Să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului!

Marius Șumudică - Astra

După o seară istorică în Europa, a sosit şi timpul să-i dam Cezarului ce este al Cezarului. Multe băşcălii s-au făcut pe seama lui Marius Şumudică, abilitățile sale profesioniste fiind mereu puse sub semnul întrebării, mai ales înainte şi după toată povestea cu suspendarea luată pentru că a jucat la pariuri. De altfel, unii experți din lumea fotbalui tot insistă asupra presupusului efect negativ pe care l-ar avea Şumudică în fotbalul românesc, doar fiindcă are viciul pariurilor. În schimb, antrenorul celeilaltei echipe care ne-a reprezentat în grupele Europa League în acest sezon, beneficiază în continuare de aura „legendară” pe care a căpătat-o după succesurile la cârma echipei avute acum câteva sezoane în urmă; performanțele din acest sezon sunt trecute cu vederea pentru că „n-a avut încă timp să-şi impună ideile”, „au plecat mulți jucători cheie în acest sezon”, „campania de transferuri nu a fost reuşită” şi să stăm linişiți, pentru că „din iarnă/vară/la anul o să vedem o altă față a echipei”. Dacă aceste scuze pot justifica rezultatele slabe şi competențele îndoielnice, atunci de ce persistă unii să puna sub semnul întrebării calitățile lui Şumudică?

Privind realitatea, putem spune fără dubii că Reghecampf a beneficiat de toate condițiile pentru a face performanță în Europa şi pe plan intern: linişte financiară, transferuri numeroase, cantonamente de pregătire, chiar şi mult invocatul „noroc al Stelei”, asta în tragerea la sorți pentru grupele EL, dar şi în dubla cu Sparta Praga (care, apropo, şi-a câştigat grupa de Europa League), unde un gol nevalidat al cehilor a fost diferența între a merge direct în grupe sau disputarea încă unui tur de calificare. Deşi fereastra de transferuri s-a închis de 3 luni, ni se tot spune că „au fost multe veniri noi”, iar Reghecampf încă „nu a avut timp să îşi impună ideile de joc”. Oare de cât timp are un antrenor nevoie pentru „a-şi impune ideile”? Se spune că „asta este cea mai slabă echipă a Stelei din toate timpurile”, dar în acelaşi timp, Reghecampf ține pe bancă jucători precum Aganovic, Jakolis, Achim, chiar şi Denis Man, jucători care şi-au demonstrat calitățile la alte echipe din România, și nu sunt considerați de „nivelul Stelei”.

Efectul Șumudică

Dincolo, pe malul Dunării, Marius Șumudică s-a confruntat cu condiții diametral opuse: instabilitate financiara, restanțe salariale, o echipă decimată și un Anticârcel care nu prea și-a mai făcut efectul. Cu toate acestea, efectul Șumudică i-a ajutat pe astrali să își depășească condiția; față de omologul său stelist, Șumudică n-a visat niciun moment vârfuri false, mijlocași reprofilați în stil Mascherano sau fundași de bandă în poziții de mijlocași. Pe lângă a fi un motivator bun, antrenorul Astrei mai este și un tactician priceput, indiferent ce spun diferiți „experți” din presa sportivă. Drept dovadă sunt partidele disputate în Europa League, fiecare abordată într-un mod diferit; Șumudică a știut limitele individuale și colective care există în echipa sa și a arătat o flexibilitate surprinzătoare în tacticile aplicate: de la jocul defensiv, axat pe controlul spațiului din fața propriei porți și de a da lovitura pe contraatac, până la jocul axat pe posesie și construirea fazelor ofensive.

Un critic ar putea spune că până la urmă, doar norocul a făcut ca Astra să meargă mai departe în primăvara europeană și așa este. Dar în același timp, Șumudică a reușit să scoată suficient de multe puncte în meciurile care au contat cu adevărat încât șansele pentru o calificare în 16-imi erau mai mari decât riscul de a le rata; privind în schimb către meciul disputat aseară pe El Madrigal, putem înțelege mai bine incapacitatea lui Reghecampf de a specula meciurile cheie. Deși Moke și-a arătat limitele pe care le are în centrul defensivei, Reghecampf a insistat încă o dată să îl titularizeze pe mijlocașul defensiv în linia de fundași, în loc să folosească un fundaș central de meserie; mai mult, principala strategie de atac a fost să trimită centrări în careul advers, unde Adi Popa juca pe poziția de atacant, un jucător care nu excelează tocmai în jocul de cap. Prin astfel de decizii inexplicabile, Reghecampf și-a sabotat de unul singur șansele pentru un nou triumf în Europa, iar încet, încet, mitul de antrenor geniu începe să dispară.

Ironia sorții

Pentru sfârșit, succesul lui Marius Șumudică în Europa League nu este doar un eveniment istoric pentru fotbalul românesc. După ce și-a văzut jucătorii cheie trecuți în curtea Stelei, iar patronul rivalei a declarat că „nu își dorește să intre Astra în grupele Europa League, ca să iau eu toți banii”, Șumudică a mai și lovit zdravăn în orgoliul și trufia rivalei din Pipera. Situația se aseamănă oarecum cu transferul lui Gabriel Enache, cel care a părăsit Astra „pentru a putea câștiga trofee”, ironia sorții fiind atât de evidentă încât nu ai cum să nu râzi. Sigur, din tabăra stelistă am auzit deja cum „ratarea primăverii europene nu reprezintă o catastrofă” și „mergem mai departe să atacă grupele Champions League”, dar pe de altă parte și vulpea zicea că strugurii sunt acri.

Be the first to comment on "Să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului!"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: