Juventus Torino și Liga Campionilor. Visul devenit obsesie (I)

Juventus Torino este echipa cu cele mai multe finale pierdute în Liga Campionilor. De 8 ori au ajuns italienii în ultimul act al competiției, dar au câștigat trofeul în doar două rânduri, în 1985 și 1996. Sezonul acesta se împlinesc 21 de ani de la ultimul trofeu al Ligii câștigat de Juventus și fanii torinezilor își pun toate speranțele că echipa antrenată în prezent de Massimiliano Allegri va reuși să triumfe în cea mai importantă competiție europeană intercluburi. sd-juventus-1Fiind cel mai galonat club din Italia în ceea ce privește competițiile interne Juventus aspiră la gloria europeană de la jumătatea anilor ‘90 atunci când echipa condusă de Marcelo Lippi ajungea de 3 ori consecutiv în finala Ligii Campionilor, dar câștiga un singur trofeu în fața celor de la Ajax Amsterdam. Odată cu trecerea anilor visul european al lui Juventus s-a transformat într-o adevărată obsesie pentru toată suflarea din jurul echipei. Rând pe rând finalele pierdute în fața Borussiei Dortmund, Real Madrid, AC Milan sau FC Barcelona au provocat răni ce încă nu s-au închis.

Punctul de răscruce din istoria recentă a lui Juventus îl reprezintă scandalul Calciopoli din 2006 în urma căruia torinezii au fost retrogradati în Serie B. Acela a fost momentul în care piemontezii au fost nevoiți să își regândească întreaga strategie pentru viitor. Însă dacă vrem să înțelegem prezentul lui Juventus este necesar să privim în trecut.

Ne aflăm la inceputul anilor ’90 atunci când gloria cunoscută în primul mandat al lui Giovanni Trapattoni, în decada cunoscută ca și „Trapattoniada”, era de mult apusă. În a doua sa perioadă la cârma lui Juventus rezultatele nu au fost cele așteptate. Deși “Il Trap” era cel mai de succes manager din istoria bianconerilor era momentul unei schimbări. În 1994 Luciano Moggi, noul director executiv și Antonio Giraudo, administratorul delegat al clubului îl conving pe președintele Umberto Agnelli că Marcelo Lippi este omul de care echipa are nevoie pentru a străluci din nou, omul capabil să câștige Liga Campionilor. Ultimul trofeu al Cupei Campionilor Europeni (așa cum se numise competiția până în anul 1993) fusese câștigat în 1985 în finala de tristă amintire de pe Heysel atunci când Trapatonni împreună cu legendarul căpitan al torinezilor, Gaetano Scirea, o conduceau pe Juventus spre gloria europeană.

moggilippiÎn 1995, după schimbările din conducere, Juventus ia o măsură care șochează: îl cedează pe Roberto Baggio la AC Milan, un transfer care era considerat cea mai neinspirată mutare. Torinezii se despărțeau de fostul Balon de Aur, considerat de mulți cel mai mare jucător din istoria fotbalului italian. Dar Moggi vedea în “Il Codino Divino” un fotbalist afectat iremediabil de ratarea penalty-ului din finala Cupei Mondiale din 1994 și în același timp pregătea ascensiunea celui pe care îl considera viitorul star al Bătrânei Doamne și al fotbalului italian: Alessandro Del Piero!

Rezultatele nu au întârziat să apară și un an mai târziu Juventus-ul condus de Marcelo Lippi se încorona regină a Europei după ce o învingea Ajax Amsterdam. Visul conducerii torinezilor devenea realitate, iar tandemul Moggi-Lippi părea să aibă cheia succesului.

După câștigarea Ligii Campionilor conducătorii lui Juventus visau ca echipa să domine fotbalul din Europa în anii următori. Așa că decid să îmbunătățească și să întinerească lotul și urmează o serie de transferuri: se despart de Vialli și Ravenelli, jucători decisivi în ultimii ani, iar în locul lor au fost aduși Allen Boksic, tânărul Christian Vieri, noua speranță de la Atalanta împreună cu colegul său Paolo Montero, care trebuia să semneze cu Inter, dar a fost deturnat în ultima clipă, Zinedine Zidane, noul star al fotbalului francez și Mark Iuliano de la Salernitana. Practic Bătrâna Doamnă încheia o epocă, dar voia să continue pe drumul gloriei.

juve-champions

A urmat sezonul 1996-1997, stagiunea celei mai categorice victorii reușită de Juventus pe terenul lui AC Milan: 1-6! Noua echipă formată la Torino spulbera Milanul lui Roberto Baggio, Maldini sau Baressi într-un meci în care străluceau noile transferuri Zidane și Vieri!

La sfârșitul lunii mai a anului 1997 Juventus își disputa în decurs de 8 zile întreg sezonul. Erau ultimele două etape din Serie A, iar Parma, echipă care îi avea în componență pe Fabio Cannavaro, Gianluigi Buffon sau Hernan Crespo, era aproape în clasament și urma o nouă finală de Liga Campionilor, un meci în care italienii porneau ca mari favoriți pentru a-și apăra trofeul în fața Borussiei Dortmund, formație ce avea în palmaresul european doar o Cupă UEFA câștigată în 1966.

Seara de 28 mai 1997 a fost una neagră pentru echipa lui Marcelo Lippi care s-a luptat în meciul de pe Olympiastadion din Munchen nu doar cu Borussia Dortmund, ci cu întreaga Germanie, fiind recunoscută adversitatea nemților față de italieni din pricina înfrângerilor suferite de-a lungul timpului de naționala Mannschaft în fața Squadrei Azzurra. Partida avea să se termine cu scorul de 3-1 pentru nemți, iar Zidane, unul dintre jucătorii cei mai buni ai lui Juventus în acel sezon nu a putut mișca în fața marcajului excepțional reușit de Paul Lambert. Era a treia finală a Ligii Campionilor pierdută de Juventus după cele din 1973 și 1983, care rata încă o dată șansa de a deveni prima echipă din Italia ce câștiga toate trofeele puse în joc într-un singur an: Campionat – Cupă – Liga Campionilor!

Ca și în sezonul precedent conducătorii torinezilor pregăteau stagiunea ce urma să înceapă. După doar un an petrecut în tricoul bianconerilor Allen Boksic este vândut lui Lazio, iar Christian Vieri lui Atletico Madrid. Profitul înregistrat de club în urma acestor mutări a fost unul uriaș și o parte a fost redirecționat pentru transferurile lui Pippo Inzaghi, fostul coleg al lui Vieri de la Atalanta și Edgar Davids de la AC Milan. Deși atinseseră încă o dată vârful gloriei europene conducătorii torinezi simțeau că echipa are un nucleu format și un mare potențial de creștere în anii următori.

Sezonul 1997-1998 aduce un nou titlu de campioană a Italiei pentru Juventus după un parcurs în care suferiseră doar două înfrângeri în fața lui Inter și a Fiorentinei. Jocul echipei era unul de-a dreptul încântător și tripleta Del Piero-Inzaghi-Zidane era letală terminând sezonul cu un total de 46 de goluri. Torinezii mutaseră din nou corect și făcuseră alegerile potrivite în perioada de mercato. Juventus se califica pentru a treia oară consecutiv în finala Ligii Campionilor unde avea să o întâlnească pe Real Madrid care o eliminase în semifinale pe deținătoarea trofeului, Borussia Dortmund. Visele torinezilor s-au frânt din nou după ce Real Madrid avea să câștige cu 1-0 în urma unui gol al lui Predrag Mijatovic. Ulterior s-a dovedit că acesta se afla într-o poziție de offside și că golul înscris era neregulamentar. O nouă finală pierdută pentru Juventus la capătul unui sezon de vis.

După trei finale consecutive în Liga Campionilor era evident că se obținuse tot ceea ce era posibil de la acea echipă așa că se impunea o nouă reconstrucție. În 1999 Marcelo Lippi o părăsea pe Juventus după 5 ani de zile și locul lui era luat de Carlo Ancelotti. Doi ani a stat Carletto pe banca torinezilor, iar cele două titluri de campioană pierdute în fața lui Lazio și a Romei i-au convins pe conducătorii lui Juventus că nu este soluția pe care o căutau. Jocul echipei era unul mediocru datorită sistemului ales de Ancelotti astfel că în anul 2001 s-a produs despărțirea. În locul său avea să revină același Marcelo Lippi.

capture

Primul 11 al lui Juventus în anul 2000

După doar un sezon petrecut în tricoul lui Juventus tânărul pe atunci Thierry Henry era vândut la Arsenal. În același an Inzaghi avea să fie vândut la AC Milan pentru 40 de milioane de euro, în timp ce Zidane a fost cumpărat de Real Madrid pentru o sumă record la acea vreme. Nu mai puțin de 65 de milioane de euro intrau în vistieria torinezilor, iar Zizou devenea cel mai scump jucător din istorie. La fel cum procedase și cu Roberto Baggio în urmă cu câțiva ani Juventus își ceda Balonul de Aur și, în pofida profitului uriaș obținut în urma aceastei mutări, acest transfer era considerat o mișcare greșită făcută de torinezi care însă aveau următorii pași pregătiți. Banii obținuți din aceste mutări au fost folosiți pentru aducerea lui Buffon, Thuram, Nedved, Salas și Trezeguet. Cele peste 50 de milioane de euro pe care Juventus le-a plătit Parmei pentru transferul lui Gigi Buffon l-au transformat pe acesta în cel mai scump portar din istoria fotbalului, record deținut până în prezent. Doi ani mai târziu Juventus avea să rateze transferul lui Cristiano Ronaldo de la Sporting Lisabona după ce Marcelo Salas, parte a tranzacției, se răzgândea în ultimul moment și refuza mutarea la formația din capitala Portugaliei.

După doi ani de creștere noua echipă formată după transferul lui Zidane avea să ajungă din nou în finala Ligii Campionilor în 2003. În acel sezon Bătrâna Doamnă a stabilit un record în istoria competiției după ce reușea în faza grupelor 5 victorii „italienești” cu scorul de 1-0. Juventus avea să treacă de Barcelona în sferturile de finală după ce câștiga pe Camp Nou și elimina Real Madrid-ul lui Zidane, Figo sau Ronaldo în urma a două partide memorabile în semifinale în care torinezii întorceau înfrângerea cu 2-1 suferită în meciul tur de pe Santiago Bernabeu. Bianconerii răzbunau astfel înfrângerea din finala din 1998. În ciuda calificării era totuși o victorie amară pentru Juventus deoarece Pavel Nedved, viitorul câștigător al Balonului de Aur din acel an, era suspendat pentru finală din cauza cumului de cartonașe galbene. Era primul semn rău a ceea ce avea sa urmeze.

În ultimul act al competiției Juventus urma să o întâlnească pe AC Milan, echipă condusă de nimeni altul decât Carlo Ancelotti. Se adunaseră deja 4 finale ale Ligii Campionilor pierdute de Juventus și încă un eșec era scos din calcul. Avea să fie una dintre cele mai tacticizate finale din istoria competiției, un meci în care nici unul dintre cei doi tehnicieni nu a dorit să își asume riscuri. Ancelotti cunoștea foarte bine forța lui Juventus, echipă totuși slăbită de absența lui Nedved, iar Marcelo Lippi se temea de un nou eșec, de o eventuală a treia finală pierdută. Cu toate acestea Milan avea să se impună la penalty-uri și se vorbea de un adevărat blestem în ceea ce o privea pe Juventus care era alături de Benfica singura echipă ce pierdea 5 finale europene.

Așa cum ne obișnuiseră în trecut, după pierderea finalei Juventus a început un nou ciclu. Se dorea pe întinerirea lotului prin aducerea unor jucători de calitate care să crească lângă Del Piero, Nedved sau Trezeguet. Era momentul ca fostele glorii precum Tachinardi, Montero sau Pessotto să fie retrași în linia a doua pentru a face loc tinerilor. Era nevoie de sânge proaspăt. Astfel că în 2004 Juventus îl cumpără pe Zlatan Ibrahimovic de la Ajax, Fabio Cannavaro de la Inter, Emerson de la Roma și Adrian Mutu de la Chelsea. De asemenea Lippi părăsea banca tehnică pentru a prelua naționala Italiei, iar în locul său era instalat Fabio Capello.

Au urmat două sezoane în care noua echipă ce se forma la Juventus strălucea în Serie A și câștiga două titluri de campioană, dar își arăta limitele în Champions League, acolo unde era eliminată în sferturi de Liverpool în 2005 și Arsenal în 2006. Deși avea la dispoziție o echipă cu un lot foarte valoros Capello nu avea rezultate în Europa.

În 2006 Marcelo Lippi reușea să rupă blestemul și triumfa într-o finală după 10 ani. Și tocmai în finala Cupei Mondiale! Italia câștiga Cupa Mondială din Germania, dar bucuria era zdruncinată de izbucnirea scandalulului Calciopoli legat de meciurile trucate. Măsurile luate șocau lumea fotbalulului: Juventus era retrogradată în Serie B, iar Milan, Lazio, Fiorentina și Reggina începeau următoarele stagiuni depunctate. Juventus era lovită din plin, iar strategia pentru viitor a trebuit regândită.

Planurile pentru construirea unui nou stadion au fost anulate si pentru a rezolva problemele financiare conducerea clubului s-a văzut în situația de a vinde toți jucătorii aduși anii precedenți. Inclusiv managerul Fabio Capello demisiona pentru a o prelua pe Real Madrid. Noul antrenor al echipei avea fie Didier Deschamps, fosta glorie a torinezilor. Alături de acesta au început construiască o echipă în jurul singurelor nume care nu au părăsit corabia: Gigi Buffon, Pavel Nedved, David Trezeguet și Alessandro Del Piero. Doar că de această dată obiectivele erau cu totul altele decât cele din trecut.

Va urma…

2 Comments on "Juventus Torino și Liga Campionilor. Visul devenit obsesie (I)"

  1. Odată cu Juventus-ul lui Marcelo Lippi de la mijlocul anilor 90 a inceput si dragostea mea pentru Juventus. Frumos articol!

  2. a avut echipa buna mereu juventus torino si anii 80 90 2000 si 2010 la fel indiferent de generatii juventus torino a fost mereu o echipa puternica nici financiar nu a stat rau s-au bagat banii cu carul acolo

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: