Manchester United și povestea sezonului 1995-1996

Scriam, în articolul precedent, despre Manchester-ul primilor ani ai secolului XX. Astăzi, voi povesti despre izbânzile lui Sir Alex & Co în sezonul ce a urmat acelei perioade „zbuciumate”. Și părea că „zbuciumul” continuă…

iPresa engleză a criticat puternic acțiunile lui Ferguson din vara anului 1995. Plecau atunci, de la United, trei nume foarte importante, oameni care au fost esențiali în succesul anilor trecuți: Paul Ince se muta la Milano, pentru a evolua pe Meazza, la Inter; Mark Hughes părăsea pentru a doua oară „The Theatre of Dreams” și semna cu Chelsea, unde avea să înscrie în meciurile de campionat cu Manchester, iar ucraineanul Andrei Kanchelskis mergea pe Goodison, la Everton. Mai mult, United rata achizițiile unor jucători doriți insistent pe Old Trafford: Darren Anderton de la Tottenham a fost aproape de a semna cu diavolii, dar clubul din nordul Londrei i-a prelungit contractul, Marc Overmars (câștigătorul Champions League, cu Ajax Amsterdam) se înțelesese cu șefii lui United, dar accidentarea sa la genunchi a oprit transferul. S-a scris chiar si despre interesul pentru Roberto Baggio, atacantul Squadrei Azzurra și al lui Juventus, care a decis să-și continue cariera în țara sa, transferându-se la Ac Milan.În ciuda acestor eșecuri, Sir Alex nu a disperat. Inteligent și abil, a oferit posibilitatea jucătorilor tineri din curtea lui Manchester să-și exprime calitățile în duelurile încinse din Premier League. Astfel, jucători ca David Beckham, Paul Scholes, Nicky Butt, Gary Neville, Phil Neville, au devenit oameni de bază ai acelei generații, în ceea ce presa din Albion a numit „Fergie’s Fledglings”, sugerând tinerețea echipei. Primul meci al tinerilor nu a fost unul reușit, ei fiind învinși de Aston Villa, cu 3 la 1. Presa engleză s-a grăbit cu acuzele împotriva modului în care Fergie a creat noua echipă, spunând: „You can’t win anything with kids”. Aceiași copii care câștigau 15 puncte din 15 posibile, în următoarele 5 meciuri.

2efb6e35

Și soarele începea să răsară în partea roșie a orașului Manchester, mai ales că regele Cantona revenea după suspendarea de 8 luni, în urma atacalui violent asupra fanului Crystal Palace.

Eric îmbrăca din nou tricoul istoric într-un meci cu cine oare? Exact, cu rivala de pe Anfield, Liverpool. Pe 1 octombrie 1995, cei 75,000 de fani de pe Old Trafford aveau să vadă un spectacol marca Premier League. Un meci pasional, puternic, captivant. Și cum toate merg bine la United, Manchester deschide scorul prin Nicky Butt, din pasa geniului Cantona. Dar Liverpool înseamnă mai mult decât orice alt adversar din lume pentru United. Și cum cormoranii sunt o echipă a răsturnărilor spectaculoase de scor, Robbie Fowler reușește dubla care o aduce pe Liverpool în avantaj. Și din nou el, regele… O recuperare a lui Phil Neville în propria jumătate de teren și o pasă către legendarul Cantona, care aleargă fantastic alături de Andy Cole și Ryan Giggs, ultimul primind pasa decisivă de la francez și fiind faultat în careu, obligându-l astfel pe arbitrul englez să dicteze penaly. Cantona înscrie și Old Trafford explodează.

Regele era din nou acolo!

untitled

Cu toate acestea, nu Liverpool a fost echipa care le-a pus cele mai mari probleme diavolilor, ci Newcastle United. S-au întâlnit chiar de Boxing Day și favorită părea Newcastle datorită turului fantastic de campionat. Aveau atunci 10 puncte avans față de United și veneau cu gând de victorie pe Old Trafford. Dar Andy Cole și Roy Keane nu au fost de acord. Au înscris și au adus victoria cu 2 la 0 în a3-a zi de Crăciun. Și avansul se diminuase la 7 puncte. Newcastle și-a revenit, în ciuda înfrângerii și a făcut o diferență de 12 puncte față de trupa lui Ferguson. Dar meciurile următoare au făcut ca Manchester United să vină la un singur punct în spatele „coțofenelor”, chiar înaintea meciului retur, de pe St James’ Park.

De ce Eric Cantona unul din primii 5 fotbaliști din istoria lui United?

Pentru că a înscris gol după 3gol, pentru că a câștigat meci după meci, trofeu după trofeu, pentru că a fost iubit ca nimeni altul. Dar și pentru golul de pe 4 martie 1996. Și din nou Phil, Andy și regele Eric. Cole se află la 20 de metri de poarta adversă, „driblează” și îi pasează lui Phil Neville. Acesta centrează din partea stângă pentru Cantona, care nu-l iartă pe cehul Pavel Srníček. Diavolii reveneau pe primul loc al clasamentului și perspectiva unui nou titlu la Manchester era foarte probabilă.

O lună mai târziu, Sir Alex Ferguson a răbufnit împotriva rivalilor de la Newcastle, acuzându-i pe cei de la Leeds că nu au jucat așa cum ar fi trebuit împotriva coțofenelor, după ce, în decembrie, Leeds învinsese United cu 3 la 1. Reacția lor nu a întârziat să apară. Managerul lui Newcastle, Kevin Keegan: „Suntem încă în lupta pentru titlu și ei trebuie să meargă la Middlesbrough. Mi-ar plăcea dacă i-ar bate și noi am câștiga titlul.” Nu s-a întâmplat cum și-a dorit Keegan. O victorie cu 3-0 pe Riverside Stadium a celor de la Manchester United a adus cel de-al 3-lea titlu Premier League în vitrină. Sărbătoarea a fost completă odată cu victoria din finala FA Cup, împotriva lui Liverpool, 1 la 0. La o săpămână de la dublul succes, Sir Alex Ferguson și-a prelungit contractul cu Man United pe o perioadă de 4 ani.

Dar povestea nu se termină aici. Va urma…

articol redactat de Nicu Iosub

4 Comments on "Manchester United și povestea sezonului 1995-1996"

  1. Frumos.

  2. fara nici o indoiala manchester united a fost cea mai buna echipa atunci si dupa aceea dar si astazi

  3. oricum cand nu au fost ei cea mai buna echipa ba a fost arsenal londra ba liverpool ba chelsea londra oricare numai manchester united nu era asta la un moment dat ca acum lucrurile s-au mai schimbat intre timp

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: