Ungaria magica

Niciodata in istoria fotbalului o echipa nationala nu a reprezentat o revolutie atat de impresionanta in strategia jocului, in evolutia sa ulterioara, precum marea echipa a Ungariei din perioada 1950-1955. Ramasa in istoria fotbalului ca „Dream-Team-ul” maghiar sau „Ungaria Mare”, nationala legendarului atacant Ferenc Puskas, cel mai valoros „stangaci” al fotbalului, a reprezentat un moment remarcabil, de o unicitate aproape mistica. In anii ’40 antrenorul clubului MTK din capitala Ungariei, Marton Bukovi a initiat un model de sistem de joc in care rolurile din „WM” deveneau mai flexibile, miscarea jucatorilor in teren fiind considerata esentiala. Modul sau vizionar de a intelege fotbalul a fost preluat incepand cu anul 1949 de colegul sau Gustav Sebes, selectionerul nationalei.

Sebes a construit o nationala ce se baza pe jucatori de la Honved si MTK si a transformat „WM-ul” intr-un 3-1-2-4 care a surprins si a devenit prototipul „fotbalului-total”. In poarta maghiarii il aveau pe Gyula Grosics, un portar remarcabil, printre cei mai mari din istoria fotbalului.

Cei trei fundasi, Buzansky- Lorant -Lantos se completau foarte bine si formau o defensiva impenetrabila. In fata lor, inovatia cea mai importanta a noului sistem, primul mijlocas defensiv al istoriei fotbalului Joszef Zaharias. Disciplinat, mobil, tehnic, cu o excelenta intelegere a jocului, Zaharias a fost cel mai putin remarcat dintre componentii echipei. Importanta sa insa in jocul formatiei maghiare era covarsitoare. Zaharias ajungea foarte rar in atac, fiind piesa care asigura rezistenta defensiva, facand marcaj si dubland marcajul fundasilor.



Cel mai periculos atacant advers avea de depasit inaintea apararii un mijlocas care stia sa se apere precum un fundas, neobosit, practicand un joc atent, la sacrificiu. Rolul de mijlocas de creatie ramanea astfel in sarcina lui Bozsik, cu o mare libertate in teren, suteur si coordonator de joc, pasator de prima clasa, cu o fantezie si o clarviziune de clasa mondiala. Langa el, antrenorul Gustav Sebes , a adus centrul atacant, transformat intr-un atacant retras : Nandor Hidegkuti. A doua inovatie tactica, postul de centru-atacant retras, a insemnat de altfel prima infrangere a Angliei pe Wembley, in noiembrie 1953. „Meciul secolului”, cum a fost numit de atunci, a dus Ungaria in istoria fotbalului. Campioana olimpica in 1952 , Ungaria era neinvinsa din mai 1950. Anglia pe de alta parte, cu Ramsey, Wright, Mortensen, Finney si Matthews in teren, era unanim recunoscuta ca imbatabila pe teren propriu in ultimii 80 de ani.

Deznodamantul partidei, 6-3 pentru maghiari, dar mai ales modul in care au jucat acestia a ramas pana astazi in istoria fotbalului ca un moment de magie. Hidegkuti a inscris in acel meci 3 goluri, destabilizand prin pozitia sa retrasa apararea rigida a insularilor. Abil, elegant, tehnic, cu un sut puternic si precis, Hidegkuti se dovedea si un jucator foarte puternic fizic, inalt si atletic. Rolul de mijlocas-atacant i se potrivea si ii punea in evidenta calitatile. In atac, benzile erau ale lui Czibor si Budai ( sau Toth), jucatori de viteza, creatori si marcatori deopotriva. Cei doi interi, Puskas si Kocsis, au devenit si ei jucatori de legenda. Puskas, cel mai mare jucator maghiar al tuturor timpurilor, jucator incisiv, mereu in cautarea golului, mic de statura, dar foarte puternic, posesorul unui sut napraznic cu piciorul stang. Alaturi de Gento si Di Stefano a devenit component al marii echipe a Realului di Madrid in perioada 1957-1964. Langa el, Sandor Kocsis, jucatorul cu cea mai buna lovitura de cap din istoria fotbalului, viclean, rapid, mereu pe faza.



n esenta, „Marea echipa a Ungariei”, poate fi considerata la nivelul Italiei lui Meazza din anii’30, a Braziliei lui Garrincha si Pele din anii ’60, a Frantei lui Zidane din anii’90 sau a Spaniei catalane din ultimii ani. La fel ca ‘Wunderteam’ul austric si ca Olanda lui Cruyff, Ungariei lui Puskas ii lipseste recunoasterea suprema: Titlul Mondial. Imbatabila timp de 4 ani, Ungaria s-a destramat odata cu exilul fortat al unora din componentii sai, dupa revolutia maghiara din 1956. Atunci, Puskas, Czibor si Kocsis au plecat in Spania si nu au mai evolut niciodata pentru nationala maghiara.

Ca sistem de joc, Ungaria evolua intr-un „WM” inovator, mai echilibrat, mai riguros, cu o dispunere mai eficienta in teren, imbinand remarcabilele abilitati ale talentatilor sai componenti. Mijlocasul defensiv( Zaharias) si atacantul retras (Hidegkuti) au reprezentat trecerea spre sistemele de joc moderne pe care nationalele Braziliei, Angliei, Italiei si Olandei le vor dezvolta in deceniile urmatoare.

autor ADRIAN SPARTAN

Be the first to comment on "Ungaria magica"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: