Simona Halep – între dragoste și ură

O nouă finală de turneu Premier 5 sau o altă șansă de a fi locul 1 mondial ratată. În funcție de cum privești lucrurile, ești deja înscris într-una din cele două tabere care divid România în vreme de pace.

Prima este formată din suporterii necondiționați ai Simonei, care rămân mereu în loja ei, având oricând pregătită, indiferent de rezultatul ultimului meci, o vorbă bună sau o încurajare.

A doua tabără se află în antiteză totală cu prima. Aici regăsim oameni intransigenți, greu impresionabili. Pentru ei niciodată realizările Simonei nu vor fi suficiente și în orice clipă vor avea buzele mânjite cu reproșuri.

Fiecare grupare are momentele ei de glorie. Atunci când Simo câștigă și înaintează în fazele superioare ale unui turneu, primii exultă. Când roata se întoarce, apar ceilalți cu celebra replică “v-am spus eu”. Este un întreg carusel mediatic. Nici n-ai cum să te plictisești.

Vreme de 5 zile, fanii Simonei au fost foarte voioși. Chiar dacă favorita lor nu juca cel mai bun tenis al ei, victoriile se adunau, iar locul 1 mondial părea a fi din ce în ce mai aproape. Totul însă s-a năruit în cea de-a 6-a zi, ziua finalei. Copleșită de presiunea meciului, dar mai ales de jocul adversarei, Simona n-a găsit nicio soluție și a trebuit să accepte o înfrângere ca în 2013, în fața Sarrei Errani, 6-1 6-0.

Știm că istoria se repetă, dar de cele mai multe ori are o intensitate diferită. În 2013 Simona a pierdut cu același scor, în fața numărului 5 mondial de atunci. Deosebirea dintre “momentul 2013” și “momentul 2017” este dată de cine era Simona Halep și ce reprezenta atunci și cine a devenit și ce reprezintă acum.

În urmă cu 4 ani, Simona Halep era o jucătoare puțin cunoscută, care de-abia începuse să atragă atenția. În prezent, ea este o jucătoare împământenită în elita tenisului actual și care suscită interesul întregii lumi.

Pe măsură ce performanțele româncei se înmulțeau, cu atât mai mulți așteptau un pas greșit pentru a refula. Astfel, pe nesimțite, s-a ajuns la o Românie împărțită în taberele prezentate anterior. Deși aceste formațiuni par a fi suficiente pentru menținerea unui echilibru sănătos, eu simt că ar mai fi nevoie de o a 3-a: tabăra celor care o înțeleg pe Simona Halep.

Această grupare trebuie să fie formată din oameni mai chibzuiți și care pot face diferența dintre ei și Simona. Un mare păcat, atât al celor care o susțin, dar și al celor care o hulesc, este că, în permanență, o apreciază sau o judecă după propriile lor standarde și după modul în care s-ar aprecia sau judeca pe ei înșiși.

Aici apare însă o problemă. Ei nu sunt Simona, iar Simona nu e ca ei. Pot să înțeleg (până într-un punct!) că după ce atingi un anumit nivel de notorietate aparții lumii, dar lumea n-ar trebui să interpreteze totul ca atare.

Înainte de a fi ajuns atât de departe, Simo a fost singură. Niciunul dintre gardienii ei virtuali, care acum o apără și cu ultimul procent de baterie al telefonului, nu a fost acolo să îi aducă o minge pentru a mai exersa o lovitură. De asemenea, ea nu a făcut rău nimănui în călătoria ei, așa că niciun hater actual nu are vreun motiv, fie el cât de neînsemnat, să fie gelos sau ofticat pe succesul ei.

Adevărul este că, Simona Halep, la fel ca toți marii sportivi ai planetei, a făcut (și face în continuare) totul pentru propria ei persoană. Copil fiind, când a luat prima oară racheta în mână, fiți siguri că nu a făcut-o pentru a duce România pe cele mai înalte culmi. Nu. A făcut-o pentru ea și pentru apropiații ei. Iar aceia, care au fost acolo și au ajutat-o, sunt singurii care pot afirma că sunt mândri de ea. Cei din mediul online nu beneficiază de acest drept. Ei nu au contribuit cu nimic la reușită ei. Desigur, mesajele de susținere venite de peste tot ajută un sportiv, care se simte altfel atunci când știe că este iubit și respectat. Dar asta e prea puțin pentru a te putea face părtaș la succesul ei.

O altă însușire pe care trebuie să o dovedească componenții acestei tabere este empatia.

După finala cu Muguruza, cei din gruparea nr. 2 au ieșit la atac, spunând că Halep nu are mentalitate de învingătoare, că mereu cedează în momentele importante, că nu merită locul 1 mondial și că niciodată nu o să reușească mai mult decât a reușit deja.

Acum, într-adevăr, dacă stăm și analizăm puțin declarațiile Simonei, parcă asta e impresia pe care ne-o lasă. Că atât s-a putut, că azi n-a fost să fie, asta e, mergem mai departe și vedem ce-o mai fi. Nu prea sună a discurs de campion, dar oare chiar așa să fie?

Există felurite persoane pe lumea asta și fiecare trăiește și simte în felul ei. Simona este o persoană timidă, modestă, la locul ei, care nu te-ar deranja spunându-ți “da-te la o parte”, ci te-ar ocoli în tăcere.

Ăsta e felul ei și n-ai ce să faci. Dar asta nu înseamnă că e o persoană care se mulțumește cu puțin, care se sperie de marile victorii și care nu este destinată unor succese răsunătoare. Este dificil pentru o persoană așa cum este Simo să gestioneze toată această atenție/presiune. Persoana Simo încearcă să conviețuiască cu jucătoarea Simona Halep.

Chiar dacă în ritmul ei, mai lent, mai stângaci, mai timid, Simona o să-și găsească echilibrul interior și o să facă, probabil, pasul pe care mulți poate i l-am cerut când ea nu era pregătită.

Dincolo de tabere, opinii și simpatii, Simona Halep rămâne vârful de lance al sportului Românesc. Fără ea nu prea ar fi nimeni acolo în față, iar faptul că este acolo deranjează mă depășește, mai ales că indivizii care semnalează asta nu concurează pentru puncte WTA cu Simona, pentru a se simți astfel nedreptățiți.

Cu toate acestea, vor mai există multe partide după ce meciurile Simonei se vor fi încheiat.

Be the first to comment on "Simona Halep – între dragoste și ură"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: