”Si noi am fost pe Conte Verde”

Titlul este al unei carti scrise de Ioan Chirila, iar Conte Verde este vaporul transatlantic cu care reprezentativa Romaniei a trecut Oceanul in 1930, pentru a participa la prima editie a Campionatului Mondial, din Uruguay. Cea ce astazi pare o aventura romantica a fost atunci o adevarata nebunie. Sa pleci la capatul lumii pentru a juca fotbal, un sport care-n Romania inca nu insemna mare lucru.

romania 1930Ideea s-a nascut in gerul lui februarie 1930, intr-un local situat in Pasagiul Victoria de astazi. Promotorul ei s-a numit Octav Luchide, un jurist care tocmai isi dadea doctoratul in Drept si care in tinerete practicase rugby-ul si mai facuse si ceva atletism. Luchide reusise sa infinteze la 16 februarie 1930 Federatia Romana de Fotbal, nou creatul organism primind o invitatie la prima Cupa a Lumii. Numai ca Uruguay-ul era peste mari si tari, iar banii pentru deplasare lipseau. Cand toti ii spuneau ca este o adevarata nebunie, Luchide se ambitiona. A cumparat bilete de tren pana la Genova. A reusit sa confectioneze niste costume de haine mai acatari, demne de o echipa nationala. S-a zbatut sa-i invoiasca pe jucatori de la serviciu, cele mai mari probleme avandu-le cu Vogl, care era functionar de banca, iar seful nu accepta sa-l lase sa lipseasca o luna si ceva de la birou. Calatoria fabuloasa a inceput pe 16 iunie pe perenoul Garii de Nord i s-a incheiat pe 2 iulie la Montevideo, dupa doua saptamani petrecute la bordul translatlanticului.

Fotbalistii romani au incercat sa se mai antreneze din cand in cand pe punte, numai ca echipajul italian nu prea dadea voie, din motive de pudoare. Printre pasageri se afla si un grup de calugarite catolice si nu ar fi fost foarte moral ca aceastea sa vada niste barbati tineri in pantaloni scurti alergand de colo-colo. Romania a juns cu greu la capatul lumii, dar a castigat stima ziarelor vremii, fiindca s-a numarat printre cele patru natiuni europene care s-au incumetat la o deplasare atat de lunga. Celelate trei s-au numit Franta, Belgia si Iugoslavia.

Fotbal si sange

In primul meci am intalnit pe 14 iulie Peru, pe stadionul clubului Penarol. Pana atunci romanii nu stiau ca fotbalul are si o latura brutala. La noi in campionat profesionismul nu se instalasa inca, aveau loc meciuri intre echipe de studenti, functionari, elevi sau ucenici care-si petreceau in mod placut ziua libera. Peruanii ne-au luat tare de la inceput. Steiner a fost dus cu salvarea. Lui Stanciu i-a fost deplasata rotula piciorului stang. A trebuit sa jucam 9 contra 11, fiindca pe atunci regulamentul nu permitea inlocuirea jucatorilor accidentati. Dupa ce Desu a deschis scorul, adversarii au egalat prin Souza, tocmai cel care-i rupsese piciorul lui Steiner. Un peruan a fost eliminat pentru un fault dur. Intre timp reintrase si Stanciu cu rotula prinsa intr-o fasa. Tocmai el, Stanciu a dus scorul la 2-1, asa accidentat cum era. Am invins pana la urma cu 3-1, ultimul gol fiind marcat de fratele lui Stefan Kovacs, Nicolae, in minuntul 85.



Cu echipa decimata in primul meci, n-am contat sapte zile mai tarziu, la 21 iulie, in fata reprezentativei gazda. Uruguay-ul castigase turneul de fotbal de la ultima Olimpiada si avea sa cucereasca si titlul suprem, ne-a invins cu 4-0, in fata a 80.000 de spectatori pe Centenario, stadionul care avea sa gazduiasca si finala. Tricolorii s-au intors la Bucuresti spre jumatatea lunii august, dupa aproape doua luni de absenta din tara. A fost cea mai lunga deplasare din istoria fotbalului romanesc.

Abonati la Mondiale

Daca la Montevideo s-a mers pe baza de invitatii, pentru urmatoarea editie Italia 1934, s-au disputat preliminarii. Romania s-a calificat din grupa din care au mai facut parte Iugoslavia si Elvetia. La turneul final din Italia, tricolorii l-au avut pe banca pe acelasi Costel Radulescu de la Montevideo, dar acestuia i-a fost alipit un tehnician austriac pe nume Uridill. Adversara noastra din meciul de la Trieste, din optimile de finala eliminatorii, a fost puternica Cehoslovacie, pe care am reusit sa o conducem la pauza cu 1-0 prin golul lui Dobay din minuntul 34. Puc si Nejedly, doua dintre marile vedete ale fotbalului din anii ’30, i-au adus pe cehi in avantaj. Desi Bodola a sutuat in bara, scorul a ramas 2-1 pentru adversari, care au reusit dupa ce ne-au eliminat pe noi sa se califice pana in finala. In acel meci disputat pe 27 mai 1934, formatia Romaniei a fost urmatoarea : Zombary – Vogl (cpt), Albu – Moravetz, Kotormany, Deheleanu -Bindea, N.Kovacs, Gratian Sepi, Bodola, Dobay.



Fanteziile lui dom’ Tane

Pentru urmatoarea editie a Cupei Mondiale, Franta 1939, la inceput am avut noroc. Romania a trebuit sa joace in preliminarii impotriva Egiptului, dar cand datele meciului au cazut in plin Ramadan, arabii nu s-au prezentat. Norocul nu ne-a lipsit nici la turneul final. Participanta la ultimele doua editii, Romania primit pentru optimile de finala o adversara facila, reprezentativa Cubei. Pentru partida programata la Toulouse pe 5 iunie, cubanezii au sosit pe jos cu ghetele invelite in ziar. Am facut ce-am facut si dupa 90 de minunte scorul era egal: 2-2. S-a trecut la prelungiri, la sfarsitul carora a fost tot egalitate 3-3, asa ca meciul s-a rejucat. Ca si la editia precedenta, antrenorul Costel Radulescu a fost ”dublat”. De data aceasta de catre Tane Savulescu. Ofiter de cariera, fara sai aiba prea multe tangente cu fotbalul, dom’ Tane s-a facut foc si para dupa prima partida cu cubanezii si a decis sa schimbe total distributia. Coster Radulescu si jucatorii au incercat o stratagema, planuind sa-i trimita pe titularii de drept pe teren, imbracati in tricourile titularilor de conjuctura. Tane Savulescu a prin miscarea si nu le-a dat drumul jucatorilor pe gazon decat dupa o minutioasa verificare. Rezultatul? De data aceasta Cuba ne-a invins cu 2-1 si nea- blocat incredibil drumul catre sferturile de finala. Calificati mai departe cubanezii au dat adevarata masura a valorii lor in turul urmator, cand au fost invinsi cu 8-0 de Suedia.

sursa LAROUSSE ENCICLOPEDIA FOTBALULUI

2 Comments on "”Si noi am fost pe Conte Verde”"

  1. Senzationale cartile lui Ioan Chirila, carti pe care le-am citit si le recitesc de fiecare data cu o deosebita placere. Am incercat chiar sa-mi fac si o colectie Ioan Chirila dar tolomacii de la gazeta sporturilor dupa ce au editat 3-4 carti au obosit si nu le-au mai editat pe celelalte. N-a fost interes pentru ele, n-au avut poate vanzarile la care se asteptau. Intr-un fel e de inteles, la noi prezinta mult mai mult interes ce parere are Gigi Becali despre fotbal, tenis, popice nautice si incalzirea globala sau care mai e relatia dintre printul Cristea si Bianca lu Bote, unde l-au mai surprins paparazzi pe Tamas si alte news alerturi de astea.

    • Vecinul meu drag, un domn nonagenar, statea deseori serile in fata televizorului urmarind meciuri de pe la noi. N-am stiut niciodata daca si cu tine tine. Cu vreo cateva luni inainte de a se prăpădi am baut un pahar de pelin in bucataria dansului, tocmai pustiită de disparitia doamnei. Mersese de mic la meciuri, mi-a spus, dus de tatal domniei sale. Titi Barosanu sau Chibrit se infruntasera de fata cu el, in tribunele populate doar cu domni. Din toate cele vazute atunci si dupa, un singur nume ii ramasese aproape: Șoni Kotormani, halful de la Ripensia. Îl vedea ca pe cel mai elegant fotbalist pe care l-a dat fotbalul nostru. Cand i-a pronuntat numele, ca pe o mantra, parea ca „Titanicul” s-a ridicat din adancuri cu tot cu lumea aceea de demult, cu flerul ei irepetabil.
      Peste ceva vreme, – bătrânul nu mai era – , pun mâna pe cartea de debut a lui nea Vanea. Nu-i mai tin minte numele. Acolo, surpriză, interviu cu Șoni Kotormani. Era maistru la uzinele din Oțelul Roșu. Unul adevărat, nu ca fotbaliștii fără meserie de mai târziu, care se mândresc cu grade lor calpe, ciugulite dintr-o mână umedă a istoriei. Fuma peste trei pachete, rod al perioadei de antrenorat petrecuta pe la echipele acelea cinstite de „C” sau „B”, de care Ardealul abunda înainte. Atât mai țin minte din povestea sa: cele 10.000 de ore de muncă obligatorii la baza unei meserii sau a unui sport de performanță.
      Sper că domnul colonel își va fi regăsit ANEF-ul său interstelar, unde Șoni Kotormani și domnia lumii nu pleacă niciodată.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: