Nottingham Forest – Când managementul suferă

La începutul sezonului 1977-1978, miracolul lua forma unei echipe de club și purta numele Nottingham Forest. Făuritorul acestuia era magicianul Brian Clough.

Minunea a fsigla1ost recunoscută în unanimitate când, chiar din primul sezon după promovare, bagheta lui Clough a făcut să apară în vitrina clubului trofeul de campioană a  Angliei.

Dornic de o audiență mai mare, vrăjitorul englez a pregătit o nouă reprezentație, în două acte, pe scena bătrânului continent: cucerirea Cupei Campionilor de două ori consecutiv (1978-1978/1979-1980).  O reprezentație ce avea să fie, din păcate, cântecul de lebădă al autorului celui mai frumos capitol din enciclopedia fotbalului.

În 1993, aventura lui Brian Clough la cârma echipei din Nottingham a luat sfârșit. Cortina a fost coborâtă definitiv, însă numele și performanțele sale au rămas zugrăvite pe buzele suporterilor și gravate în sufletul celor destul de privilegiați să asiste la perioada lui de glorie.

Sezonul care stă să înceapă o să fie al 18-lea în care Nottingham Forest o să absenteze de pe prima scenă a fotbalului englez.

 

Clubul a fost preluat în iulie 2012 de familia Al Hasawi, în urma decesului prematur al fostului patron, Nigel Doughty.

În urma declarațiilor, Fawaz Al Hasawi, părea conștient de greutățile pe care le va avea de înfruntat și se considera mai mult decât capabil în a le depăși și omul perfect pentru a readuce clublui gloria atât de mult râvnită.

Unele cifre (cele care atestă investiția făcută din 2012 și până în prezent) dovedesc bunăvoința și dărnicia noului patron. Au fost investite, aproximativ, 67 de milioane de lire sterline (sub formă de împrumut de la patron). Pe de altă parte, alte cifre (cele care atestă poziția ocupată la finalul fiecărui sezon) arată, sfidător, că banii se aruncă la nuntă, nu în fotbal. Locurile pe care a terminat Nottingham Forest de când a fost preluată sunt: 8 (2012-2013), 11 (2013-2014), 14 (2014-2015), 15 (2015-2016). Un regres constant, cu alte cuvinte.

O privire aruncată pe lista antrenorilor din 2012 și până acum, ne ridică deja câteva semne de întrebare. Al Hasawi a declarat că nu-i face plăcere să schimbe managerii și că este adeptul stabilității. Încep să cred că își face un obicei din a denatura adevărul prin declarații, deoarece lista pe care ne-am aruncat privirea, conține nu mai puțin de 8 antrenori schimbați. 4 dintre aceștia au fost schimbați, atenție, în primele 6 luni!

Soluția autointitulatului salvator a fost să arunce cu bani în speranța unei rezolvări. Însă avalanșă monetară, în lipsa unei strategii bine puse la punct, nu a rezolvat problemele, ci a crescut datoriile clublui.

Poate că și mai mulți bani ar rezolva definitiv neajunsurile clubului, nu? Nu știm și nici nu o să aflăm prea curând, deoarece din decembrie 2014, Nottingham Forest a primit interdicție la transferuri, ca urmare a încălcării regulii Fair-Play-ului Financiar.GRAFIC 1

Imaginea de deasupra, ce înfățișează bilanțul echipelor în sezonul competițional 2014-2015, este grăitor cu privire la rezultatul strategiei adoptate de Nottingham Forest.
Grafic 2

Se poate observa și în această imagine, evoluția financiară sub bagheta din Kuweit (țara din care este originar patronul actual).

Desigur, nici încasările de care beneficiază echipele din eșalonul secund nu sunt prea impresionante dacă stăm să pregetăm puțin asupra celor din primul eșalon.

Cam așa arată distribuția veniturilor celor de la Nottingham Forest:grafic 4

 

 

Principala sursă de venit, după cum se poate observa, o reprezenta vânzarea biletelor. Și aici, managementul defectuos a lăsat urme, conducerea periclitându-și singură integritatea financiară. În sezonul 2015-2016, prezența pe stadion a scăzut cu 16%.

Este pentru prima oară, de când Nottingham se află în League One, când numărul suporterilor ajunge sub 20000. Lumina viitorului se zărește cu greu din pricina ceții manageriale.

De asemenea, venitul comercial a fost îngrijorător de mic pentru o echipă de o asemenea tradiție: 3,1 milioane de lire sterline. (depășind doar 4 echipe)

Această sumă, ridicol de mică, este cauza unei noi decizii manageriale total lipsite de orice orientare. În ultimele 3 sezoane, echipa a avut inscripționat pe tricouri „Fawaz Refrigeration & Air Conditioning” (una din firmele patronului), ca urmare a expirării contractului cu cei de la Kitbag.

Schimbările atât de dese de antrenori, nu doar că nu au favorizat un climat propice performanței, dar au și scos din visteria clublui sume importante de bani, ca urmare a rezilierii foarte rapide a contractelor.
grafic 5

 

În ciuda performanțelor mediocre, conducerea a fost destul de darnică și a plătit jucătorilor salarii substanțiale. Salarii nejustificate de performanță sau valoare, evident.

Desigur, faptul că există o reglemenare, conform căreia echipele retrogradate din Premier League primesc o anumită sumă de bani (care de anul asta o să fie mai mare) pentru 3 ani, nu ajută echipele care se străduiesc de ani buni să promoveze.

Nici măsurile Federației Engleze nu par că încearcă altceva decât să încurajeze politica dezastruoasă adoptată și de cei de la Nottingham. Cum am spus ceva mai sus, în 2014 Nottingham Forest a primit inderdictie la transferuri pentru ca a depășit limita Fair-Play-ului Financiar, care era de 6 milioane de lire sterline. Începând din sezonul ăsta, limita a fost extinsă până la 13 milioane de lire sterline.

Masele, îmbătate de mirosul banilor și vrăjite de mirajul succesului rapid, consideră că acesta, indiferent de domeniul de activitate, se poate cumpără. Nimic mai greșit. Succesul nu este o destinație, ci este o călătorie continuă, plină de obstacole și primejdii, pe care le poți evita fiind informat, având o strategie bine definită și urmând pașii obligatorii cu răbdare.

Echipa care, cu ani în urmă uimea întreaga audiență fotbalistică, este acum mai aproape de retrogradare decât de promovare. Este doar un exemplu, din multe altele, ce ne atenționează, încă din timp, că ne îndreptăm pe un drum greșit. Rămâne la latitudinea noastră dacă avem ochi să vedem și urechi să auzim.

Be the first to comment on "Nottingham Forest – Când managementul suferă"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: