Orgoliile si structura fotbalului italian

Probabil foarte multi vor considera ca remiza celor de la Juventus in deplasare la Bologna este o surpriza. Mai ales daca privim contextul din tabara campionilor acest rezultat nu este un rezultat neasteptat. Au avut ceva probleme de lot si urmeaza mansa tur cu Bayern Munchen in optimile UEFA Champions League. Nu este singurul aspect care sta la baza acestui rezultat, acest efect constatat are cauze multiple. Trebuie sa tinem cont si de orgoliile gazdelor puse in joc sau de modul in care Donadoni a pregatit acest meci. Juventus a avut o posesie superioara, a avut 3 situatii de a marca dat imi este greu sa-mi amintesc in momentul de fata un sut cadrat pe spatiul portii.

sursa foto: corrieredellosprt.it

sursa foto: corrieredellosprt.it

Acest rezultat in momentul de fata ridica doar presiunea de pe umerii celor de la Napoli. Si daca pierd derby-ul cu Milan raman in cursa exact cu aceleasi sanse la titlu pe care le au si in momentul de fata. Daca vor castiga vor prelua doar sefia clasamentului dar nu si prima sansa. Din punct de vedere al jocului cele doua echipe sunt sensibil egale insa superioritatea celor de la Juventus Torino consta in valoarea bancii de rezerve.

Serie A este un campionat complet diferit de celelalte campionate, singurul care se aseamana este Ligue 1 dar caracteristicile difera putin. In Serie A antrenorii cauta se controleaze spatiul, in Ligue 1 antrenorii cauta sa aiba superioritate in duelurile fizice. In ambele campioanate gasim un fotbal in care majoritatea rezultatelor sunt stabilite de micile detalii, iar antrenorii pornesc abordarea unui meci de la premisa ca dupa primul fluier au un punct in clasament. Prima misiune este sa pastreze acel punct, daca in final se reuseste victoria cu atat mai bine.

Blanc de foarte multi pasionati de fotbal este considerat un antrenor fricos. Acest gen de suporteri ai sportului rege isi concentreaza atentia foarte probabil mai mult pe fotbalul spectacol (La Liga) sau pe fotbalul din 16 in 16 metri in care marea majoritate a rezultatelor sunt stabilite de duelurile unu la unu. Acest gen de fotbal este predominant in Bundesliga si Premier League. Se asociaza filozofia lui Laurent Blanc doar in contextul UEFA Champions League, probabil serile unde exista spatiul necesar sa arunce o privire mai atenta spre Paris SG. In realitate Laurent Blanc este produsul tipic al fotbalului francez de la revolutia tactica propusa de Aime Jacquet incoace. Pentru a juca la spectacol ar trebui sa rupa linia de mijloc din centrul terenului. Cavani si Ibrahimovic sunt cireasa de pe tort insa forta parizienilor sta in acea linie de trei de la mijlocul terenului: Verratti – Thiago Motta – Matuidi. Inchid aici paranteza franceza si revin la subiect.

Juventus Fc - Ssc NapoliInainte de derby-ul cu Napoli, Massimiliano Allegri a precizat ca este un meci important dar a tinut sa sublinieze faptul ca in cea ce priveste lupta pentru titlu indiferent de rezultat acea confruntare directa nu decide nimic. Rezultatul din aceasta deplasare confirma inca o data faptul ca principala calitate a lui Allegri este realismul de care da dovada.

”Campionatul este complet diferit de Champions League. In Serie A, avem un fotbal in care fiecare adversar ne cunoaste foarte bine si impotriva noastra reuseste sa se inchida. Deocamdata din lipsa de omogenitate nu reusim sa gasim spatiile de joc necesare de care avem nevoie. In Champions League fiecare adversar incearca sa-si impuna propriul stil de joc in fata noastra iar in consecinta ne ofera spatiul necesar in care noi ne putem exploata la maxim calitatile” – Massimiliano Allegri dupa prima victorie a sezonului obtinuta pe terenul celor de la Manchester City.



Inainte de toate, in Italia fotbalul inca este privit ca o chestiune de viata si de moarte nu doar un moft de weekend. Spre exemplu un banal Hellas Verona – SSC Napoli este considerat un meci de risc maxim de catre autoritatile italiene. Dar oare cu cine nu are Napoli derby-uri de traditie si rivalitati de moarte in fotbalul italian?! Avand un dusman comun, poate doar cu Lazio Roma. Intr-un fel Napoli este un paradox. Uraste toata Italia dar cand ajung in postura de a lupta la titlu cu unul dintre cei trei titani ai fotbalului italian : Juventus, AC Milan si Inter, aproximativ toata tifozeria din peninsula sustine Napoli. Nu m-ar mira pe final de campionat daca adversarilor le vor lipsi ”grinta” specifica fotbalului italian.

Derby-ul dintre AS Roma si Lazio de cateva sezoane incoace este programat doar la lumina zilei si sunt slabe sanse ca in viitorul apropiat cei responsabili cu siguranta orasului sa se abata de la aceasta regula. Ca sa inchid tema orgoliilor las mai jos primul paragraf dintr-o stire citita pe digisport.ro:

”Emotii pentru Juve inainte de meciul cu Bologna de pe Renato Dall’Ara. Unul dintre suporterii gazdelor a aruncat cu o bomba în directia autocarului „Batranei Doamne”. Din fericire, nimeni nu a fost ranit”. – Digisport.ro

coregrafii-interDaca am stabilit orgoliile puse in joc mai departe sa structuram putin valoric, financiar si traditional fotbalul italian. Din punct de vedere al palmaresului sportiv marea majoritate a istoriei este impartita de trei echipe : Juventus, AC Milan si Inter Milano. Cele trei sunt considerate echipele fanion ale fotbalului italian, insa in peninsula nu conteaza doar palmaresul atunci cand trebuie sa asezam pe scara valorica o echipa.

Exista un al doilea set traditional si financiar format din AS Roma, Lazio Roma, Fiorentina si Napoli. Aici s-ar fi incadrat cu usurinta si Parma daca ar mai fi avut continuitatea rezultatelor si forta financiara de la mijlocul anilor ’90. Aceste sapte echipe definesc la ora actuala derby-urile fotbalului italian in cea ce priveste lupta pentru ierarhia de sus a clasamentului. Indiferent valoare sau de forma sportiva orice confruntare dintre cele 7 echipe mai sus numite, rezulta o partida de 1×2. La finalul anului trecut desi Lazio inota in zona de mijloc a clasamentului a castigat pe terenului liderului la acea ora, Inter Milano. Dupa Inter a urmat Fiorentina cu sanse reale la titlu la ora meciului. O echipa din elita fotbalului italian are de disputat cel putin12 derby-uri traditionale pe sezon.

Dupa cele 12 derby-uri cu echipele pretendente la varful clasamentului vin deplasarile dificile pentru orice aspiranta la titlu. Sunt echipele din planul secund, dar care in vremuri foarte indepartate sau nu, in functie de caz au avut un cuvant greu de spus in fotbalul italian sau au o traditie indelungata pe prima scena a fotbalului italian : FC Torino, Bologna, Genoa, Sampdoria, Udinese sau Atalanta. In aceste 6 deplasari o candidata la titlu poate pierde in orice moment al campionatului punct sau puncte daca antrenorul greseste abordarea tactica sau jucatorii intra pe varfuri cu gandul ca meciul este castigat de la vestiare. Pentru Inter este o traditie sa lase puncte pe terenul celor de la Atalanta. Nici macar Jose Mourinho in cele doua sezoane petrecute in Italia nu a reusit sa castige la Bergamo. Juventus sezonul trecut a fost nevoita sa se recunoasca invinsa in ”Derby della Mole” in partida disputata in deplasare. Napoli nu a castigat la Genoa si a pierdut la Bologna in acest sezon, AS Roma si Inter au remizat in deplasare cu Sampdoria. Exemplele pot continua dar ar trebui sa sap in istoria recenta a Seriei A.

salernitanaPe langa echipele traditionale sezon de sezon apare cate o echipa mica din provincie care prinde cel putin un sezon in care isi depaseste conditia pe prima scena si tin in sah echipele fanion. De doua sezoane la aceasta categorie facem cunostinta cu Sassuolo. La inceputul anilor 2000 a existat Perugia lui Serse Cosmi sau de ce nu, Chievo Verona pregatita de Luigi Delneri. In sezonul 1999-2000, Juventus a pierdut pe o ploaie torentiala un titlu in favoarea celor de la Lazio Roma, in deplasare la Perugia. Tin sa mai mentionez Palermo cu Luca Toni sau Edison Cavani in atac, Catania lui Vincenzo Montella si propun sa nu uitam ca in 1985 Hellas Verona a reusit sa castige campionatul. Daca nu ar fi inotat timp de 10 ani in ligile inferioare ar fi meritat o pozitie mai sus in ierarhia fotbalului italian.



Atat timp cat Seria A va fi un campionat al traditiei fotbalistice, al orgoliilor si al echilibrului financiar acest gen de rezultate nu vor disparea din peisaj. Nici in sezonul in care Antonio Conte a trecut de cota celor 100 de puncte in clasament Juventus nu si-a castigat partidele in campionat de maniera celor de la FC Barcelona, Real Madrid, PSG sau Bayern Munchen. In cazul in care managementul sportiv se va declara invins si in Seria vom asista la o invazie a petrodolarilor, atunci tehnicienii isi pot arunca tabieturile tactice la cos. Cand in fotbal diferenta de valoare a jucatorilor este foarte mare nici o abordare tactica nu va mai avea succes. Tactica este doar un detaliu de moment in fotbal. Diferenta pe termen lung este facuta de valoarea jucatorilor.

Daca in deschidere am apelat la pasiunea italienilor pentru calcio inchid aceste randuri in aceiasi maniera. Mi-as dori sa am parte printr-un miracol macar de un sezon de Salernitana, Avellino sau Fidelis Andria (link video) pe prima scena a fotbalului italian.

 

1 Comment on "Orgoliile si structura fotbalului italian"

  1. cel mai frumos campionat cel al italiei alaturi de cel al spaniei frantei si germaniei sunt mai frumoase campionatele astea decat cel al romaniei de exemplu unde sunt blaturi o gramada acolo nu prea mai exista fotbalisti ci jucatori de fotbal si atat dar candva erau fotbalisti de antrenori numai vorbesc ca e valabil ca la jucatorii de fotbal in timp ce in afara chiar daca generatiile de jucatori sau antrenori s-au schimbat fotbalul acolo inca valoreaza enorm chiar daca si acolo sunt smenuri smecherii ca doar nu a fost timpul fotbal curat s-au comis greseli si acolo oricum in ziua de astazi coruptia este peste tot e nelipsita

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: