Juventus Torino și Liga Campionilor. Visul devenit obsesie (II)

În anul 2006 Italia reușea să câștige Cupa Mondială, dar bucuria era umbrită de izbucnirea scandalului Calciopoli care viza mai multe meciuri trucate. Măsurile luate erau drastice și loveau din plin fotbalul din peninsulă: Juventus, campioana ultimelor două sezoane și cea mai galonată echipă pe plan intern era retrogradată în timp ce Milan, Lazio, Fiorentina și Reggina erau depunctate. Fotbalul din Italia se afla la un moment de răscruce, imaginea celor mai titrate echipe avea serios de suferit și ca urmare drepturile de televizare erau vândute pe sume mici. Veniturile din fotbal scăzuseră considerabil, iar perspectivele erau sumbre. Se anunțau ani dificili pentru fotbalul italian.

Pe data de 10 iulie a aceluiași an Didier Deschamps era numit antrenor principal al lui Juventus Torino și avea misiunea de a o readuce pe Bătrâna Doamnă în Serie A. Din echipa construită în anii precedenți după eșecul din finala Ligii Campionilor din 2003 singurii jucători rămăși erau căpitanul Del Piero, Nedved, Buffon, Camoranesi și Trezeguet. În jurul acestora Deschamps a început promovarea unor tineri precum Claudio Marchisio sau Giorgio Chiellini pe care astăzi îi regăsim în primul 11 al lui Juventus și construirea unei echipe ale cărei obiective erau cu totul altele decât în trecut. Nu era pentru prima dată când Juventus începea să construiască, dar acum era ceva diferit. Era pentru prima oară când scopul îl reprezenta revenirea în elită, obiectivele erau redefinite, iar orice vis european, inclusiv cel al Ligii Campionilor era, cel puțin pentru moment, abandonat.

didier-deschampsDeschamps reușea promovarea cu Juventus, dar își anunța demisia la sfârșitul sezonului. Între el și conducere a intervenit o ruptură peste care nu s-a putut trece. Peste ani avea să declare:

„Plecarea mea de la Juventus rămâne un regret, o greșeală care m-a învățat un lucru foarte important: niciodată să nu iei o decizie importantă la sfârșitul sezonului atunci când toată lumea clocotește! Am plătit un preț mare pentru a învăța acest lucru!

Anul petrecut în Serie B a fost unul dificil, cu o mare încărcătură psihologică. Ne-am găsit în situația de a disputa meciuri pe stadioane din orașe unde Juventus nu mai fusese niciodată. Fiecare joc a fost o adevărată bătălie în care am risipit foarte multă energie.

La sfârșitul sezonului am cerut conducerii jucători de calitate, am fost de părere că este mai bine să aducem 2-3 jucători foarte buni decât 6 mediocri. Din păcate situația de atunci nu permitea acest lucru și am luat decizia să ne despărțim.”

Faptul că l-au lăsat să plece pe Deschamps a fost prima dintr-o serie de greșeli pe care conducerea torinezilor avea să le facă în anii ce au succedat Calciopoli. Mulți specialiști au fost de părere că Juventus și-a întârziat singură revenirea în elită prin aceste măsuri adoptate. După demisia lui Deschamps noul antrenor al echipei avea să fie Claudio Ranieri.

La primul sezon cu acesta conducerea cheltuia aproximativ 50 de milioane pentru aducerea de jucători, în special pentru întărirea liniei mediane. În primul meci de la întoarcerea în Serie A torinezii câștigau cu 5-1 în fața lui Livorno. Juventus avea să termine stagiunea pe 3, loc ce o trimitea în turul de calificare în Champions League de unde avea să meargă în grupe după ce îi elimina pe slovacii de la Artmedia Petržalka. Obiectivul pentru următorul sezon era câștigarea titlului și un parcurs cât mai lung în Champions League. Se părea că ceea ce începuse să construiască Deschamps căpăta contur și moștenirea lui era pe mâini bune.

Juventus' coach Claudio Ranieri (L) JuveSezonul 2008-2009 o găsea pe Juventus ca o echipă ce părea că reușise să depășească parțial șocul Calciopoli. Conducerea echipei anunța reluarea planului pentru construirea unui nou stadion în locul lui Delle Alpi. În plus Bătrâna Doamnă termina pe primul loc grupa în care fusese repartizată în Liga Campionilor după ce reușea victorii tur-retur împotriva lui Real Madrid. A rămas memorabil meciul de pe Santiago Bernabeu atunci când Del Piero a fost ovaționat la scenă deschisă de către suporterii blanco după ce reușea să înscrie de două ori în poarta lui Iker Casillas. După o scurtă perioadă de pauză Juventus strălucea din nou în Europa.

Adversarul din optimi avea să fie Chelsea Londra, echipă antrenată pe atunci de Guus Hiddink. Aveau să fie două partide spectaculoase, dar londonezii mergeau mai departe după ce câștigau cu 1-0 acasă și remizau 2-2 la Torino. După această eliminare a urmat un declic inexplicabil și lucrurile au luat din nou o turnură nefavorabilă. Juventus a început să lege meciurile proaste, iar în lunile aprilie și mai a reușit un record negativ în istoria clubului: nu mai puțin de 7 partide fără victorie, printre care și eliminarea din semifinalele Cupei Italiei! Această serie de rezultate proaste i-a fost fatală lui Claudio Ranieri, care a fost demis, iar locul său a fost luat de Ciro Ferrara, fostul mare fundaș al torinezilor, aflat la prima experiență ca antrenor principal.

Demiterea lui Ranieri, cel care la primul an de la revenirea în Serie A dusese echipa pe podium și instalarea unui antrenor care se afla pentru prima oară pe banca tehnică în calitate de principal au fost două greșeli care au costat-o scump pe Juventus. Deși echipa avea ca și obiectiv titlul în anul următor aducerea unui antrenor lipsit de experiență nu părea să fie mișcarea câștigatoare.

Campania de transferuri din vara anului 2009 a fost una spectaculoasă, iar marea vedetă era brazilianul Diego, sosit de la Werder Bremen. El părea să fie piesa lipsă din angrenajul lui Juventus și cel care urma să îi ia locul lui Pavel Nedved, retras din activitate. În plus Del Piero și Trezeguet erau trecuți de prima tinerețe. Și de vreme ce aduseseră un magician Juventus a decis să transfere și un jucător care să poată face fază defensivă atunci când Diego urma să urce în atac. Torinezii i-au plătit Fiorentinei nu mai puțin de 25 de milioane pentru transferul lui Felipe Melo, cel care în anii următori s-a dovedit un adevărat cal troian. A fost unul dintre cele mai neinspirate transferuri făcute de Juventus în perioada post-Calciopoli, iar fanii Fiorentinei consideră că trădarea lui Roberto Baggio a fost răzbunată prin Felipe Melo.

juveFerrara a decis să schimbe sistemul folosit de predecesorul său tocmai pentru a reuși să îl integreze pe Diego. Astfel că Juventus a făcut trecerea de la 4-4-2 la un 4-3-1-2, cu Diego jucând în spatele vârfurilor. Deși brazilianul debutase perfect reușind câteva goluri și assisturi de mare efect, restul echipei nu era pregătită pentru a juca în sistemul gândit de Ferrara. La mijlocul terenului Felipe Melo făcea greșeli constant, iar jocul ofensiv al bianconerilor se axa în mare parte în jurul lui Diego, dar acesta fiind lipsit de susținere atât din partea lui Melo sau Poulsen se vedea de multe ori în situația de a pierde mingea sau de a pasa înapoi. Echipa nu era echilibrată pentru acest sistem și soluțiile oferite de banca de rezerve nu aduceau un plus de calitate.

După începutul de sezon bun a urmat o serie de rezultate negative. Juventus reușea doar două victorii în Liga Campionilor într-o grupă din care mai făceau parte Bayern Munchen, Maccabi Haifa și Bordeaux. Torinezii aveau să se califice în primăvara europeană, dar în Europa League, după ce terminau grupa doar pe locul 3. Inevitabilul s-a produs în luna ianuarie a anului 2010, iar Ciro Ferrara era demis după doar 7 luni petrecute pe banca lui Juventus. Era un an dezastrous pentru Bătrâna Doamnă care părea ca nu se regăsește după parcursul bun din precedentele două sezoane.

În a doua parte a sezonului echipa avea să fie condusă de Alberto Zaccheroni, care nu mai antrenase în ultimii 3 ani de zile, semn că torinezii se împăcaseră cu idea că acel an era unul sortit eșecului. Parcursul în Europa League avea să se oprească în faza optimilor de finală acolo unde Juventus era eliminată de Fulham deși reușise să câștige meciul tur cu 3-1, dar pierdea în Anglia cu 4-1!pageDin luna ianuarie și până la sfârșitul sezonului Juventus avea să reușească doar 6 victorii în campionat și a terminat chinuit pe locul 7 în urma lui Palermo și a Sampdoriei. Așa cum era de așteptat a urmat despărțirea de Zachheroni și se căuta o soluție. Juventus se afla într-o situație disperată. Încă purta stigmatul căpătat în urma Calciopoli, echipa nu avea rezultate, iar politica financiară nu permitea aducerea unui antrenor cu nume și trofee în palmares care să poată redresa întradevăr corabia. De aceea câțiva ani conducătorii torinezilor s-au văzut puși în situația de a numi antrenori care nu aveau nici un trofeu în palmares sau la început de drum.

parmafcvjuventusfcserieadmx7uev-gotmNumeroase zvonuri spuneau că au existat anumite discuții cu Rafael Benitez, tehnicianul lui Liverpool. Însă de această dată alesul avea să fie însuși cel care terminase cu Sampdoria pe locul 4, Luigi Delneri. Împreună cu acesta de la Sampdoria avea să sosească și Giuseppe Marotta pe postul de manager sportiv general. În plus clubul avea un nou președinte în persoana lui Andrea Agnelli. Sezonul 2010-2011 avea să fie ultimul în exil pentru Juventus pentru că noul stadion urma să fie gata anul următor. Toată suflarea torineză spera ca revenirea pe propriul stadion să reprezinte un nou început pentru echipă.

În vara ce a precedat sezonul 2010-2011 a avut loc o adevărată remaniere la nivelul lotului. După doar un an Diego o părăsea pe Juventus, iar investiția în starul brazilian era parțial amortizată. La capitolul sosiri îi menționăm pe Simone Pepe, Leonardo Bonucci sau Milos Krasic. La finalul sezonului balanța arăta că Bătrâna Doamnă cheltuise aproape 60 de milioane de euro pentru transferuri și încasase 42.

Presezonul a fost unul bun pentru Delneri și Juventus care se califica în grupele Europa League după ce trecuseră două tururi preliminare ca urmare a clasării pe locul 7 în anul precedent. Delneri a schimbat din nou sistemul trecând la 4-4-2, o tactică la care a renunțat de abia spre finalul sezonului atunci când era deja prea târziu. Având două extreme precum Simone Pepe și Milos Krasic, jucători rapizi și tehnici, sistemul folosit nu le punea în avantaje calitățile și nu le acorda spațiul necesar pentru a susține atacanții.

În grupele Europa League a urmat un nou record negativ în istoria clubului: 6 egaluri în cele 6 partide și bianconerii terminau grupa pe locul 3 în spatele celor de la Manchester City și Lech Poznan și părăseau prematur competiția! Prestația echipei în competițiile europene din ultimele sezoane nu se ridica la înălțimea așteptărilor.

În campionat Juventus a avut un sezon oscilant sub comanda lui Delneri, criticat în valuri pentru rigiditatea de care dădea dovadă în ceea ce privea sistemul de joc și alegerea formulei de start. După ce torinezii au reușit doar 15 victorii în 38 de etape au terminat campionatul din nou pe locul 7 și Juventus avea să lipsească din competițiile europene în sezonul următor. Inevitabil s-a produs despărțirea de Luigi Delneri care peste ani avea să declare:

„Juventus rămâne cel mai mare regret al carierei mele! Încă de când am sosit acolo conducătorii echipei plănuiau în amănunt viitorul clubului!”

Urma revenirea pe propria arenă, Juventus Stadium, după mai mulți ani în care bianconerii se văzuseră nevoiți să împartă stadionul Olimpic din Torino cu rivala din oraș. Președintele Andrea Agnelli hotărește că este momentul ca echipa să se ridice la nivelul blazonului și istoriei. Împreună cu staff-ul ia probabil una dintre cele mai bune decizii care au schimbat pozitiv parcursul ulterior al echipei.

Pe data de 31 mai 2011 legendarul căpitan la torinezilor, Antonio Conte era numit antrenor principal al echipei. Comparativ cu Ferrara acesta avea experiențele promovării în Serie A cu Bari și Siena. Trecuseră ani buni de la ultimul trofeu câștigat de bianconeri și aceștia aveau foame de rezultate. Și așa cum o făcuse de atâtea ori pe teren era momentul ca Antonio Conte să dea strigătul revenirii și de pe banca tehnică.

antonio-conte_901c93b

Va urma…

Be the first to comment on "Juventus Torino și Liga Campionilor. Visul devenit obsesie (II)"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: