In 1945 ”Stalin cu fusta” facea legea in fotbalul romanesc

Cele patru decenii de regim comunist au aruncat un văl de uitare peste perioada romantică a fotbalului românesc. Patronii de cluburi, printre care s-a numărat şi Ionel Mociorniţă, au fost înfieraţi de propaganda comunistă ca exponenţi ai unui sistem exploatator. Însă în spatele acestor clişee marxiste cu care societatea românească a fost deliberat intoxicată, se ascund tipologii umane extrem de interesante şi de complexe.

pauker-si-carmenIonel Mociorniţă a fost, fără urmă de îndoială, un entuziast al fotbalului. Beneficiind de averea imensă a tatălui său, tânărul avocat s-a implicat activ în viaţa echipei de fotbal a întreprinderii de pielărie Mociorniţă, înfiinţată în 1937. Nu avea decât 23 de ani, în 1940, când a preluat conducerea clubului, schimbându-i denumirea în „Carmen“.

Potrivit propriei confesiuni relatată de „Gazeta Sporturilor” din 6 mai 1945, Ionel Mociorniţă recunoaşte că nu are decât două pasiuni: „o tânără tovarăşă de viaţă aleasă cu gust de fin cunoscător – veritabil bibelou – şi un club de fotbal, în care gustul lui a fost, pe alocuri, mai puţin reuşit.”

De altfel, pasiunea tânărului patron pentru fotbal devine în scurt timp o adevărată obsesie.
Întrebat de „Gazeta Sportu­rilor” despre logica cheltuielilor imense pe care le făcea cu echipa Carmen, Mociorniţă recunoaşte iraţionalitatea demersului său: „Pentru un spectacol reuşit o cheltuială nu este niciodată prea mare. De ce să nu mă înţelegi mai bine ca altul că sunt de felul meu un vicios. Unii îşi fac grajduri de cai de curse; alţii cultivă plante ce ies din comun; alţii privesc zile şi nopţi cerul scormonind tainele astronomice. Toate sunt pasiuni, cu explicaţii mai mult sau mai puţin logice. Crezi oare că trebuie să-ţi explic pasiunea mea?

Acesta nu s-a limitat să dirijeze activitatea echipei din umbră. În anii de război, în lotul de jucători din intervalul 1941-1944 al carmeniştilor figurează şi un anume Mociorniţă, nimeni altul decât patronul echipei.

Când patronul devine antrenor

Cel de-al Doilea Război Mondial a perturbat derularea competiţională, însă echipa de fotbal îşi continuă activitatea. Pregătirea pentru primul sezon al Diviziei Naţionale este începută cu antrenorul Tihani. La scurt timp, pe data de 30 aprilie 1945, Ionel Mociorniţă renunţă la serviciile acestuia din pricina pretenţiilor financiare exagerate. Interesant de observat faptul că de echipă s-a ocupat, pentru o scurtă perioadă, chiar patronul acesteia. În interviurile luate de „Gazeta Sporturilor” lui Mociorniţă în această perioadă surprindem un cunoscător avizat al fenomenului fotbalistic.

După meciul Carmen-Juventus 5-3, din mai 1945, Mociorniţă explică victoria echipei sale prin intensa pregătire psihică pe care le-a inoculat-o jucătorilor: „Ştiam că miza jocului (participarea în prima divizie – n.n.) va transmite jucătorilor mei o stare de trac paralizantă. Am înţeles, în consecinţă să împiedic difuzarea acestui flagel cu singurul mijloc pe care-l aveam la dispoziţie, valabil ca preventiv: sugestia. Întreaga săptămână premergătoare jocului le-am tocat capul jucătorilor explicându-le că n-au motiv să se teamă de acest match, care-l au la dispoziţie doar să întindă piciorul. Sunt mulţumit de rezultatul metodei folosite, care fără să fie proprie s-a dovedit perfectă.

Însă, din cauza programului încărcat, insolitul „antrenor” a renunţat la această ocupaţie, angajându-l pe fostul antrenor al marii echipe de fotbal Venus Bucureşti, Lazăr Sfera. Pentru a putea înscrie echipa printre protagonistele noii ediţii de campionat, Mociorniţă a fost obligat să o transforme într-un club sindical.

Pe 6 iunie 1945 F.C. Carmen a depus la FRFA o adresă la care a anexat procesul-verbal al Adunării Generale. Aceasta a decis în unanimitate să schimbe numele grupării în ASFM-Carmen (Asociaţia Sportivă a Funcţionarilor Mociorniţă-Carmen) şi cere să fie trecută printre grupările sindicaliste, rămânând afiliată la FRFA. Era doar o decizie formală, luată ca urmare a noilor circumstanţe politice, Ionel Mociorniţă rămânând în continuare finanţatorul echipei.

Însă contribuţia financiară a tânărului avocat nu se limitează doar la Carmen. În mai 1945 se va disputa un turneu de fotbal la Bucureşti cu participarea celor mai importante cluburi din Ardeal şi din Capitală. Pentru amenajarea stadionului A.N.E.F., gazda competiţiei, Federaţia apelează la cluburile de fotbal pentru un împrumut în valoare de 10 milioane de lei. Mociorniţă va contribui cu jumătate din această sumă.

Ionel Mociorniţă vs. Ana Pauker

Inevitabil, Ionel Mociorniţă este nevoit să suporte rigorile noului regim de democraţie populară instaurat în România după anii celui de-al Doilea Război Mondial. Prima probă pe care este obligat să o treacă o constituie meciul stabilit între echipa sa şi campioana U.R.S.S.-ului, Dinamo Tbilisi pentru decembrie 1945. Potrivit fiicei sale, Marie-Rose Mociorniţă, ministrul de Externe, Ana Pauker, l-a chemat pe Ionel Mociorniţă într-o întrevedere particulară, unde i-a cerut pierderea meciului de către Carmen pentru a demonstra publicului român superioritatea indiscutabilă a omului sovietic.

Acesta nu acceptă condiţiile disputării partidei şi, în consecinţă, meciul cu echipa din oraşul dictatorului sovietic Stalin nu mai are loc. Refuzul categoric al finanţatorului echipei bucureştene, chiar în cazul unui meci amical, ne surprinde pe noi, cei atât de dezabuzaţi de practica rezultatelor aranjate în culisele fotbalului românesc. Evident, consecinţele au fost dintre cele mai drastice. Pe 3 ianuarie 1946, Comisia Centrală Sportivă a Confederaţiei Generale a Muncii (C.G.M) a dispus începerea unei anchete şi a hotărât ca până la finalizarea cercetărilor gruparea F.C. Carmen şi conducerea ei să fie suspendate din orice activitate sportivă.

Ediţia de campionat 1946-1947

Pe data de 19 aprilie 1946, Comisia de judecată înfiinţată de O.S.P. (Organizaţia Sportului Popular) a dat următorul verdict în acest atât de mediatizat caz: „Se aplică mustrare publică grupării Carmen şi i se interzice, pe timp de un an, de a juca cu grupări străine”.

Drept urmare, Mociorniţă reuşeşte să înscrie echipa în prima ediţie a Diviziei Naţionale disputată după încheierea războiului. Rămâne legendară disputa fotbalistică cu echipa baronului Neumann, ITA Arad. Benefiiciind de serviciile antrenorului Steinbach şi a unor jucători valoroşi precum N. Simatoc, I. Siclovan, B. Marian, Covaci, Torjoc, Tr. Iordache, V. Stănescu, I. Fabian II, Toth III, G. Popescu, echipa industriaşului bucureştean a periclitat poziţia liderului ITA. În etapa a 19-a se vor ciocni orgoliile celor doi patroni de echipă. 20.000 de bucureşteni, record de afluenţă la un meci de fotbal la acea dată, s-au adunat pe stadionul A.N.E.F. pentru a urmări confruntarea dintre ITA şi Carmen. Meciul se termină cu 5-2 pentru formaţia bucureşteană, golurile carmeniştilor fiind înscrise de Covaci (3), Fabian şi Bazil Marian. Totuşi, constanta şi valoarea echipei ardelene ce beneficia de aportul unui jucător formidabil, Iosif Petschowsky, au făcut diferenţa în ediţia de campionat 1946-1947, astfel încât Carmen se va mulţumi la sfârşitul sezonului cu poziţia de vicecampioană a Diviziei Naţionale.

Aventura echipei de fotbal Carmen se va încheia în vara lui 1947. Atât de stânjenitoarea prezenţă a unui club particular printre grupările sindicale înfiinţate de noul regim a fost rezolvată în stilul caracteristic unui sistem de factură totalitară. După un meci în care a ridiculizat echipa Ciocanul, clubul de fotbal Carmen Bucureşti este desfiinţat printr-o decizie abuzivă în vara lui 1947, locul său în Divizia A precum şi o parte a lotului de jucători fiind preluate de noul club departamental, ASA Bucureşti (Steaua).

Sfârşitul unui industriaş

Destinul lui Mociorniţă reprezintă de fapt destinul întregii elite a României Mari. Ionel Mociorniţă a fost arestat la 10 mai 1948, cu o lună înainte de naţionalizare. Acesta a făcut turul majorităţii centrelor de detenţie comuniste, trecând pe la Capul Midia, la Jilava şi Piteşti. Şocantă rămâne relatarea fiicei filosofului român Mircea Vulcănescu, Sanda Vulcănescu: „Tata a murit la Aiud după ce la Jilava fusese bătut şi ţinut în beci la «Neagra» 26 de ore gol, împreună cu şase alţi deţinuţi. Nu-i mai ţineau puterile să stea în picioare nemişcaţi, locul fiind strâmt, s-au întins pe jos, tata a propus să-l culce pe unul dintre ei, foarte tânăr şi firav, peste corpurile lor ca să-i ţină de cald şi să-l scape. Era iarnă, cimentul era ud, îngheţat. Ca urmare, tata, care avea deja pleura perforată de la bătaie, a făcut tuberculoză şi a murit, readus la Aiud, după câteva luni, în 1952. Aceste lucruri mi le-a povestit Ionel Mociorniţă care a fost printre cei şapte”.

Probabil că numai constituţia sportivă l-a scăpat pe fostul industriaş de destinul tragic al lui Mircea Vulcănescu. Deşi a mai trăit până în 2005, Ionel Mociorniţă îi mărturisea adesea fiice sale că „viaţa mea s-a terminat când s-a închis uşa de la Jilava în urma mea”.

Pare ireală imaginea unui patron de club care a înfruntat un sistem criminal precum cel comunist numai cu o superbă echipă de fotbal, în numele unui principiu al onoarei de mult devenit desuet în fotbalul românesc.

De la Ionel Mociorniţă la Gigi Becali

O asociere de nume care frapează. Ce legătură ar putea avea avocatul Ionel Mociorniţă, moştenitorul industriaşului pielăriei Dumitru Mociorniţă cu actualul latifundiar Gigi Becali? La prima vedere îi despart foarte multe lucruri, gradul de cultură, conduita morală şi nu în ultimul rând contextul istoric în care şi-au dobândit poziţia socială. Însă există un aspect care îi leagă, şi anume, fotbalul. Becali este indirect, prin clubul pe care îl finanţează, continuatorul lui Mociorniţă. Probabil că actualul gestionar al destinului echipei roş-albastre nu cunoaşte istoria înfiinţării clubului Steaua. Carmen Bucureşti, clubul patronat de Mociorniţă, a fost desfiinţat tocmai pentru a face loc noii secţii de fotbal a Ministerului Forţelor Armate, care a purtat denumirea de ASA (1947-1948), CSCA (1948-1949), CCA (1950-1961) şi, într-un final, Steaua Bucureşti.

autor Bogdan Jitea

sursa historia.ro

5 Comments on "In 1945 ”Stalin cu fusta” facea legea in fotbalul romanesc"

  1. a fost poate cea mai grea perioada din istoria fotbalului romanesc daca nu era razboiul era bine dar asa a fost greu oricum fotbalul romanesc era frumos si asa chiar daca era greu

  2. exista placere pasiune dorinte etc lucruri care in fotbalul romanesc actual nu prea se mai gasesc

  3. cu alte cuvinte fotbalul era fotbal atunci atat in tara cat si in afara si culmea este ca milioanele atunci nu existau imi imaginez ce salarii aveau antrenorii staff-ul in general si jucatorii

  4. Ma bucur ca e ceva mai multa animatie in subsolul articolelor Dvs. In locul blazarii si suficientei de catedra, a tabloidizarii sufoacante si insultatoare la adresa publicului cititor, fenomene ce strivesc presa sportiva asa zis de mainstream, site-ul Dvs aduce o nota de prospetime si profesionalism. M-am plictisit de articolele scrise de un fel de Burebista al presei sportive, multa vreme si teleast inchizitorial, specializat in punerea in scena a unor harjoane, in noroiul limbajului, intre mitocanii Olimpului fotbalistic romanesc. Acum e portdrapelul bizonului xenofob din fotbalul romanesc, si duce o campanie furibunda impotriva lui Daum, in stiulu-i inconfundabil, cu idei si expresii memorabile, de tip mama-papa-tata. Altii, care altminteri au inzestrari profesionale, vor doar sa preia tronul Mariei Sale Popescu I, care da semne ca ar dori sa scape de povara sceptrului.
    Deci, totul depinde numai de de Dumneavoastra, tineti-o tot asa si sa nu cadeti in pacatul trufiei.
    Revenind la subiectul articolului Dvs, dl Mociornita a marturisit intr-un interviu ca regimul comunist i-a propus de mai multe ori sa preia conducerea vreunei intreprinderi sau combinat, insa a refuzat ferm. Excluzand orice discuti/ negocieri. Demnitatea l-a costat enorm – a stat in puscarie pana in 1964, deci 17 ani. La intoarcerea acasa si-a gasit familia locuind intr-un pod cu doua camere mici, macinata de saracie. Dupa ce fusese proprietara a peste 40 de case, in Bucuresti si in tara, printre care si impozanta Primarie din Predeal, astazi recuperata de dna Marie – Rose. Cei care egalizeaza vremurile si metehnele neamului nu au dreptate, daca nu cumva sunt rau intentionati – erau vremuri cand se nasteau nu numai oameni, dar si caractere pe plaiurile mioritice. Va multumesc

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: