Italia – prima campioană mondială dată de Bătrânul continent

Pe data de 10 iunie 1934 Italia câștiga prima sa Cupă Mondială după ce o învingea în finală cu scorul de 2-1 pe Cehoslovacia chiar sub ochii conducătorului fascist Benito Mussolini. Cei 55.000 de fani prezenți în tribunele Stadionului Național al Partidului Fascist din Roma celebrau triumful Italiei la a doua ediție a Cupei Mondiale la care era prezentă și naționala României.

După ce în urmă cu patru ani Uruguay găzduise ediția inaugurală a Cupei Mondiale de această dată Mussolini s-a folosit de toate mijloacele pentru ca Italia să fie amfitrioana turneului final. Cu acest prilej conducătorii regimului fascist doreau să își expună supremația și la nivel internațional.
Avea să fie o ediție cu totul specială a Cupei Mondiale. Amploarea acestui eveniment era mult mai mare decât în urmă cu patru ani. Comparativ cu prima ediție partidele aveau să se dispute în opt orașe (Bologna, Florența, Genoa, Milano, Napoli, Roma, Trieste și Torino) și aveau să fie transmise la radio în 12 dintre țările participante.

De asemenea Uruguay, campioana en-titre, a refuzat să participe la această Cupă Mondială în semn de protest față de țările europene care au refuzat să călătorească în America de Sud cu patru ani mai devreme pentru ediția inaugurală. În schimb echipa Mexicului, deși o învinsese pe Cuba și își câștigase dreptul de a participa, în momentul sosirii la Roma s-a văzut pusă în situația de a juca încă o partidă de calificare împotriva Statelor Unite după ce americanii aplicaseră târziu pentru participarea la eveniment. Mexicanii aveau să piardă cu 4-2 și făcuseră degeaba călătoria în Italia pentru că nu aveau să joace la Cupa Mondială.

Inclusiv formatul competiției suferea modificări. S-a renunțat la faza grupelor și s-a adoptat un sistem eliminatoriu. Dacă cele două echipe combatante se aflau la egalitate după 90 de minute se intra în prelungiri, iar dacă rezultatul de egalitate se menținea partida avea să se rejoace a doua zi.

Investițiile regimului fascist pentru acest eveniment erau foarte mari, iar stadioanele din orașele în care aveau să se dispute partidele au fost modernizate. Presiunea pusă pe echipă era una uriașă și venea din mai multe direcții: atât din partea conducătorilor, cât și din partea publicului.

Antrenorului Vittorio Pozzo i s-a oferit control deplin asupra echipei și acesta, cunoscut fiind pentru controlul obsesiv asupra fiecărui detaliu, a adoptat un regim semi-militar. Ca și exemplu Attilio Ferraris, jucătorul Romei, a fost convocat doar cu condiția să renunțe la fumat! Pozzo și-a reunit echipa și a început antrenamentele pentru Cupa Mondială cu o lună înainte de startul competiției!

„Vreau un grup de jucători în care să am încredere! Doar astfel pot începe să lucrez, dacă am lângă mine jucători care sunt pregătiți mental și fizic. Sunt sincer și direct cu ei pentru că doar astfel le pot oferi încredere, prin ceea ce ei văd în comportamentul meu!”

Aceste erau cuvintele lui Vittorio Pozzo în cadrul unei întâlniri cu presa înaintea startului Cupei Mondiale.

Din acea echipă făceau parte jucători deveniți între timp legende ale fotbalului italian: Giuseppe Meazza, Luis Monti, Virginio Rosetta sau Raimundo Orsi. Retras surprinzător la vârsta de 32 de ani fostul portar al lui Juventus, Gianpiero Combi, avea să joace un rol cheie în triumful italienilor. Inițial a fost invitat la baza de antrenament pentru a vorbi cu jucătorii și pentru a le împărtăși experiența sa, dar a ajuns să joace după ce titularul Carlo Ceresoli și-a fracturat mâna.

Meciurile din prima fază a competiției au început toate la aceeași oră. Italia strălucea în partida împotriva Statelor Unite pe care o învingea cu 7-1. Sferturile de finală au stabilit un nou record în istoria Cupei Mondiale: toate cele 8 echipe rămase în competiție erau din Europa!

Italia avea să întâlnească Spania în sferturile de finală pe data de 31 mai 1934, iar partida s-a terminat la egalitate 1-1 și avea să se redispute a doua zi, pe 1 iunie. Avea să fie prima partidă rejucată din istoria Cupei Mondiale! La rejucare Italia avea să învingă cu 1-0 prin golul lui Giuseppe Meazza.

Pe data de 3 iunie Italia juca împotriva Austriei în semifinale, a treia partidă în decurs de 4 zile. Însă condiția fizică a italienilor dobândită în urma antrenamentelor dure era superioară adversarilor. Avea să fie o nouă victorie cu 1-0, iar italienii se calificau în finala care urma să se dispute la Roma. Adversarul din ultimul act era Cehoslovacia care trecuse în semifinale de Germania.

Partida din finală avea să fie una dintre cele mai dramatice din istoria competiției. Cehoslovacii au deschis scorul în minutul 71 și au avut ocazia de a închide meciul, dar Svoboda a lovit bara. Italienii au trimis meciul în prelungiri prin golul înscris de Orsi în minutul 81. Atacantul celor de la Bologna, Angelo Schiavio înscria în prelungiri golul victoriei, golul avea să îl transforme într-o legendă și care aducea Italiei prima Cupă Mondială din palmares! Italia intra în istorie și devenea prima Campioană Mondială de pe Bătrânul continent!

În decursul anilor mai mulți istorici au pus sub semnul întrebării triumful Italiei la Mondialul din ’34. Aceștia motivau că italienii au avut de partea lor avantajul terenului propriu, cât și a presiunii pe care fasciștii au exercitat-o asupra arbitrilor, în special în partidele cu Spania din sferturile de finală și Austria din semifinale. De partea cealaltă a baricadei sunt cei care susțineau că echipa antrenată de Vittorio Pozzo a fost una de-a dreptul revoluționară pentru acele vremuri.

1 Comment on "Italia – prima campioană mondială dată de Bătrânul continent"

  1. Foarte tare faza cu mexicanii care au aflat când au ajuns in Italia ca trebuie sa joace un meci de baraj cu Sua.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: