Mana lui Dumnezeu, piciorul diavolului

mana lui dumnezeuAtat pentru cei care accepta totul neconditionat cat si pentru sceptici, Cupa Mondiala desfasurata in 1986 in Mexic va fi pus in lumina dubla personalitate a lui Diego Armando Maradona.

Cand a debutat acest Mondial la altitudine, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, Maradona era pe culmile desavarsirii artei sale. Tocmai terminase al doilea sezon sub culorile celor de la Napoli. In acelasi timp golgether genial si pasator imprevizibil, Diego a oferit napolitanilor posibilitatea de a disputa finala Cupei UEFA. Selectionerul argentinian Carlos Bilardo l-a inteles perfect: nu mai era acel Maradona perturbat, agasat precum cel din Spania ’82, tulburat chiar de criticile apaute la sfarsitul sezonului la FC Barcelona. De aceasta data este magicianul care va conduce Argentina spre cea de a doua consacrare mondiala a istoriei sale. Un semn care nu inseala: Maradona poarta banderola de capitan, incredintata pana atunci liberoului nationalei, Daniel Passarella.

Aveam sa vedem doi fotbalisti intr-un singur om, la o distanta numai de cateva minunte. La 22 iunie 1986, pe gazonul arenei Azteca din Ciudad de Mexico, un arbitru comite cea mai mare eroare a fotbalului modern. Suntem in sferturile de finala ale turneului, cand Argentina infrunta Anglia. Bratul de fier este sportiv, dar si afectiv, politic, stiut fiind ca razboiul Malvinelor crease cu 4 ani inainte, o prapastie intre cele doua tari. Se joaca numai de cinci minunte in repriza secunda. Scorul este acelasi 0-0. Jocul se desfasoara in fata portii portarului britanic Peter Shilton, pus in dificultate de o deviere a coechipierului sau Fenwick. Atunci, neasteptat, Diego devanseaza interventia ratata, cu pumnul a lui Shilton, pentru a propulsa cu mana stanga mingea in poarta engleza. Arbitrul tunisian, Bennaceur nu a observat nimic, nu a reactionat in nici un fel. Brusc, jucatorii englezi isi abandoneaza stilul flegmatic si asistam la spectacolul lui Shilton, Butcher si Hodge, nebuni de furie, isterizati in fata unei asemeni injustitii. Maradona exulta. El va exlica mai tarziu : ”Am sarit sa-mi plasez lovitura de cap, dar constient ca nu ajung la minge, am pus mana pe ea. Arbitrul nu a vazut, validand golul. A fost mana lui Dumnezeu? Se poate. Dumnezeu a fost mereu langa mine”. Incorigibilul jongleur facea aluzie la Providenta pentru a-si justifica lipsa de fair-play.

Cavalcada fantastica

Din acel 22 iunie 1986, specialistii abia daca isi mai amintesc de ”mana lui Dumnezeu” dupa ce au asistat la un tango minunat in timpul unei curse de 50 de metri. Totul este foarte simplu: pe flancul drept al atacului argentinian, Maradona recupereaza o minge pe care ne imaginam ca o va lansa spre Jorge Valdano. Eroare! Diego Maradona va dribla ca un copil prea gelos pe jucaria lui pentru a o ceda altcuiva. In total sunt cinci jucatori, mijlocasi si aparatori trecuti in revista de Maradona inainte de al executa pe Shilton cu un sut cu stangul in diagonala.

maradona shiltonCu acest gol extraordinar, Maradona l-a ajuns cu siguranta pe Pele in Panteonul performantelor individuale. Multa vreme dupa acel sfert de finala, coechipierul sau Valdano va gasi niste cuvinte superbe, rezumand perfect tot ceea ce se petrece in acea zi la Ciudad de Mexico: ‘‘Dupa dus, Diego mi-a explicat ca in timpul actiunii a cautat in permanenta un spatiu pentru a-mi trimite balonul si a ma lasa in pozitie de gol, dar pur si simplu nu a gasit acea bresa si a continuat faza pana la capat din obligatie. Privind dintr-un asemenea unghi, a conchis Valdano, asta m-a uluit. Cand o fi avut timp sa ma caute, cand parea ca nu are clipe de ragazsa-si rezolve problemele imediate intre driblingurile care se succedau cu repeziciune, pentru mine a fost de necrezut. Ascultandu-l m-am simtit alaturi de el un jucator foarte modest….”



Pentru Diego Maradona, esentialul era ca reusise sa duca la bun sfarsit acea seara. Autorul celor doua goluri ale Argentinei in semifinala contra Belgiei (2-0) a jucat in marea finala cu RFG accidentat si obosit. Totusi locotenentii sai Brown, Brruchaga, Valdano, sunt in forma si gasesc calea spre deschiderea scorului, in minuntul 23 al partidei. Maradona intra in rolul pasatorului, iar Argentina pare sa-si domine adversarul, conducand cu 2-0 in debutul reprizei secunde, dupa un gol al lui Jorge Valdano. Dar nu va descoperi niciodata, decat pe propria piele, combativitatea jucatorilor germani. Impulsionati cu hotarare de Matthaus, Rummenigge si Voller, ei revin in meci si egaleaza, crezand chiar in victorie timp de patru minunte. Atat ii trebuie insa lui Diego pentru a-si lansa prietenul, pe Brruchaga, care deviaza usor dar sigur mingea pe langa portarul german Schumacher. De aceasta data totul s-a terminat. Dupa esecul din 1982, Argentina savureaza a doua sa Cupa Mondiala (1978, 1986). Nazdravanul din Villa Florito nu se mai opreste. A alearga in toate directiile pe gazonul stadionului Azteca. Trofeul e in bratele lui si ale coechiperilor.



Daca ar fi stiut Diego ca patru ani mai tarziu, sub proiectoarele stadionului Olimpic din Roma lacrimile ii vor curge siroaie?! Lacrimile infrangerii.

Sursa LAROUSSE ENCICLOPEDIA FOTBALULUI

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: