Relativ prin definiție

 

Cum s-a ajuns aici, de unde s-a schimbat registrul, când s-a rupt legătura?! Întrebări existențiale pe care ne concentrăm indiferent de stare, tempreatura de afară sau vârstă. Un astfel de monolog există și-n fotbal. „Cum ar fi fost dacă…”, eternul clișeu pe care fanii echipei pierzătoare îl scrâșnesc printre dinți după ultimul fluier, nu-și va deteriora „importanța” și savoarea niciodată.

Ce ne menține euforia succesului pe termen scurt ?! Conștientizarea minimă a raportului de șansă, pe care cei 11 băieți pentru care am strigat timp de 94 de minute, l-au metamorfozat în emoție. În cele mai multe meciuri de fotbal, deși se aplică oricărui alt sport, teoria relativității se confirmă în profunzime de la un minut la altul. Știm deja cu toții că orice decizie luată anulează o multitudine de alte oportunități ce se puteau concretiza. Despre asta vorbim și în fotbal.

 În 2013, Leicester rata promovarea după ce în meciul de baraj cu Watford, în minutul 97 ratează un penalty care a dus la un gol al gazdelor de atunci după un contraatac perfect. Povestea dramatică și dominantă a ultimilor ani privind titlul cucerit vara trecută de echipa lui Ranieri, putea fi doar o iluzie. De un penalty ratat a depins istoria unui club care nici nu visa la titlul de campioană în acest deceniu. Vorbim de trofee?! Real Madrid! Mai exact, Sergio Ramos. Golul din minutul 93 cu Atletico Madrid de la Lisabona nu i-a adus doar echipei sale a zecea Cupă a Campionilor ci și colegului său, Cristiano un nou Balon de Aur. Doi ani mai târziu, România pierde lamentabil cu Albania și astfel Portugalia iese din grupe cu 3 egaluri și ajunge să câștige trofeul european din 2016. La ce a dus asta?! Un nou Balon de Aur pentru Cristiano care a avut desenat, cu linii îngroșate excesiv traseul ascendent din 2016, ca performanțe. Nici n-a jucat finala, dar n-a contat, el a fost cel mai bun! De ce?! Pentru că relativitatea l-a pus pe piedestal. Unii s-a grăbi să-mi sară în cap că mă iau de fandositul lor favorit și că legea asta nu se aplică și la Messi. Ba cum să nu, doar că invers. A ratat 3 trofee cu Argentina în 2 ani. Ar fi avut Cupa Mondială în CV și grațierea infinită doar că Palacio și Higuain au avut inspirația deficitară în 2014. Chile s-a impus în Copa America la penalty-uri. De două ori. Cu toate astea, lumea îl numește pe Messi, cel mai bun din lume și fără aceste 3 trofee. De ce? Nu pentru că a luat 4 Uefa Champions League sau nenumărate titluri în La Liga sau pentru că a dat foarte multe goluri. Primește apelativul pentru că, spre deosebire de Sneijer, Neuer sau Xavi, Iniesta ori alți jucători despre care s-a spus că ar fi trebuit să pună mâna pe Balonul de Aur , argentinianul este unic prin tot ce face pe teren. De aceea relativitatea nu l-a trimis și pe el în China la 29 de ani sau nu i-a luat tricoul cu Barcelona și i-a dat altul în schimb. Destul despre Leo, căci nu despre asta e vorba, nici pe departe. Un exercițiu simplu care a mai deschis, poate, câteva perechi de ochi.

De ce am scris aceste rânduri? Ce am vrut să justific? Trofeele nu te fac cel mai bun. Chelsea nu era cea mai bună din lume în 2012 când i-a luat trofeul lui Bayern chiar de sub nas. Real nu a fost mai bună ca Atletico în niciuna din cele doua finale europene dar le-a câștigat pe amândoua, iar prestigiul căpătat este indestructibil. Portugalia, 2016. Așa arată cea mai bună echipă națională din Europa? Nu, dar trofeul e la Madeira zilelea astea. Mai trebuie să continui?! Exemplele n-au fost concludente? Ghinion!

Am gândit rândurile în ideea în care, indivizii care se benoclează la acest fenomen și consideră că trofeele te validează ca fotbalist, au o voce prea puternică și-i acoperă și pe ăia deștepți care știu că Bergkamp a fost un jucător incredibil deși trofeele nu s-au lipit de el. Vorbim de trofee, hai să închei cu România. Cornel Râpă: 4 trofee de campion al României consecutive cu două echipe diferite. Două sezoane de Champions League, din nou, cu Oțelul și Steaua și mai are și Supercupe, Cupe ale României. Cel mai titrat din ultimele decenii la nivel național dar cu toate astea nu a fost și nu va fi niciodată un fundaș remarcabil. Totul are un fir narativ dar nu întotdeauna povestitorul citește corect printre rânduri.

 

5 Comments on "Relativ prin definiție"

  1. Rapa, cel mai reprezentativ nume pentru situatia actuala a fotbalului din Romania.

  2. Ce articol bun putea să fie ăsta fără cuvântul „fandosit”. Așa e doar încă o refulare de pe internet. Păcat.

  3. Cu si despre fotbal | 19 aprilie 2017 at 0:13 | Răspunde

    Mie mi s-a parut genial articolul. Bravo!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: