Succesul nevăzut

Unele lucruri le avem din totdeauna. Dacă nu ne-am născut cu ele, le-am primit în primii ani de viață și ne-am obișnuit cu ele.

Această obișnuință, în timp, s-a transformat în reflex, devenind apoi o normalitate.

Însă normalitatea noastră are un caracter individual (că e a noastră) și atât. Ea nu înglobează și alte destine.

Cotidianul nostru poate să reprezinte, prin ochii altcuiva, neobișnuitul.  Perspectiva redusă, de care suferim cu toții, ne împiedică să accedem cu adevărat în universul altei persoane, să o înțelegem în totalitate.

Când îi spunem cuiva „te înțeleg”, vrem să îi arătăm puțină compasiune, dar, de fapt, înțelegem prea puțin. Privim detașat situația și analizăm evenimentele prin propriile filtre, care sunt diferite, de la caz la caz.

Astfel nu vom putea niciodată să înțelegem o persoană așa cum credem (sau cum ne-am dori), dar putem măcar să încercam.

Misiunea devine și mai dificilă atunci când trebuie să rezonăm cu o realitate ce nu conține prea multe elemente similare cu a noastră. În acel moment sarcina este una teribilă. Vrem să ne implicăm activ, să venim cu un sfat, să mângâiem cu o vorbă bună, dar parcă totul iese pe dos. Neglijăm tocmai rănile cele mai dureroase ale prietenului nostru la nevoie, pentru că ele sunt superficiale în viziunea noastră. Orizontul limitat al omului a fost întotdeauna o barieră.

Acest caz are însă și excepții, care se regăsesc sub forma unor relații bazate pe mai multe elemente comune, decât diferite. Cazuri rare, dar fericite.

Și aceste similitudini se împart în două categorii: elemente comune fericite și elemente comune nefericite.

Particularitățile care unesc sunt fie episoade vesele, fericite, fie, dimpotrivă, nenorociri și drame.

Primele sunt ceva mai superficiale și au o tentă trecătoare, pe când relațiile consolidate în umbra tristeților și a durerii sunt trainice, fiind total imune la trecerea timpului.

O astfel de legătură, din păcate plătită cu îndelungi suferințe și neajunsuri, a condus la crearea, în 2013, a echipei naționale de fotbal a nevăzătorilor.

Poate unii dintre cei mai nedreptățiți oameni, privați cu atâta cruzime de frumusețea vizuală a vieții, ne oferă, zi de zi, o lecție neprețuită, și anume că viața are multe alte lucruri de oferit, care nu pot fi observate direct, printr-o privire.

O portiță către astfel de meleaguri feerice este reprezentată de fotbal, un sport îndrăgit de toată lumea, de la mic la mare, de la bogat la sărac, de la văzător la nevăzător.

Să fii nevoit să descoperi și să înțelegi lumea fără să o vezi este deja o piedică majoră, descurajantă pentru cei mai mulți. Nu însă și pentru cei 7 nevăzători care alcătuiesc lotul național al nevăzătorilor. 7 persoane deosebite s-au erijat în adevărate modele și povețe, învățându-ne despre putere de luptă, depășirea limitelor, dragoste pentru fotbal și camaraderie.

Îmbinând aceste virtuți, obstacolele vieții de zi cu zi încep să pălească, în față lor deschizându-se vaste orizonturi.

Fotbalul lor se desfășoară după alte reguli: mingea conține niște clopoței, pentru a putea fi auzită, portarii sunt văzători și sunt, totodată, veritabili ghizi pentru colegii lor și, de asemenea, există în spatele porților adverse alți îndrumători, speciali pentru fazele de atac.

Diferențele enumerate nu ar trebui să-i facă să se simtă stigmatizați, ba dimpotrivă! Aceste deosebiri sunt rezultatul final al triumfului lor împotriva sorții. N-au abandonat nicio clipă lupta, s-au adaptat și în final și-au construit armele pentru a răzbate.

Dar aceste inovații n-au existat din totdeauna… Federația Română de Fotbal a avut un aport major, trebuie să spunem asta. Însă nici înainte, aceste spirite superioare n-au fost descurajate.

Poate nu jucau într-un cadru organizat, poate nu beneficiau de sponsorizări și alte facilități de acest tip, dar nimeni nu îi împiedica să învelească o minge într-o pungă sau să paseze o conservă. Adevăratul lor succes a venit din acele vremuri în care nu se aveau decât unul pe altul.

Pas cu pas, iată că, în final, acești băieți fantastici au reușit să se organizeze și să înființeze prima echipă națională de fotbal a nevăzătorilor. Un efort comun ce este în sine o mare victorie. Băieții noștri însă nu s-au oprit aici, ci s-au calificat la Campionatul European pentru nevăzători, ediția 2017. Doar 10 țări participă la acest turneu, iar noi ne numărăm printre ele mulțumită acestor oameni care nu s-au frânt sub greutățile vieții.

Evident, în această situație fotbalul este total diferit de cel pe care îl știm noi. Ei nu pot fi acuzați că joacă pentru bani și faimă… Așadar, de ce joacă ei fotbal? La această întrebare ne răspunde căpitanul echipei, Mihai Nistor, într-un interviu realizat de FRF.

„Fotbalul în general, din punct de vedere personal, pot spune că este o parte din viață. Am respirat prin ceea ce a însemnat fotbalul românesc și nu numai. Îmi amintesc, când eram elev luam notițe cu fiecare club, cu ce jucători are în componență și toate datele despre ei. Până să apară mingea cu clopoței foloseam tot felul de improvizații: o minge normală pe care o băgam în pungă, o cutie de conserve, doar, doar să ne simțim și noi, fie și pentru un moment, Hagi, Lăcătuș, Gică Popescu. ”

I: Ce simți când ești pe terenul de fotbal?

„Mă simt împlinit. Este foarte important că am ajuns, împreună cu colegii mei, să jucăm fotbal pentru echipa națională a României. E un moment unic pe care îl trăim.”

Remarc din răspunsurile lui Mihai Nistor două lucruri de maximă importanță, după părerea mea: că mereu au fost dispuși să facă orice pentru a jucă fotbal și că pentru ei reprezintă, într-adevăr, o onoare să îmbrace tricoul României.

Poate că această viziune simplă, pură, lipsită de trivialitățile existenței noastre, ar trebui adoptată de cât mai mulți dintre noi.

În aproximativ o lună începe EURO 2017 pentru nevăzători. Îmi doresc din totul sufletul ca băieții noștri să se întoarcă acasă cu trofeul, dar ei oricum sunt deținătorii celei mai importante distincții: Învingători în viață.

Be the first to comment on "Succesul nevăzut"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: