WM lui Herbert Chapman

chapman arsenalIn 1925 regula ofsaidului asa cum o cunoastem astazi a fost introdusa de catre FIFA. Pana atunci regula ofsaidului insemna ca intre jucatorul de atac cel mai avansat si linia de poarta trebuiau sa fie in momentul ultimei pase trei jucatori, adica de regula portarul si cei doi fundasi. Incepand cu 1925 s-a instituit regula ce a ramas valabila pana astazi ( cu nuantele si interpretarile ulterioare), anume ca intre poarta si atacant trebuie sa existe la momentul pasei decisive doi jucatori. Schimbarea acestei reguli a reprezentat o noua provocare pentru antrenori si jucatori si a inclinat balanta in favoarea atacantilor. Practic, prin impunerea noii reguli, atacantul central ramanea mereu langa fundasii adversi, asteptand momentul prielnic pentru a gasi culoare si oportunitati. De asemenea , cei doi fundasi nu mai puteau sa marcheze extremele fiindca ar fi lasat liber centrul apararii.

Cel care a gasit solutia pentru noua provocare a regulii ofsaidului a fost un antrenor englez, nou venit la Arsenal Londra. In 40 de ani de existenta clubul londonez nu reusise sa se impuna in nici o competitie importanta, dar prin noul manager Herbert Chapman acest lucru avea sa se schimbe. Chapman a inteles ca regula ofsaidului ducea la nevoia ca mijlocasul central din sistemul 1-2-3-5, folosit in acei ani, sa joace foarte retras, sa incerce sa stopeze actiunile atacantului central sau a celui mai avansat inter si a cerut mijlocasului central Jack Butler sa faca tocmai acest lucru. Mijlocas central clasic, aflat spre sfarsitul carierei, Butler nu a reusit sa indeplineasca intocmai cerintele postului in noua asezare gandita de Chapman, dar alti manageri din campionatul englez au acceptat imediat inteligenta mutare a lui Chapman.

In decurs de cativa ani toate echipe englezesti au inceput sa joace cu hafl-central retras, devenit stoper. Arsenal l-a inlocuit la finalul anilor ’20 pe Butler cu Herbie Roberts, un jucator puternic, disciplinat, primul stoper adevarat al istoriei fotbalului. Arsenalul lui Chapman, cu jucatori de aparare precum Parker, Male sau Hapgood si cu atacanti de clasa ca Jack, Hulme, Bastin, Drake, Lambert sau James a reusit sa domine fotbalul englez in anii’30. In 1934, la moartea sa, Chapman lasa in urma un Arsenal invingator, iar asistentii sai i-au continuat munca. In anii ’30 Arsenal a iesit din obscuritate si intrat in legenda: a castigat 5 campionate, 2 supercupe si 5 supercupe ale Angliei intre anii 1930-1939.



Noul sistem inovat de Chapman a fost preluat de britanici si ulterior si de europeni si sud- americani, iar timp de 3 decenii a devenit principalul sistem de joc folosit in fotbalul mondial. Intrat in istorie cu numele „WM” ( dupa modul in care erau aranjati jucatorii in teren, cu apararea in forma de M si atacul in forma de W) sistemul se baza pe doi fundasi laterali , un stoper si doi halfi ( mijlocasi -stanga si dreapta). De asemenea in atac, interii – la fel ca in Metoda lui Pozzo si Meisl- evoluau usor retrasi, combinand si construind atacuri. Extremele evoluau de obicei foarte avansat si deveneau declansatoarele unor actiuni de contraatac, iar centrul atacant statea ca un ghimpe in coasta apararii adverse. „WM”ul a insemnat nu doar o asezare diferita fata de „Piramida”, ci si un alt mod de a intelege fotbalul. Mijlocasii si interii au devenit nu doar perechi care combinau cand erau coechipieri, dar si perechi care luptau in permanenta pentru balon, cand erau adversari. Noul sistem insemna inceputul luptei pentru mijlocul terenului, esentiala pentru a pune in pozitie de a marca extremele si atacantul central. Practic incepand cu „WM-ul” lui Chapman, mijlocul a inceput sa fie locul unde se castigau bataliile si nu atacul si apararea.



Tot prin retragerea mijlocasului central devenit stoper, acest rol a devenit unul eminamente defensiv, cu un pronuntat accent pus pe forta si pe mobilitate, in detrimentul clarviziunii in lansarea atacurilor. Caracteristicile stoperului au dus la schimbarea caracteristicilor necesare atacantului central. Acesta nu mai avea nevoie doar de tehnica si de inteligenta, de rafinament tehnic si creativitate, ci si de o constitutie atletica, de instinct, plasament si viteza. Incepand cu anii ’30 si pana la mijlocul anilor ’50 centrul atacant incepe sa devina principalul om de gol, varful impins care punea in pericol poarta. Interii devin tot mai mult pasatori, servanti, creatori.

„WM-ul” este de fapt un 1-3-2-2-3 care devenea 1-3- 4-3 in faza defensiva si 1-3-2-5 in faza ofensiva. O asezare echilibrata, ce favoriza contraatacul si marcajul. In 1960 Real Madrid ramanea ultima mare echipa a lumii care folosea modului „WM-ului” si aducea in capitala Spaniei a 5-a Cupa a Campionilor Europeni consecutiva. Deja sistemul lui Chapman devenea istorie.

autor ADRIAN SPARTAN

Be the first to comment on "WM lui Herbert Chapman"

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: