Paolo Rossi – atacantul care a facut Brazilia sa planga

Paolo Rossi este unul dintre personajele de legenda ale fotbalului italian din toata istoria sa veche de peste un secol. Cariera sa a fost una tumultoasa, dar momentul in care a stralucit a fost Cupa Mondiala din 1982 unde a contribuit din plin la castigarea celui de-al treilea trofeu Jules Rimet pentru nationala Squadrei Azzurra.

PAOLO ROSSI BRAZILIAFotbalul anilor ’70 era dominat autoritar de catre olandezi, iar selectionerul de atunci, marele Enzo Bearzot a inteles ca acel celebru catenaccio era depasit si a adoptat elemente din fotbalul european printre care schimbarea rolului libero-ului, transformandu-l intr-un jucator care sa contribuie mai mult la constructia jocului. Odata cu aceasta abordare a venit si o remaniere a lotului astfel ca la Mondialul din 1978 a deplasat o echipa formata predominant din tineri (doar trei jucatori din lotul convocat aveau peste 30 de ani). Desi a fost aspru criticat de catre media pentru selectia facuta, Grande Enzo a condus Italia catre un onorabil loc 4, dupa ce a pierdut la mustata finala mica cu Brazilia lui Pele.

Revelatia acestei Cupe Mondiale avea sa fie un tanar atacant de doar 21 de ani, pe numele sau Paolo Rossi. Prin golurile sale a condus-o pe Vicenza catre locul 2 in Serie A, chiar la primul sezon dupa promovarea din al doilea esalon. Cele trei goluri marcate la Mondial de catre Rossi nu au trecut neobservate, Juventus achizitionandu-l definitiv dupa ce fusese imprumutat la Como si Vicenza, pentru care inscrisese nu mai putin de 21 de goluri in Serie B si 24 in prima liga italiana. Juventus era o forta la acea vreme si era greu sa se impuna, dar liga a doua era deja un campionat mult prea mic asa ca este imprumutat la Perugia, iar golurile nu aveau sa se opreasca.

ITALIAEuropeanul din 1980 batea la usa, iar Paolo Rossi era in forma maxima. La finalul sezonul insa avea sa izbucneasca scandalul pariurilor, celebrul Totonero, mai multe echipe si jucatori erau implicati, iar masurile aveau sa fie pe masura. Lazio si Milan au fost retrogradate in Serie B si mai multi jucatori au fost suspendati pe viata. Printre vinovati a fost gasit si Paolo Rossi care a fost suspendat trei ani, pedeapsa ce avea sa fie redusa la doar un an dupa apel. Era o perioada neagra pentru Paolo, dar salvarea avea sa vina de la echipa care l-a descoperit, Juventus. Bianconerii il achizitioneaza desi avea un an intreg in care nu avea sa mai joace. Pauza avea sa ia sfarsit de abia in ultimele etape ale sezonului 1982-1983 cand a inscris un gol, contribuind la cel de-al 20-lea titlu de campiona a Italiei cucerit de Juventus. In ciuda perioadei de absenta, Enzo Bearzot il convoaca pentru Mondialul spaniol provocand indignare in randul suporterilor, al presei si al Federatiei.



Turneul final din 1982 a reprezentat o premiera, fiind primul la care au participat 24 de echipe, care au fost impartite in grupe de catre 4, primele doua clasate din fiecare grupa urmand sa se califice in faza urmatoare, de unde mergea mai departe prima echipa din fiecare grupa. A fost pentru prima si ultima data cand acest sistem avea sa fie folosit la o editie a Cupei Mondiale.

La prima vedere, Italia avea o misiune facila in faza grupelor, urmand sa intalneasca debutanta Camerun, Polonia si Peru. Azzurrii aveau sa se califice insa chinuit mai departe dupa un joc modest si trei meciuri care s-au soldat cu trei remize, iar golul in plus fata de formatia africana avea sa faca diferenta. Presa avea sa se dezlantuie la adresa lui Bearzot, iar titularizarea lui Rossi era principalul subiect de atac. Chiar si presedintele Ligii Italiene, Antonio Matarrese, avea sa declare:

O rusine. Imi vine sa cobor in vestiare si sa le trag tuturor cate un sut in fund.

In timp ce Italia se chinuia, Brazilia facea spectacol. Trei meciuri, trei victorii in faza grupelor si nu mai putin de zece goluri marcate si toata suflarea fotbalistica astepta cu mare interes grupa mortii, din care aveau sa faca parte nationala Selecao, Argentina si Italia, pe care multi o vedeau ca victima sigura. Dar prima echipa care avea sa isi faca bagajele era Argentina. Italia castiga in fata campioanei mondiale in exercitiu cu 2-1, dar impresia generala nu se schimba in ceea ce privea nationala albastrilor, in special dupa ce brazilienii castigau si mai hotarat de atat, cu 3-1 in fata nationalei tango-ului. Meciul decisiv pentru accederea in semifinale avea sa se dispute intre Brazilia si Italia pe 5 iulie 1982, iar sud-americanilor le era suficient un egal pentru a merge mai departe.

A fost un meci de-a dreptul formidabil. Italia incepe avantat, iar Paolo Rossi socheaza asistenta dupa ce deschide golul inca din minutul 5, provocand primele semne de neliniste. Italia avea sa isi pastreze avantajul doar pentru 7 minute, Socrates perforand plasa dupa o actiune superba a lui Zico, iar lucrurile pareau ca intra pe fagasul normal. In minutul 25 Cerezo da o pasa inapoi care surprinde defensiva braziliana, iar Rossi tasneste si trage din marginea careului aducandu-i pe italieni din nou in avantaj. Repriza a doua ne arata o Italie preocupata mai mult de conservarea scorului de pe tabela si o echipa a Braziliei ce ataca pentru a egala. In minutul 68 brazilienii aveau sa obtina egalarea dupa ce Falcao a tras fara sperante de la marginea careului, iar italienii erau nevoiti sa iasa la joc. Dar 6 minute mai tarziu Paolo Rossi avea sa isi desavarseasca opera, reusind hattrick-ul in urma unui corner si trimitea marea favorita acasa.

Dupa incheierea meciului, Zico avea sa declare:

Daca am fi marcat cinci goluri in acea zi, Italia ar fi inscris sase, pentru ca au gasit de fiecare data o cale de a capitaliza erorile noastre.”

p.rossiIn cartea sa biografica, “Ho fatto piangere il Brasile”, Paolo Rossi spune:

In acea zi, jucatorii brazilieni au pacatuit prin siguranta pe care au afisat-o. Iar noi, sau mai degraba eu, am profitat de acest lucru. De fiecare data cand un fundas facea o greseala minora, eu eram la locul potrivit, pregatit sa atac si sa le scufund nava de razboi. Niciodata în cariera nu m-am simtit atat de inspirat ca in acel meci.

Desi jocul Braziliei de la acel Mondial avea sa intre in istorie, gloria era a Italiei, dar mai ales a lui Paolo Rossi.

“Dupa Cupa Mondiala din Spania, viata mea s-a schimbat total. Nu exista loc in lume unde sa nu fiu recunoscut. Am devenit unul dintre cei mai populari oameni de pe planeta.”

Ani mai tarziu, marele Socrates avea sa declare:

„S-ar putea sa fi fost ultima echipa a Braziliei care a reprezentat cu adevarat ceea ce inseamna aceasta tara. De la acel moment, Selecao a devenit la fel ca oricare alta echipa nationala a lumii.”

Avantul produs de victoria impotriva Braziliei a readus increderea in lotul Italienilor, care aveau sa invinga in semifinale Polonia prin doua goluri ale aceluiasi Rossi, iar in finala aveau sa treaca de Germania de Vest cu 3-1, Paolo trecandu-si inca o data numele pe lista marcatorilor. Italia se incununa campioana mondiala pentru a treia oara in istorie, la fel ca si Brazilia.

Paolo Rossi era golgeterul acelei Cupa Mondiale la care avea sa fie ales cel mai bun jucator al turneului. Darwin Pastorin, un jurnalist italian născut în Brazilia, avea sa scrie despre atacantul italian si evolutia sa la acel Mondial:

„Paolo Rossi nu a fost un jucator, ci un roman. A fost iubit si urat, a experimentat succesul si esecul, a fost glorificat si uitat. Viata sa ar fi putut umple paginile din Razboi si Pace”.

articol redactat de GABRIEL MANEA (autorul blogului DIN TRIBUNA)

1 Comment on "Paolo Rossi – atacantul care a facut Brazilia sa planga"

  1. cine a apucat sa vada aceste generatii cred ca este foarte norocos

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: