Nainggolan imperial, Gagliardini de cosmar

Inter Milano a pierdut pe ”Giuseppe Meazza” in derby-ul etapei a XXVI-a a Seriei A TIM cu scorul de 3-1 in fata celor de la AS Roma si pe moment isi vede spulberate sperantele pentru o clasare pe podium la finalul sezonului. Pentru oaspeti Radja Nainggolan a reusit o dubla prin intermediul a doua suturi de senzatie (min 12 si 56), Mauro Icardi a redus din diferenta in minuntul 81, iar rezerva Diego Perotti (min 85) a inchis tabela din lovitura de la 11 metri.

Echipele de start – Stefano Pioli a ramas fidel sistemului 3-4-2-1 si a decis sa improvizeze cu Danilo D’Ambrosio pe pozitia de fundas central stanga in locul lui Joao Miranda (suspendat). In flancuri au evoluat Ivan Perisic si Antonio Candreva, pe centru a folosit doi mijlocasi de travaliu si angajament fizic, Geoffrey Kondogbia si Roberto Gagliardi. In ofensiva Mauro Icardi a ocupat pozitia de varf impins fiind sustinut din linia a doua de Marcelo Brozovic (mult pea sters pentru o miza atat de mare) si Joao Mario.

Luciano Spaletti a mizat pe un sistem in oglinda, dar cu trecere in 3-5-2 prin retragerea lui Radja Nainggolan pe tranzitie negativa in linie cu De Rossi si Kevin Strootman. Linia de aparare a fost compusa din Rudiger, Manolas si Fazio. In flancul drept a evoluat Bruno Peres, iar decizia surprinzatoare luata de Spalletti in compartimentul median a venit in flancul stang, prin utilizarea lui Juan Jesus. In ultima treime, Radja Nainngolan si Mohamed Salah au evoluat la sustinere pentru Edin Dzeko.

Radja Nainngolan – In primele zece minunte destinate din traditie tatonarii si verificarea pulsului advers, AS Roma si-a etalat clasa superioara a liniei de mijloc. A recuperat nepermis de mult pentru Inter, in zona de consolidare a atacurilor si a jucat in permanenta vertical. Dintr-o recuperare a lui Strootman si o minge jucata vertical, Mohamed Salah il pune pentru prima data la incercare pe Samir Handanovic in minuntul 9, tragand semnalul de alarma pentru ce avea sa urmeze. Dintr-o repunere de la margine, mingea capata cursivitate pe traseul Strootman -Nainggolan – Dzeko – Nainggolan si se deschide scorul printr-un sut de generic expediat de cel din urma, din marginea careului. A pierde o disputa fizica cu Nainngolan este un fapt obisnuit, insa din lipsa de experienta Roberto Gagliardini nu a realizat ca trebuie sa-si asume un cartonas galben si sa comita un fault tactic.

Contrar asteptarilor Inter a gasit un raspuns prompt si putea egala, daca sutul lui Joao Mario din interiorul careului nu era deviat in ultim moment de Kostas Manolas peste bara transversala. Ipotetica egalare nu ar fi schimbat cu nimic datele problemei. AS Roma si-a reluat fotbalul vertical proiectat in teren de Spalletti si-si putea mari avantajul prin Edin Dzeko, daca Handanovic nu ar fi reusit sa respinga cu un ultim efort in corner sutul in diagonala tras din interiorul careului de atacantul bosniac, iar D’Ambrosio repara cu riscul unei accidentari din fata lui Salah o eroare de anticipatie comisa de Murillo. Prima repriza se inchide cu sutul lui Marcelo Brozovic respins in corner de Szczesny.

De la vestiare Inter a intrat mai bine in meci si a trecut in doua randuri pe langa gol. Sutul lui Candreva la coltul scurt poate fi trecut la capitolul situatiilor de poarta insa ratarea lui Ivan Persic din interiorul careului este monumentala. Bruno Peres a deviat in corner, insa este greu de spus daca a intervenit decisiv, fiindca senzatia generala este ca sutul nu ar fi prins cadrul portii.

Inter contureaza impresia ca are forta sa revina pe tabela si in final sa intoarca rezultatul, Pioli modifica registrul ofensiv prin introducerea lui Eder. Este tradat de Roberto Gagliardini, iar Radja Nainggolan scapat din propria jumatate pe contraatac inscrie un nou gol de poveste cu ajutorul pasivitatii lui Gary Medel. Sut violent de la aproximativ 20 de metri fara sperante pentru Handanovic. Baietii lui Stefano Pioli au tot dreptul sa conteste validarea golului invocand faultul in atac. Contact a fost, dar oare jucatorul Interului nu cumva a sarit contratimp? Prin definitie fotbalul este un sport de contact.

Dzeko si Icardi – Avand handicap de doua goluri pe tabela, Inter a atacat steril si a fost lipsita de solutii. Perisic a pierdut disputa pe viteza cu Bruno Peres, Candreva a avut o prestatie modesta in fata lui Juan Jesus, zona centrala a fost dominata tactic de AS Roma, iar in aceste conditii Mauro Icardi a ramas izolat. prins in cleste de Frederico Fazio si Kostas Manolas. Si-a facut datoria de golgeter reducand din diferenta la singura posibilitate de gol disponibila in meci. Evadeaza din spatele lui Rudiger la centrarea lui Ivan Perisic si reia din cadere in poarta goala.




In antiteza cu jocul static facut de Mauro Icardi, Edin Dzeko a avut o contributie dinamica. A coborat spre centrul terenului pentru a intra in combinatii cu mijlocasii de sustinere (a se vedea golul 1), a iesit in zonele laterale pentru a crea spatii pentru urcarile lui Nainngolan, Salah sau Strootman si a castigat majoritatea disputelor fizice cu fundasii adversi. Prin superioritate fizica il lasa pe D’Ambrosio in urma si obtine un penalty-ul trasformat cu iz de superioritate de Diego Perotti, la duelul cu Gary Medel.

Antrenorii – Partitura pusa in scena de Luciano Spalletti a fost magistrala. Si-a studiat foare bine adversarul si a reusit sa taie toate canele de comunicatie a liniei de mijloc cu Mauro Icardi. Desi personal am crezut ca utilizarea lui Juan Jesus la mijloc este o decizie aberanta, in final am realizat ca prin aceasta mutare a fost anihilat principalul mijlocas de creatie si de ultima pasa din jocul Interului.

Pe pozitia de fundas central Danilo D’Ambrosio a avut o prestatie onorabila avand si o interventie echivalenta cu un gol in prima repriza. Daca improvizatia are nota de trecere, Pioli ramane fara corigent in cea ce priveste sistemul folosit. Consider ca o revenire la 4-2-3-1 pentru acest meci era mult mai indicata. Compensa deficitul fizic din linia de mijloc prin superioritate numerica si putea castiga prin invaluirile fundasilor laterali flancurile.

INTER : Handanovic – Murillo, Medel, D’Ambrosio – Candreva (Gabriel Barbosa), Gagliardini, Kondogbia, Perisic – Brozovic (Eder), Mario (Ever Banega)- Icardi
antrenor Stefano Pioli

AS ROMA : Szczesny – Rudiger, Fazio, Manolas – Peres (Vermaelen), Strootman, De Rossi (Paredes), Jesus – Salah (Perotti ), Nainggolan – Dzeko
antrenor Luciano Spalletti

Be the first to comment on "Nainggolan imperial, Gagliardini de cosmar"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: