segunda și subsolul Primerei, din 2015 se lucrează la proiectul „new-depor”. Un eșec, până în prezent, datorat lipsei de inspirație a conducătorilor, mai ales dacă vorbim de alegerea tehnicienilor.

Deși este o echipă de tradiție și n-a stârnit controverse  în cei 111 de ani de istorie, „Branquiazuis” nu a devenit interesantă pentru români până în vara lui 2016, când Florin Andone semna pentru aproape 5 milioane de euro, cea mai mare sumă plătită în ultimii 9 ani de formația aflată lângă plaja Riazor. Privit ca un adevărat star pentru noua lui echipă, de către presa românească, fostul jucător al Cordobei era, de fapt un codaș printre numele avute de Deportivo în atac, de-a lungul timpului: Bebeto, Tristan, Makaay, Pandiani, Riki, Lucas Perez, Luque, Pauleta sau Rivaldo.  Campania de achiziții din vară a fost una decentă spre bună, iar clasarea în primele 10 ar fi trebuit să nu fie decât un detaliu. Suntem însă pe final de februarie, după Leganes – Deportivo 4-0, iar Garitano lasă echipa îngrijorător de aproape de retrogradare. Este concediat la 24 de ore după meci și se caută antrenor pentru infernul ce se abate asupra La Corunei, în martie: Atletico Madrid, Barcelona și Celta Vigo ( derby-ul Galiciei ) sunt 3 din următoarele 4 adversare pentru Andone & co. Meciul cu Gijon de duminică devine crucial, mai ales că speranțele unui punct măcar, sunt infime, joi seară pe Riazor, contra unui Simeone care caută să-și ia punctele înapoi, după 1-2 pe Calderon cu Barcelona.

Sunt însă și aspecte pozitive în acest proiect al celor de la Deportivo la Coruna. Emre Colak este un transfer de excepție, pe care au reușit să-l bifeze în vară. Micuțul mijocaș turc este singura certitudine din numele care au semnat în ultimele 6 luni cu formația de pe El Riazor. Deși Andone este golgheterul echipei cu 7 goluri, puseurile de formă ale acestuia nu sunt o garanție și situația din clasament poartă și semnătura lui. Ca nume, Depor nu este deloc săracă:  cu Albentosa, Mosquera, Joselu, Carles Gil, Arribas, Fajr Faycal, Borges sau Kakuta, ar putea să fie mult mai bine păzită în clasament.  Aș menționa, fără urmă de echivoc, vina lui Gaixa Garitano, pentru situația disperată în care se găsesc foștii săi elevi. Seria de titularizări catastrofale și alegerile parcă intenționat eronate, nu puteau avea un efect advers celui din prezent.   Cu Sidnei fundaș central, gafând decisiv din decembrie până în ultimul meci de la Madrid cu Leganes,  titular incontestabil și cu rotația dintre Albentosa și Arribas, un cuplu de stoperi care s-ar completa mult mai bine, în limita bunului simț. Nu este deloc neadevărată și teoria unor jocuri foarte bune prestate de Deportivo, care a trebuit să plece acasă fără puncte, iar ultimul exemplu menționabil este duelul de pe Nuevo San Mames cu Bilbao, 1-2. De sesizat și pregătirea precară a meciurilor de către tehnicianul care s-a remarcat la Eibar. Echipa sa părea că nu este pregătită să câștige niciodată. Jocul era programat în ideea de a nu pierde, iar numărul rușinos de doar 4 victorii în 23 de etape susține această teorie. Conflictul cu unul din căpitanii echipei, Mosquera, nu putea fi de folos nimănui, iar în cele din urmă s-a demonstrat că tehnicianul a fost neinspirat în prea multe momente din acest sezon.  Dacă tactic nu s-a dovedit un revoluționar, celebrul 4-2-3-1 fiind schimbat doar în partide deloc potrivite. S-a încercat și un 4-4-2 dar inconstanța în idei și volumul mic de superioritate în joc pe care acesta îl impunea, au coincis cu un fiasco total. Din 24 decembrie, La Coruna nu a mai învins pe nimeni, iar din deplasări s-a întors doar cu 5 egaluri din 13 dueluri, stilul ambiguu al lui Garitano, producând daune pe care următorul tehnician le poate repara doar cu o implicarea totală a jucătorilor. Nu în ultimul rând, conducerea poartă povara acestui moment greu, în iarnă având posibilitatea de a completa lotul mult mai inspirat, poate cu un fundaș central și chiar un vârf de atac.

Scriam mai sus despre Emre Colak și inventivitatea acestuia cu mintea la picior, pasele decive imposibile uneori, dar alt aspect aș tinde să-l aduc în discuție. Implicarea emoțională pe care turcul o emană este surprinzătoare. Deși nu a marcat multe goluri, fiecare reușită a acestuia produce un alt moment în care fanii galicienilor tresar, văzându-l pe internaționalul turc sărutând stema, element parcă uitat de fotbaliștii prezentului, semn că Colak pare atașat de culorile Galiciei.

Mai sunt 15 partide pentru Pepe Mel, care pare favorit, sau oricine va fi succesorul lui  Garitano. Timpul pare a fi suficient, materie primă mult mai bună ca-n alte părți. Se simte nevoia de inspirație, noroc și implicare pentru un final de sezon ce trebuie lipsit de emoțiile retrogradării până în ultima etapă, când Barcelona nu te mai poate salva așa cum au mai făcut-o recent.

 

 

Be the first to comment on "Garanțiile trecutului, amintirile prezentului"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: