Palermo – Juventus 0-1. Prestatie onorabila pentru trupa lui De Zerbi

In etapa a sasea din Serie A Palermo avea sa primeasca vizita lui Juventus in ceea ce avea sa fie primul mare meci din cariera de antrenor a lui Robero de Zerbi. Sicilienii aveau mare nevoie de punct sau puncte la finalul intalnirii cu torinezii deoarece dupa primele 5 etape aveau doar 5 puncte fiind situati deasupra liniei retrogradarii.

palermo-juventus-video-gol-highlights-sintesi-serie-a-14-giornata

In stilul caracteristic, Maurizio Zamparini nu ne-a dezamagit nici in acest inceput de sezon. Dupa remiza obtinuta in deplasare cu Inter acesta a decis sa il demita pe Davide Ballardini si la carma echipei a fost instalat Roberto de Zerbi, fostul jucator al lui CFR Cluj. Personal, consider ca de Zerbi este unul dintre putinii jucatori straini de calitate care s-au perindat prin campionatul Romaniei, iar startul in cariera de antrenor ma face sa cred ca va ajunge un tehnician la fel de bun. Prestatia echipei sale din aceasta seara impotriva lui Juventus mi-a intarit convingerea, iar cu ceva mai multa atentie pe faza defensiva sicilienii ar fi putut smulge un punct din acest meci.

Daca in etapa intermediara de la mijlocul saptamanii Max Allegri a decis sa il odihneasca pe Bonucci, in aceasta seara a fost randul lui Chiellini sa ia loc pe banca. Tehnicianul torinezilor stie ca are un sezon lung in fata, iar varsta inaintata a fundasilor sai (Bazagli – 35, Chiellini – 32, Bonucci – 29, Benatia – 29, Alves – 33) il obliga la rotatii pentru a-si odihni jucatorii. Suflul tineretii si sperantele de care se leaga viitorul defensiv al juventinilor este Daniele Rugani. Nu cred ca ma insel daca afirm ca este pentru prima oara in acest sezon cand Allegri incepe doua etape consecutiv cu aceeasi linie mediana, dar cu toate acestea Juventus da senzatia ca in acest moment este o echipa rupta la mijloc. Ofensiv aportul mijlocasilor este aproape inexistent, iar Pjanic, omul de la care se asteapta ultima pasa, sa lumineze jocul pe faza de constructie, pare ca inca nu se regaseste in angrenajul gandit de Max Allegri. Pericolul vine constant din benzi, Alex Sandro are un start fulminant de sezon si ia dominat acel flanc in duelurile cu adversarii directi, indiferent cum s-au numit acestia. Nici defensiv nu putem spune ca mijlocasii box-to-box Hernanes sau Lemina se prezinta impecabil, doar ca pana in acest moment foarte putine echipe au pus probleme cu adevarat lui Juventus. Iar cand au facut-o, s-a vazut si pe tabela de marcaj. Se resimte tot mai mult lipsa lui Claudio Marchisio la centrul terenului, stalpul din fata defensivei in ultimii ani.

Sami Khedira a fost unul dintre oamenii cheie in primele etape pentru Juventus, dar acum apare tot mai putin in joc. A surprins si lasarea pe banca a lui Paulo Dybala, cel care traverseaza o criza de forma in acest moment, asa ca Allegri a decis sa-i ofere o pauza. Accidentarea lui Rugani, care a fost inlocuit cu Cuadrado, ne-a dat ocazia sa vedem un flanc drept ultra ofensiv al lui Juventus. Insa Cuadrado si Alves au dat de multe ori senzatia ca se calca pe picioare tocmai din cauza faptului ca amandoi sunt jucatori cu apetit ofensiv carora le place sa urce in jumatatea adversa de teren.

Singurele argumente ale lui Palermo pentru acest duel pareau sa fie Diamanti, ajuns si el insa la 33 de ani si tanarul portar Posavec (care a fost cel mai bun jucator al lui Palermo in aceasta seara), cu evolutii foarte bune in acest start de sezon. Marele merit al lui De Zerbi este ca a reusit sa organizeze putin jocul haotic practicat de Palermo. A constientizat resursele pe care le are la dispozitie si incearca sa compenseze lipsa de fantezie si creativitate a jucatorilor sai prin organizare si disciplinare pe teren. Devierea nefericita a lui Goldaniga la sutul lui Alves a facut ca la finalul partidei torinezii sa plece cu cele trei puncte de pe stadionul Renzo Barbera. Apararea lui Palermo s-a prezentat la un nivel acceptabil, inchizand toate culoarele de pas si facand corect pasul la offside in multe momente cheie, ca de exemplu golul anulat corect lui Mandzukic in repriza a doua.

Desi la finalul jocului, neurmarind partida si avand la dispozitie doar statisticile, ai putea afirma a fost o dominare copioasa a lui Juventus, insa mie personal mi-a placut jocul lui Palermo. O vad terminand undeva spre mijlocul clasamentului in conditiile in care Zamparini nu va mai schimba antrenorii cu aceeasi frecventa ca in ultimii ani. Cu ceva intariri in iarna sicilienii se pot salva fara emotii de la retrogradare si pot aspira la un loc cat mai sus in clasament.

In ciuda scorurilor inregistrate observam ca Juventus nu mai castiga cu aceeasi lejeritate cum o facea in anii trecuti si daca nu isi va regasi ritmul, indraznesc sa afirm ca acest campionat se va juca pana in ultimele etape, lucru imbucurator pentru fanii Serie A. Am mai spus-o si ma repet, Juventus nu este deja campioana si acest campionat se joaca!

Be the first to comment on "Palermo – Juventus 0-1. Prestatie onorabila pentru trupa lui De Zerbi"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: