Piramida

uruguay1930Cand a inceput sa se joace in mod regulat si organizat fotbal in Marea Britanie, in anii ’70 ai secolului al XIX-lea, s-au folosit sisteme de joc ce par astazi ridicole. Englezii foloseau indeosebi sistemul 1-1-1-8, iar mai apoi au preluat de la scotieni un sistem mai echilibrat, anume 1-2-2-6. Totusi , spre sfarsitul secolului toate echipele au adoptat un sistem de joc aparut pentru prima data in Tara Galilor si ramas in istoria fotbalului drept primul sistem de joc coerent. Asezarea in teren a fost supranumita „Piramida”, intrucat pe hartie arata ca o piramida cu baza spre atac, fiind format dintr-un portar, doi fundasi, trei mijlocasi si cinci atacanti. Intre 1890 si 1940 acest sistem si variantele sale ulterioare au dominat fotbalul mondial. De altfel se poate spune ca fotbalul exportat de catre englezi in Europa si America de Sud a fost ambalat in acest sistem si a devenit universal in aceasta imagine 1-2-3-5.

In esenta era vorba despre un sistem flexibil, indreptat spre atac, dar cu o remarcabila rigoare defensiva. Cei doi fundasi , de obicei jucatori puternici si tehnici, aveau in acelasi timp si o viteza foarte buna. Pe faza defensiva acestia se miscau inspre laturile terenului si urmareau extremele adverse. In acelasi timp cei trei mijlocasi ( halfi) incercau sa deposedeze interii si centru atacant al echipei adverse. Asadar , mijlocasul central avea un rol foarte important, acela de a se apara in fata atacantului central, de obicei un jucator care imbina forta cu fantezia. Cand echipa avea posesia, mijlocasii erau principalii distribuitori de baloane pentru atacanti si urcau adeseori in atac , surprinzand apararile adverse. Atacul era format dintr-un centru atacant, doi interi si doua extreme.



Interii erau de fapt adevaratii marcatori, rapizi, foarte tehnici, redutabili in fata portii adverse. Extremele centrau de obicei foarte bine, jucau avansat, erau pasatori si suteuri deopotriva. Deseori extremele inscriau mai mult chiar decat interii sau centrul atacant. Acesta din urma , de obicei un jucator-vedeta, periculos, cu o viziune buna a jocului, elegant si puternic. Asa cum am spus, in defensiva halfii marcau interii si atacantul central, iar fundasii marcau extremele. Jocul in sistemul 1-2-3-5 era unul ce predispunea spre atac, era spectaculos si fluent. Marcajul era unul relativ lehjer, iar asezarea din teren ducea la inscrierea unui numar mare de goluri.

Acest sistem s-a mentinut aproximativ jumatate de secol, dar a fost dus la maximum de eficienta de prima echipa nationala campioana mondiala: Uruguay. In 1924 si 1928 Uruguay a devenit campioana olimpica, iar in 1930 a castigat pe Stadionul Centenario, in fata publicului sau, titlul mondial.
In poarta se afla Ballestrero, in fata lui Nasazzi si Mascheroni. Half dreapta juca Jose Andrade, un jucator de culoare, cu origini braziliene, iar pe stanga puternicul Gestido. Half centru juca Fernandez, un jucator nascut in Spania. Atacul era redutabil. Extrema dreapta Dorado, extrema stanga Iriarte, inter dreapta Scarone, inter stanga Cea, iar centru atacant Castro. In lotul campionilor se mai aflau alti doi atacanti remarcabili :Petrone si Anselmo.



Aceasta echipa, una dintre cele mai puternice din istoria fotbalului , a dominat anii ’20, bazandu-se pe sistemul 1-2-3-5. Fundasul Nasazzi, mijlocasul Andrade si atacantul Scarone raman pana astazi probabil cei mai buni jucatori pe care i-a dat fotbalul din Uruguay.
In perioada anilor 1925-1935 acest sistem a fost remodelat de mari antrenori precum Hugo Meisl si Vittorio Pozzo, implementandu-se anumite variante care au avut de asemenea succes.

autor ADRIAN SPARTAN

Be the first to comment on "Piramida"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: