Juventus Torino și Liga Campionilor. Visul devenit obsesie (III)

În anul 2011 Juventus își inaugura noul stadion construit în locul bătrânului Delle Alpi și toți suporterii bianconerilor sperau la un nou început pentru echipa de suflet. După ce în ultimii doi ani Juventus terminase campionatul doar pe locul 7 era momentul revenirii. Exceptând titlurile de campioană retrase în urma Calciopoli trecuseră 8 ani de la ultimul Scudetto câștigat de Juventus și era momentul ca seceta să ia sfârșit. 256863_225970514096852_171522852874952_966850_2978089_oVara acelui an a însemnat pentru Juventus o revoluție la nivelul lotului. Noul antrenor, Antonio Conte, avea experiența promovării în Serie A cu Bari și Siena și dorea să formeze o echipă care să se poată bate cu șanse reale la titlu. Acesta începe remanierea lotului prin despărțirea de o serie de jucători ajunși la maturitate de la care Juventus a așteptat ani la rândul să confirme, dar nu au făcut-o.  Astfel că Raffaele Palladino, Davide Lanzafame sau Cristian Pasquato sunt cedați altor echipe. Recunoscut pentru faptul că nu îi place să lase nici un lucru la voia întâmplării și pentru disciplina de fier Antonio Conte decide să îi îndepărteze de la echipă și pe jucătorii capricioși precum Tiago sau Felipe Melo. În locul acestora au sosit la Torino o serie de jucători care au reprezentat nucleul echipei ce avea să ajungă în finala Ligii Campionilor în 2015.

De departe cel mai reușit și așteptat transfer a fost cel al lui Andrea Pirlo, sosit gratis („a parametro zero” cum le place italienilor să spună) după terminarea contractului cu AC Milan. În vârstă de 32 de ani, deși mulți îl vedeau ca pe un fotbalist aflat la sfârșitul carierei, „Il Maestro” încă avea multe de oferit sportului rege. Și a făcut-o din plin în anii ce au urmat! Împreună cu el Juventus îi transfera, printre alții, pe Arturo Vidal de la Bayern Leverkusen, Stephan Lichsteiner de la Lazio, Mirko Vucinic de la AS Roma, Alessandro Matri de la Cagliari, Simone Pepe de la Udinese și Fabio Quaglierella de la Napoli. A fost un adevărat tur de forță pentru Bătrâna Doamnă care a achiziționat jucători exponențiali de la majoritatea rivalelor din campionat și se înscria astfel în cursa pentru primele locuri.

Trei sezoane avea să petreacă Antonio Conte pe banca lui Juventus. În decursul acestei perioade, în stilul caracteristic, a început un nou ciclu ce avea să se termine la un an după plecarea acestuia. Marele merit al lui Conte este acela că împreună cu staff-ul clubului au pus bazele unei echipe competitive și că în fiecare an au reușit să transfere jucători pe care să îi integreze în mecanismul gândit și astfel a luat naștere echipa ce a fost la doar un pas de gloria europeană.

Pe data de 8 septembrie Juventus disputa primul meci pe nouă arenă în compania englezilor de la Notts County, unul dintre cele mai vechi cluburi din istoria fotbalului. Deși partida s-a terminat la egalitate era o adevărată emulație în jurul echipei. Stadionul a fost arhiplin, iar abonamentele pentru noul sezon fuseseră vândute în totalitate în doar câteva zile. Echipa avea o nouă conducere, un nou antrenor și un nou stadion. Era cu adevărat un nou început și după un presezon în care Juventus suferise doar două înfrângeri lumea aștepta să vadă la lucru echipa lui Conte.

În prima etapă a campionatului Juventus primea vizita Parmei în ceea ce reprezenta primul meci oficial disputat pe Juventus Stadium. Încă de la conferința de presă premergătoare jocului Antonio Conte a fost ferm în ceea ce privea formula de start:

„Va juca cine s-a antrenat cel mai bine!”

La anunțarea formațiilor Antonio Conte a surprins prin lăsarea pe bancă a lui Mirko Vucinic, a idolului fanilor, Milos Krasic și prin titularizarea lui Giaccherini și Matri în locul lor. Acesta schimba sistemul folosit de predecesorii săi și alinia un prim 11 în formula 4-2-4 pe faza de atac bazându-se pe faptul că dispunea de doi jucători rapizi și tehnici pe posturile de extreme în persoana lui Simone Pepe pe dreapta și Emanuele Giaccherini în banda stângă. Claudio Marchisio în rol de recuperator și Andrea Pirlo pe post de regista au dominat categoric mijlocul terenului. Cei doi aveau să participe direct la trei dintre cele patru goluri înscrise de Juventus.

Partida avea să se termine cu scorul 4-1 pentru Juventus care ocupa pentru întâia oară după mult timp prima poziție a clasamentului în Serie A. Dar ceea ce încânta cu adevărat era jocul echipei și mecanismul gândit de Antonio Conte. Jocul avea ritm, viteză, dar mai ales acțiunile aveau finalizare, una dintre prioritățile jocului propus de Conte fiind evitarea pierderii balonului la mijlocului terenului pentru a nu da adversarilor șansa de contraataac.

aaaaaaaaaA urmat o nouă victorie împotriva Sienei și două egaluri dintr-o serie lungă din acel campionat, iar în a cincea etapă Juventus primea vizita lui AC Milan în ceea ce reprezenta primul examen serios pentru Conte în timp ce Pirlo își întâlnea fosta echipă. Avea să fie 2-0 pentru Juventus și un gol de referință pentru istoria recentă a Bătrânei Doamne marcat de Marchisio. Deși trecuseră doar 5 etape Conte schimba special tactica pentru acest meci oarecum forțat și de antrenorul milanezilor, Max Allegri și alinia un 4-5-1 foarte asemănător ca abordare cu 4-2-4. Acest sistem gândit de Conte se transforma pe faza de atac într-un 4-3-2-1 cu Matri vârf împins. Diferența o reprezenta omul în plus la mijlocul terenului acolo unde era necesară prezența lui Vidal care să-l ajute pe Marchisio pe faza defensivă să câștige duelurile cu van Bommel, Seedorf sau Boateng. În plus Vidal și Marchisio jucau rolul unui „tampon” pentru atacurile adversarilor oferindu-i astfel spațiu liber lui Pirlo. Acesta avea spațiu de manevră și găsea mereu culoare peste apărarea adversă oferind numeroase deschideri și pentru fundașii laterali. Pe acest traseu au luat naștere foarte multe dintre golurile lui Juventus din acel sezon în care Pirlo a orchestrat magistral jocul.



După succesul împotriva Milanului au urmat alte două partide de egalitate înaintea unei perioade infernale. Juventus le întâlnea în descurs de o lună pe Fiorentina acasă și pe Internazionale și Lazio în deplasare. Antonio Conte avea în față o succesiune de meciuri grele, dar pe care avea să le câștige rând pe rând dând dovadă de versatilitate și adaptându-și tactica în funcție de adversar. În fața Fiorentinei și a lui Inter acesta a adoptat un sistem 4-3-3, în timp ce împotriva lui Palermo a revenit la 4-3-2-1. Jocul împotriva lui Napoli de pe San Paolo a reprezentat unul dintre momentele cheie ale acelui sezon. Juventus era condusă la pauză cu 2-0 și Antonio Conte a decis să schimbe tactica pentru repriza secundă și să își așeze echipa în formula 3-5-2, în oglindă cu așezarea lui Walter Mazzari. Juventus avea să revină si să remizeze cu scorul de 3-3.

Deși strălucea în meciurile împotriva contracandidatelor la titlu Juventus se împiedica de echipe mai slab cotate. Bologna, Siena, Chievo sau Lecce plecau cu puncte de pe Juventus Stadium. Echipa lui Antonio Conte avea la sfârșitul campionatului nu mai puțin de 15 rezultate de egalitate, dar termina stagiunea neînvinsă! Singurul meci pierdut în acel sezon avea să fie finala Cupei Italiei și Juventus rata încă o dată șansa de a-și pune pe tricou prima stea argintie reprezentând a 10-a Cupă câștigată! La capătul acelui sezon Conte dobora o serie de recorduri: era primul antrenor care o ducea pe Juventus în finala Cupei Italiei după o pauză de 8 ani de zile, depășea seria de meciuri fără înfrângeri reușită de Fabio Capello între 2005 și 2006 și era primul antrenor care reușea victorii tur-retur în Derby D’Italia din sezonul 2005-2006 și până atunci!

În ciuda acestui parcurs fabulos și peste așteptări torinezii terminau sezonul în lacrimi: căpitanul Alessandro del Piero o părăsea pe Bătrâna Doamnă după 19 ani! Despărțirea de cel mai bun jucător din istoria echipei reprezenta încheierea unei epoci și încă un semn că Juventus se pregătea pentru o nouă dinastie!
del-piero-addio1Primul obiectiv era îndeplinit: Juventus revenea în fruntea Italiei și urma să fie prezentă în competițiile europene în sezonul următor. Și asemeni anului precedent a urmat o nouă remaniere a lotului, iar cel mai răsunător nume sosit la Torino era francezul Paul Pogba de la Manchester United. Dar indirect Juventus era zdruncinată de un nou scandal, Calcioscommesse. Antonio Conte era anchetat în dosarul unor meciuri trucate din perioada când acesta o antrena pe Siena și avea să fie suspendant, în urma apelului făcut de Juventus, până în luna decembrie.

În al doilea sezon cu Antonio Conte pe bancă Juventus avea să își apare titlul câștigat după ce reușea 9 victorii și o remiză în primele 10 etape din Serie A. Inter Milano avea să câștige pe Juventus Stadium în etapa a 11 a și întrerupea astfel seria de 49 de meciuri fără eșec a torinezilor în campionat. Sistemul 3-5-2 jucat de Conte prindea rădăcini și devenea din ce în ce mai compact și versatil, dar Juventus suferea în benzi, în special după accidentarea lui Simone Pepe. Dispunea de una dintre cele mai bune linii de mijloc din Europa, iar lumea vorbea din ce în ce mai des despre cuplul MVP de la mijlocul terenului: Marchisio – Vidal – Pirlo, dar și despre nou consolidatul cuplu defensiv BBC: Bonucci – Barzagli – Chiellini! Acum era clar: Juventus revenise în fruntea Italiei, iar în anii următori se urmărea îndeplinirea unui vis mai vechi și abandonat: câștigarea Ligii Campionilor!

La revenirea în Liga Campionilor Juventus câștiga grupa fără să piardă vreun meci. Dar parcursul din acel sezon se oprea în sferturile de finală după ce Bayern Munchen, viitoarea câștigatoare a competiției din acel an, o învingea în ambele manșe cu scorul de 2-0. Noua echipă a lui Juventus nu se putea lua încă la trântă cu forțele Europei, dar jocul era unul promițător pentru anii următori.

În vara premergătoare ultimului sezon petrecut de Antonio Conte pe banca lui Juventus la Torino sosea Carlos Tevez, căzut în dizgrație la Manchester City. Acesta prelua numărul 10 lăsat vacant de la plecarea lui Del Piero. A fost unul dintre transferurile determinante pentru istoria recentă a lui Juventus.

Deși în campionat nu avea rival Juventus se chinuia  în Europa reușind rezultate neconvingătoare și neașteptate precum remiza cu Copenhaga. Bătrâna Doamnă părăsea Liga Campionilor încă din faza grupelor după ce ultimul meci, disputat la Istanbul împotriva lui Galatasaray, a fost amânat pentru a doua zi din cauza ninsorii abundente. Turcii se impuneau după ce câștigau cu 1-0 pe un teren impracticabil și o trimiteau pe Juventus în primăvara Europa League. Dar chiar și acest trofeu avea miză întrucât finala competiției urma să se joace chiar pe Juventus Stadium! Drumul lui Juve avea să se oprească în semifinalele competiției după ce lucrurile au luat o turnură neașteptată. Echipa se afla în postura de a termina campionatul cu peste 100 de puncte și Conte ia decizia de a se axa pe acest obiectiv neglijând Europa League, lucru ce a stârnit nemulțumirea ultrașilor torinezi care și-ar fi dorit ca echipa lor să dispute finala pe teren propriu!

Juventus câștiga al treilea Scudetto consecutiv și avea să stabilească un nou record la sfârșitul stagiunii: 102 puncte! Cu toate acestea Antonio Conte își anunța demisia de pe banca tehnică a torinezilor pe fondul unor neînțelegeri legate de politica viitoare a clubului: pe de o parte legată de achiziții (Conte îl dorea foarte mult pe Cuadrado de la Fiorentina), iar pe de altă parte în ceea ce privea programul de vară al echipei și pregătirea stagiunii următoare. Antonio Conte considera că această echipă nu are șanse de reușită în Europa fără investiții majore și pe fondul acestor neînțelegeri avea să facă o declarație care a stârnit multe nemulțumiri la acea vreme:

„Nu poți mânca la un restaurant de 100 de euro atunci când ai doar 10 euro în buzunar, nu-i așa?” 

Noul antrenor al lui Juventus avea să fie Massimiliano Allegri, cel care cucerea cu AC Milan ultimul Scudetto înaintea seriei reușite de torinezi. Numirea sa la doar câteva zile de la demisia lui Conte a arătat faptul că ruptura dintre acesta și Juventus intervenise de mai demult. Allegri a fost primit cu multă ostilitate de către fani care au organizat un protest în toată regulă la stadion la aflarea veștii. Acesta se afla într-o postură ingrată deși prelua echipa campioană a ultimilor 3 ani. Plecarea lui Conte lăsase echipa în degringoladă, majoritatea suporterilor erau împotriva sa, iar conducerea îi cerea rezultate la în competițiile europene! _ddd5274Allegri a avut înțelepciunea de a nu încerca să schimbe încă de la început din temelii ceea ce a creat Conte. Din contră a continuat pe același drum și a adus propria contribuție. I-a adus lui Carlos Tevez un nou partener în atac, pe Alvaro Morata, dar a întărit și flancurile prin transferul lui Patrice Evra. Morata era adus pentru a compensa lipsa de viteză a partenerului lui Tevez din sezonul anterior, Fernando Llorente. De asemenea s-a renunțat la fotbaliști care au fost mai mult accidentați sau nu au confirmat și care nu intrau în planurile acestuia: Vucinic, Isla, Giovinco sau Quagliarella. Allegri a conștientizat că a preluat o echipă care se afla în plin ciclu de creștere, că schimbarea nu ar aduce neapărat lucruri pozitive și a continuat construcția acelei echipe în stilul caracteristic fără a afecta „scheletul”. În plus a decis să meargă la început pe același sistem jucat în ultimii ani, 3-5-2.

În Serie A lucrurile au continuat pe aceeași lungime de undă: Juventus câștiga 7 din primele 8 etape și remiza o dată. Dar luna octombrie a anului 2014 a fost una de coșmar pentru Allegri și Juventus care pierdea nu mai puțin de trei partide dintre care două în Liga Campionilor. Cu toate acestea avea să se dovedească un moment psihologic pentru Allegri care ia o decizie ce avea să schimbe traseul european al Bătrânei Doamne. Sistemul 3-5-2 dădea roade în Italia, dar Juventus avea în permanență probleme atunci când întâlnea alte formații din Europa, drept dovadă înfrângerea total neașteptată suferită în fața lui Olympiakos. Așa că Allegri schimbă registrul tactic și abordează un 4-3-1-2. După 3 etape în Liga Campionilor Juventus avea doar 3 puncte și eșecul din sezonul precedent le dădea fiori torinezilor. Decizia lui Allegri de a schimba sistemul a adus după sine două victorii și o remiză, iar Juventus termina grupa pe locul 2 în spatele lui Atletico Madrid și salva un parcurs ce semăna izbitor cu cel din sezoanele trecute.

Adversarul din optimi era Borussia Dortmund, echipa ce le furase trofeul în 1997. Era ocazia perfectă pentru răzbunare și a fost primul moment în care s-a văzut cu adevărat mâna lui Allegri. Iar schimbarea sistemului a fost de bun augur, Juventus o învingea pe finalista din 2013 în ambele manșe după ce Carlos Tevez reușea două partide de excepție. Parteneriatul său cu Morata era letal în fața porții, iar echipa lui Allegri oferea adevărate lecții de contraatac.

În sferturile de finală Juventus avea sa treacă de Monaco după două partide încâlcite și închise în care precauția a fost cuvântul de ordine. Adversarul din semifinale avea să fie Real Madrid, aceeași echipă pe care Juventus o întâlnea în aceeași fază în 2003 atunci când ajunsese pentru ultima oară în finala competiției. Înaintea celor două manșe spaniolii, care erau campionii en-titre erau cotați ca mari favoriți și echipei lui Allegri i se dădeau șanse puține spre deloc. Dar italienii aveau ascendentul moral și erau considerați o adevărată „bestie nera” pentru madrileni date fiind înfrângerile suferite în trecut de albi în fața lui Juventus.

Allegri a surprins pe toată lumea  în partida tur de la Torino când, forțat de împrejurări, l-a titularizat pe Sturaro și l-a avansat pe Arturo Vidal în spatele vârfurilor pe poziția de „trequartista”. Sturaro a avut o contribuție decisivă la calificarea în finală atunci când la scorul de 1-1 intervenea în careu și-l bloca pe James Rodriguez aflat cu poarta goală. Killer-ul Realului avea să fie chiar fostul lor jucător, Alvaro Morata, cel care avea să marcheze în ambele manșe. Tactica aleasă de Ancelotti a fost să exploateze jocul în benzi de vreme ce Max Allegri se concentra pe stăpânirea mijlocului terenului prin acea dispunere în romb a mijlocașilor săi. Și astfel în ambele partide am asistat la o ploaie de centrări din partea lui Marcelo și Carvajal. Multe voci au spus că după ce Allegri i-a văzut pe Atletico cum au jucat împotriva Realului a decis să meargă pe aceeași strategie ca Diego Simeone.

Deși în partida retur Real a dominat calificarea Bătrânei Doamne a fost meritată luând în considerație prestația din ambele manșe. Allegri, cel hulit de toată lumea la instalarea pe banca tehnică, reușise acolo unde Antonio Conte, cel regretat de mulți la plecare, eșuase în sezoanele precedente. Mulți au spus că Allegri a reușit deoarece a dat dovadă de mai multă flexibilitate decât Conte, un tip recunoscut pentru caracterul impunător.

Juventus urma să o întâlnească pe Barcelona în finala de la Berlin și italienii porneau cu șansa a doua. Marele atuu al echipei era însuși Masimilliano Allegri, omul în care toată lumea își punea încrederea că va reuși încă o dată sa găsească cheia pentru a desface apărarea unui colos al Europei. Reușise să o facă cu Borussia Dortmund și Real și așteptările erau că poate va reuși și împotriva celuilalt gigant al Spaniei.

Înfrângerea din ultimul act de la Berlin împotriva Barcelonei a transformat-o pe Juventus în echipa cu cele mai multe finale pierdute în Liga Campionilor. Și odată cu acea finală Juventus a încheiat un ciclu, apoi a urmat despărțirea de mai mulți jucători exponențiali precum Arturo Vidal sau Carlos Tevez. După plecarea lor la echipă au sosit Sami Khedira, Paulo Dybala sau Alex Sandro și împreună cu aceștia Juventus a început așa cum ne-a obinuit un nou ciclu.

Ceea ce au făcut conducătorii lui Juventus în decursul acestor ani reprezintă o adevărată lecție despre modul în care italienii privesc fotbalul. Prin parcurgerea corectă a unui ciclu se face diferență între succes și eșec. Putem să luăm ca și exemplu AC Milan, club ce nu a știut să gestioneze corect momentul destrămării acelei super echipe din 2007 și plătește tribut chiar și în prezent sau Internazionale Milano care după triumful istoric din 2010 nu se regăsește!

Daca apreciezi articolul urmareste si distribuie blogul CATENACCIO.RO pe facebook.

5 Comments on "Juventus Torino și Liga Campionilor. Visul devenit obsesie (III)"

  1. Felicitări autorului pentru articol. Mi-a placut si mi-a stârnit amintiri…

    • Crede-ma, ar mai fi fost multe de scris, dar deja de la un articol am ajuns la 3, iar la acesta ultimul spre final am fost foarte vag. Ar mai fi fost multe de zis, dar sper ca am prins esentialul.

  2. Prea mult fas pentru un vis nerealizat. Una din echipele amintite in articol, cu toata decaderea ei in anii 2000 , primul deceniu ,a castigat doua trofee. Articolul este foarte bun, nu ma intelegeti gresit. Dupa analiza facuta celor de la Inter, 2 episoade, si Juve, trei episoade, astept o analiza facuta si Milanului. Echipele olandezilor zburatori, ale lui Shevcenko si Kaka merita. Salutari!

    • Salut. Citeste cu atentie ca si despre Inter tot in 3 parti am facut articolul. Da, nu stiu daca va fi curand sau nu, dar voi scrie si despre Milan un articol, dar acolo este nevoie de multa documentatie. In cazul lui Inter si Juventus eram oarecum pus in tema.

  3. Aștept cu interes și unul despre Chelsea :).

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: